Flux RSS

Category Archives: societate

Din Italia: Sfârșit și început de viață

Posted on

5e748728c48540637f727312

Încă mă mai duc la serviciu. Port cu mine teama tot mai accentuată. Să nu pățesc ceva. Să nu ajung și eu un borcan cu cenușă. Sau un număr. Sau motivul unui telefon simplu, gen „Adrian a murit, veniți mâine la ora cutare, o singură persoană, să ridicați cenușa. Încercați devreme că e coada lungă.” N-am murit încă și probabil, la cât sunt de norocos, voi scăpa. Ca mulți alții. Nu este însă un argument ca să mă expun. La serviciu și atât. La magazin se duc fetele, sporadic, doar în caz de necesitate, să cumpere pâine sau alte produse simple dar importante. Am ajuns un obsedat disciplinat, mă spăl pe mâini aproape de fiecare dată de câte ori ating ceva în casă, în curte sau la lucru. Intru în tură temător nevoie mare, cu masca simplă, mănuși…iau temperatura tuturor celor care intră în curtea companiei, șoferi de camioane, dube sau pe jos. Înainte, zâmbeau toți sau făceau mișto de situație, abia dacă aveau chef să se apropie de termometrul digital. Ușor și sigur, chipul multora dintre ei, s-a transformat într-o frică nedeclarată. Aceea de a nu cumva să aibă febră. Vin singuri spre mine și pe unii, îi bat fericit pe umăr că nu au temperatură. Niște străini reci, până mai ieri, au devenit acum mai calzi, măcar așa puțin. Au gurile acoperite de măștile găsite ori pe Amazon ori cine știe pe unde. Dușmanul comun, un microb nemernic, ne-a făcut mai umani. Măcar temporar.

E întuneric. Închid geamurile mașinii cu care mă deplasez. Îmi pun mănușile înainte de a atinge volanul. Parcă se aude o uzină când pornesc motorul să încălzesc ori un Ford vechi ori un Smart, la fel de vechi. Că e prea liniște. Amândouă abia reparate de un mecanic sau de amici mecanici buni. Unii sunt români. Și plec. Și e larmă mare pe margini, prin pomii din curțile oamenilor. Păsările cântă din plin și se aud din mașină, ca un cor al vieții la care ai spune că oamenii nu mai au dreptul. Câteva pisici curajoase îmi ies direct în față, traversând strada. Cunosc deja locurile pe unde e mai bine să încetinesc. Și nu omor niciuna. Sunt vieți și suflete, ca și noi. Un cocoș care se crede veșnic celebru, cântă enervant de predispus să trezească și morții. Zici că bate vântul, așa de bine se aude când dă din aripi, înainte să zică cucurigu. Îi răspunde altul, din alt colț de ogradă.

Ajung în zona unde e doar câmp pe o parte și deal pe cealaltă. Sunt doar  eu pe stradă. Bucurie maximă: Mai e cineva care conduce, din sens invers. Habar n-am cine este însă îmi face semn cu farurile. Nu, nu mă avertizează că e poliția.  Sau vreun accident. De fapt, e un cvasinecunoscut, care mă salută.  O fi modul său de a îmi transmite că totul e în regulă. Că are și el serviciu și că e în aceeași situație ca și mine.

La un moment dat, văd ditamai coada fix în mijlocul drumului, puțin înainte de o casă izolată. E o vulpe care stă comod în fund și insistă să nu plece de acolo. Încetinesc și virez puțin stânga, să o pot ocoli. Apuc să-i văd ochii. Și atât, pentru că fuge. Ce ciudat, nu fuge între ierburi și mărăcini ci fix pe margine, așteptând să revină. Peste 2 zile parcă, în sens invers, adică atunci când veneam acasă de la serviciu, m-am speriat de moarte. Am crezut că au blocat ăștia strada iar, o stradă care scurtează drumul, dată în folosință acum vreo 7 ani. Unde nu e nimic, decât pustiu și pădure, pe o parte. O grămadă mare fix în fața mea și niște bolovani mai  care se mișcă. Hait, îmi zic. Unde sunt, frate? Aveam viteză și totuși, datorită plăcuțelor reflectorizante de pe margine, reușesc să fiu prudent și să reduc brusc viteza. Mă opresc. Nu e o grămadă de pământ. E un porc mistreț, femelă, cu puii săi. Dispare molcom și grohăind deodată, de parcă ar zice na mă, treci, muritorule. Nu i-am făcut poză. Animalele sălbatice pot deveni brusc periculoase dacă văd vreun blitz.

Și da, străzile pustii. O liniște incredibilă, în care se aud doar animalele de casă, vântul și ai impresia că și îndoiturile firelor de iarbă.

Ajung acasă. Toți urmărim știrile pe Mediaset, Sky, care pe unde apucă, că avem vreo 3 televizoare. Deodată, auzim o mașină care ne spune prin portavoce să stăm în case. Să nu ieșim. Și ne mulțumește că suntem cuminți.

