Se zvonea că mereu ești

Întrupată antologic din prea multe așteptări,

Au dat zvon mulțimi de gânduri că se poartă nerăbdarea

Zămislită telepatic, trup și suflet cu splendoarea

M-am decis să mi te-apropii din stresante depărtări.

Trei dorințe nuanțate în culori, zburdalnici fluturi,

Și-au făcut un cuib-chemare, fix în vârf de cap pierdut,

După aventuri-povești, într-un cadru refăcut,

Să vii și mai dificilă cu voință provocată, să mă scuturi.

Bârfeau și simțiri prin mine, erau multe, poate zeci,

Una zicea că odată, ai ales altul la dans,

Alta că semeni cu luna, când e rost de ceva vals,

Ce să mai dansezi cu mine…ioc acum și ioc pe veci!

Când te văd și viguroasă și-ncântată să trăiești,

Mă cam resemnez pe merit și evident, fericit,

Să te văd că nu mă cauți, dar chiar și-așa, copleșit,

Ascult zvon că ești tot tu și-ascult glas că tot tu ești.

( 15 iulie 2022, autor Adrian Melicovici@ drepturi de autor rezervate)

E gata! Poți publica electronic și audio prin Itaca Publishing House, noua editură din Dublin

Eu sunt un leneș și n-am nicio scuză, pentru faptul că mă tot codesc să trimit texte cu proză din mine pentru revista Itaca. Am pierdut termenul impus de 1 iunie, asta e. Oricum redactorii revistei mă pot prelua oricând, dacă au ceva interesant de cules vreodată de pe la mine, fără să îmi mai ceară acceptul, nu-i bai.

Însă am o veste bună, pentru cei care vor să fie în pas cu timpurile. O iau oficial:

Surâsul mării dintre lacrimi

Să plângă marea deodată cu strigarea mea,
și să adune stelele din străfunduri,
căzute acolo ca niște dorinți,
din lacrimi pictate de dor și fierbinți…
Era una care se plimba prin nisipul umed,
cu sufletu-i purtat de-a valma prin timpul vieții.

Despre Dublin: Impresii de călătorie și evenimentul de la Cassidys. Foto

Introducere în ce va urma
Bine v-am regăsit. Hai că am făcut bine cu biletele, cumpărându-le pe majoritatea mai din timp pentru că o incursiune la Dublin în mijlocul verii te poate costa dacă nu ești măcar un pic prevăzător. Dar indiferent cât plătești biletul de avion sau hotelul sau ce o fi, nu îți va părea rău. Irlanda este minunată, asta e impresia mea din puținul văzut. Am să o iau invers cu povestitul.

ÎMBRĂȚIȘAREA LACRIMILOR – de Adrian Melicovici

Să mă scald
în primăvara ultimului cuvânt
Ar fi ca și cum m-aș despărți
de cea mai frumoasă ploaie.
Ăsta da legământ: să nu uiți
Ultimele cuvinte de mamă grijulie,
sub răsuflări târzii și tot mai rare.
Și-aș mai sta,
cât ai respira,
și-aș mai ști,
vremuri de nevinovăție,
când ne creșteai obraznici și copii.

Prizonierii neuitării (de Adrian Melicovici)

Prizonierii neuitării

Din aurul clipelor născute ca dar
În muzica lină de şoapte altar,
E timpul oprit.
Ce surâs mai destin mi-aş dori,
să pot cuprinde întregul tablou
la ceas de iubire şi gând regăsit?
Să ceri mai mult decât nu aveai
nu-i oare greşit?
Primeşte neprevăzutul vieţii tale
ca pe o speranţă neştiută!
Nu forţa minutele ceasornicului.
Mai bine sparge oglinda îndoielii,
lasă cioburile în pulberea pierderii
şi spune zâmbind a fericire:
Te iubesc, libertate!

Valsul trăirilor frumoase și eterne

M-am trezit clipă sub arșița de dor
Mă arde amintirea frumuseții de-atunci,
Din seri dezmierdate și dimineți prag,
Ori poate cine știe, chiar din viitor.
Era așa un desen cam neclar așezat în inima mea,
Care tot se schimba deodată cu anii grăbiți.
Prima oară a fost schița unei dorințe
Și-apoi s-a făcut suflet-contur în mine.
Când mi-amintesc, mi-e atât de bine…
Căci a rămas acolo, îmbrățișând tot ce sunt,
Iar stele-sclipiri, visuri toate au devenit
Și-ntre ele, cu acea obrăznicie-mângâiere,
Tremurându-mi suspinul ce-am fost și-am rămas,
Frumoasă și-acolo fiind deja, mi te-ai ivit…
De atunci, în fiecare viață nou începută,
Am iubit adevărul de azi: Că te-am dorit.