La nici 5 kilometri de noi, un caz grav de infectare. Apar alte cazuri la Tarzo, Conegliano, Vittorio Veneto, San Fior…toate aproape de micuța așezare unde locuiesc și trăiesc, împreună cu familia. Și citim jurnalele zonei…și vedem la televizor urgia din Lombardia…și zâmbim trist când observăm neîncrederea multora, mai ales din țară. Nu e adevărat că se moare de Cov 19 doar dacă ești bătrân și ai alte afecțiuni. Au murit deja vreo 17 medici care îngrijeau pacienți infectați cu Cov, au murit și mai tineri care nu aveau absolut nimic, au murit oameni infectați pentru superficialitatea altora, care au ieșit din case ori au fugit în alte locuri, ducând moartea cu ei.

Știu că vă așteptați să vă scriu chestii mai dramatice, care dau bine la numărul de vizualizări. Știu că mulți vor descrieri apocaliptice, să se convingă ei că nu e totul o minciună. De aceea am ales doar câteva fotografii relevante și am renunțat să mai conving pe mulți din România, că sunt naivi cu teoriile și neîncrederea lor. Doar boala îi va convinge și moartea, dacă nu vor asculta și nu vor sta în casă. Făcătură sau nefăcătură, Cov 19 e un adevăr dureros și de care vom scăpa doar prin măsuri preventive.

În regiunea Veneto, unde locuiesc eu, guvernatorul a dat ordin să fie oprit aproape totul, a decis testarea a mii de subiecți, zilnic, pentru a putea controla situația sub izolament al celor depistați pozitiv. Luca Zaia și populația disciplinată au dus regiunea Veneto în mai multă siguranță iar populația e la înălțime. Mortalitatea e 2,6% în timp ce în focarul numărul 1 al lumii, Lombardia, regiune bogată și urbană a Italiei, depășește puțin peste 10%. În Milano au fost mulți care s-au comportat ca bucureștenii. Metropola lombardă a avut naivii ei, petrecăreți, care nu au stat în casă. Apoi a apărut drama maximă la Bergamo…la Brescia…la Cremona…până în Piemontele falnic dar tot mai trist.

Stați acasă. Și credeți în pericol, salvați-vă sănătatea, viețile, familiile, lăsați îndoielile. Nu e momentul să mai plictisiți cu teorii ale conspirațiilor. Aveți destul timp după ce trece pandemia, să inventați sau să căutați linkuri apocaliptice.

De ieri de la ora 13, pe strada unde locuiesc eu, stradă principală, nu a mai trecut nicio mașină. Ba nu, mint, a trecut aia care strânge gunoiul și hârtia, adineauri. De aceea a mai scăzut procentul îmbolnăvirilor, pentru că a rămas virusul Cov 19 ca un imbecil ce e, singur cuc pe stradă. Și nu a mai avut unde să își găsească refugiu. Și a murit așa, în pustietatea lăsată de oameni. Dacă oamenii vor ieși din nou, zilele astea, virusul va bate iar fericit din palme. Și poate că din cauza unora care ies inconștient, unii din noi am putea suferi letal. Hai să nu ajungem la asta! Fiecare persoană care nu înțelege să stea acasă, mă poate condamna la moarte! Și nu doar pe mine. Înțelegeți? E un sfârșit de lume, ok. Însă e și un început de viață, pentru că nimic nu va mai fi ca înainte și vom deveni mulți, mai responsabili.

Vă pup.

5120459_1818_coronavirus_lombardia_casi_19_marzo_2020_medici_morti_bergamocoronavirus-bare-bergamo-esercito-1

Veniți la spectacolul din 11 noiembrie la Prato ca să salvăm viața unui copil. Detalii

Băiețelul Arhiri Elisei încadrat de părinți

Întotdeauna când aud de copii bolnavi, care au nevoie de ajutor, simt un sentiment de durere și neputință. Este tresărirea aceea sufletească când ai vrea să poți face mai mult dar nu poți așa cum ți-ai dori.  Read the rest of this entry

Surâsul renăscut dintre lacrimile Verei

Posted on

Vera Minescu și băieții săi frumoși

Priviți fotografia de mai sus întâi cu puțină atenție. După opinia mea, spune totul. Se citește mândria, tristețea, bucuria, dragostea, familia, fericirea. Dacă doriți să citiți și ce scrie mai jos despre cele trei ființe superbe, nu e nicio problemă. Ia să vedem… Read the rest of this entry

Generații online: Despre bunicuțele de peste zeci de ani (I)

Generații online: Despre bunicuțele de peste zeci de ani (I)

gadgeturi-femei

Mă amuză când văd diferențele între generații, provocate deseori de către progresul omenirii din punct de vedere științific. Ele sunt inevitabile dar cine e de vină? După opinia mea nimeni. Sau poate incapacitatea multora de a înțelege că timpul nu stă pe loc. Astăzi voi vorbi despre bunicuțele viitorului. Read the rest of this entry

Despre Dublin: Impresii de călătorie și evenimentul de la Cassidys. Foto

Posted on
Despre Dublin: Impresii de călătorie și evenimentul de la Cassidys. Foto

13705156_1090529797706893_2006802820_n

Introducere în ce va urma
Bine v-am regăsit. Hai că am făcut bine cu biletele, cumpărându-le pe majoritatea mai din timp pentru că o incursiune la Dublin în mijlocul verii te poate costa dacă nu ești măcar un pic prevăzător. Dar indiferent cât plătești biletul de avion sau hotelul sau ce o fi, nu îți va părea rău. Irlanda este minunată, asta e impresia mea din puținul văzut. Am să o iau invers cu povestitul. Read the rest of this entry

%d blogeri au apreciat: