Cu manuscrisul gata finalizat, un roman de suflet pentru Feleacu’ tot de suflet cu Cluj cu tot

Surse foto: Pinterest și bialog.ro. Imagine din comuna Feleacu’, județul Cluj

Ieri am terminat de scris cel mai frumos roman al meu, care o să apară în viitorul nu tocmai îndepărtat. Așa cred eu, că e cel mai frumos din tot ce am publicat. Va fi a zecea mea carte scrisă. Dar și cea în care am pus la bătaie, fără să mă străduiesc și chinui de fapt, suflet fără margini, trăiri care vor insufla multor cititori sper eu, alte trăiri. Pentru că acțiunea se desfășoară în zona Feleacu-Cluj. Este inspirat dintr-un fapt real care pe mine cel puțin, mă va marca toată viața. Este ceva așternut cu pasiune, strângere de inimă, teamă dar și bucuria că am reușit să devin foarte dornic să ajung anul viitor în cea mai frumoasă și veche așezare din județul Cluj. Romanul pe care l-am intitulat Fata din spatele cortinei are ca protagonistă și subliniez, personaj principal, o ființă din viața reală, care a copilărit și s-a autoeducat mai ales, în strălucitoarea istorie a așezării străvechi și plină de povești frumoase, încă nespuse. Este un roman de dragoste, poveste imaginară însă acompaniată de mărturii incredibile care se află dincolo de iubirea din carte. Pentru că fata din realitate se confruntă cu o problemă la fel de reală, pe care o stăpânește într-un mod extraordinar fără ca cineva să bănuiască bătăliile ei niciodată date în vileag.

E suficient să o cunoști doar preț de câteva minute pe tânăra din zonă ca să te întrebi, privind-o mai mult sau mai puțin discret în ochii ei minunați: Dar tu unde ai fost până acum? Vorbește despre Feleacu’ cu atâta mândrie și plăcere, că mintenaș îți trece prin cap să vezi locul acela unic în țară. Vorbește despre oamenii de acolo cu drag și niciodată până să apară această nouă carte a mea, nimeni nu va cunoaște cine le apără istoria, tradiția, frumusețea sufletească, omenia și iubirea față de tot ce înconjoară dealul acela mare cât un munte și semeț ca o Geneză continuă. Iar eu, voi ajunge negreșit la Feleacu’ și în Clujul la fel de drag, unde măcar o parte dintre bulevarde și câte o bucată de trotuar par parcă mai încărcate-mister-frumusețe de pașii celei despre care veți citi în foarte puține luni.

Manuscrisul, abia finalizat, l-am scris din Italia, unde locuiesc. Și unde minunăția de om simplu, Alesia pe numele din carte, alias de fapt Fata din spatele cortinei, se desfășoară ca un evantai de suflet pentru alte suflete. Te răcorește modestia și splendoarea din felul de a fi al micuței de la Feleacu’, pentru că deși nu mai e o adolescentă, statura o trădează însă personalitatea și felul de a fi, copleșește orice om, atâta e de plăcută cunoașterea ei îndeaproape. Imaginar, trăiește o poveste de dragoste neîmpărtășită cu personajul Grig, unde totuși, ca autor, am completat cu parțial lupta pentru ea însăși din viața reală. Fata din spatele cortinei este cea care se regăsește în bătăliile multor semeni care au nevoie măcar de o îmbrățișare în clipele disperării sau rătăcirii cauzate de afecțiuni care nici măcar la speranță nu mai îndeamnă.

Fata din spatele cortinei nu e niciodată falsă, nici în carte, nici în realitate. Este așa cum trebuie, sinceră, corectă, echilibrată și incredibil de empatică cu cei care ajung din nefericire, necăjiți și nu numai, pe holurile spitalului CFR din Cluj… Fata din spatele cortinei se dezvăluie amalgam de senzații și inspirații pentru orice scriitor care îi cunoaște măcar o mică parte din povestea existenței.

Răutăcioșii sau sarcasticii de serviciu vor spune ori în gând, ori direct, că autorul are o afecțiune cam anormală pentru o simplă localnică din Feleacu’. Așa, și? Dacă nu ar exista pasiunea, măcar un dram de sentimente, inteligența și nu numai, nu s-ar putea scrie o asemenea carte. Însăși soția mea admiră trăirile, receptivitatea, locurile descrise de Alesia dar mai ales inspirația pe care nu am mai avut-o niciodată când am scris o carte. Și da, vom veni împreună, să vedem totul din tot ce se poate, de la Feleacu’ până în istoriile Clujului și negreșit, vom trece și pe lângă spitalul unde oamenii trebuie să trăiască încrezători și să zâmbească măcar o secundă fericiți, până la ultima suflare.

Fata din spatele cortinei va pleca spre mii de cititori, încetul cu încetul, nu dintr-o dată. Și nu se va da înapoi să așeze între paginile sale măcar o fotografie sau două cu Dealul dealurilor, cu pietrele trovanți care cresc în cea mai lină tăcere, cu ce are mai sugestiv locul acela fantastic de unde a început povestea imaginară de dragoste.

Nu a fost ușor să comunic cu personajul din realitate dar îi mulțumesc infinit pentru toată deschiderea avută față de mine. Frumușica micuță de la Feleacu’- a fost în contact aproape zilnic cu mine, m-a ajutat să înțeleg lucruri extraordinare, care se află dincolo de iubirea imaginată în carte. Sunt mesaje pentru toți ceilalți. Pentru că cineva a visat-o, în roman și apoi ea a visat un vis. Chiar așa! Toți avem dreptul la vise frumoase! Toți! Toți avem dreptul să iubim, să ne fie dor, să ne bucurăm de fiecare zi, să luptăm cu problemele noastre care par distructive pentru că orice om are dreptul să închidă ochii fericit, fie că pleacă spre Rai din cauze naturale ori răpus de boli nedorite.

Îmi iubesc maxim personajul și îl ador în viața reală. N-ai cum altfel! N-ai cum! Nu există alternative față de ea, decât să o iubești în primul rând ca om și apoi, care are mai mult curaj dar mai ales inteligență și ca femeie. O îmbrățișezi măcar cu gândul pentru ardoarea cu care iubește dreptatea, adevărul, simplitatea fiecărei clipe care urmează și mai ales, ne îndeamnă pe toți să facem asta.

Clujul l-am mai văzut și o să îl mai văd când va fi momentul lansării oficiale a cărții. Însă mi-ar plăcea să iau autobuzul, să urc colinele acelea ca oricare suflet de om, care merge la oraș ori cu treburi, ori să admire și de departe locul frumos despre care scriu și de unde se vede peisajul de vis al comunității de oameni minunați, cum îi descrie ea de câte ori stăm de vorbă.

În carte, Fata din spatele cortinei este iubită și dorită. Sentimental sau afectiv. În realitate, merită prețuită și de asemenea, iubită și dorită. Căci o admiri și când îți zice nu dacă îi ceri ceva și o transformi în muza-iubire-de-semeni dacă îți spune da. Forța din viața reală a Fetei din spatele cortinei, este cu mult peste cea din carte. Nu știu dacă am reușit să mă ridic prin ce am scris la ceea ce merită această ființă. Pentru că viața bate cartea. Înțelegeți ce zic?

La Feleacu, o inimă bate pentru ea însăși dar întotdeauna și pentru ceilalți. Dorințele ei, sunt și ale milioanelor de femei care au dreptul să fie visate și iubite. Mesajele pe care le transmite mai departe de povestea de dragoste uimitoare sper eu, a cărții, sunt pentru toți ceilalți. În roman, nu e o iubire fracțiune de secundă ci una cerebrală, care te face să te gândești de 10 ori la cine este de fapt și cum este Fata din spatele cortinei. Și mai ales, te determină să te meriți întâi pe tine ca să meriți pe alții. Să te iubești și ajuți întâi pe tine ca să poți iubi și ajuta pe alții. În spatele cortinei, se ascund nu doar poveștile ei ci și ale tuturor. Romantismul uneori exagerat pentru cititorii neatenți ai viitoarei mele cărți, riscă, e drept, să determine concluzii pripite. Dar mai bine chiar și așa, decât să ocolești incredibila lecție de viață pe care cu generozitate deloc reținută și mai ales cu empatie, mi-a dăruit-o Fata din spatele cortinei de la Feleacu’.

Romanul va putea fi citit în puține luni și pe la anul, autorul, alături de soția lui, va veni și la Feleacu’ și Cluj. Ca să o mai îmbrățișeze odată pe micuța de care suntem mândri și ca să respirăm aerul satelor de pe dealul dealurilor. Și de ce nu, să dăm măcar un bună ziua, bună să vă fie inima, minunaților localnici de la Feleacu’.

Adrian Melicovici, este originar din Dâmbovița și astăzi un scriitor rezident la Miane, un sat de munte din Italia. A mai publicat 9 cărți până acum, 7 romane și 2 volume de poezii. Ultima sa carte a apărut la Dublin și a fost lansată oficial pe 3 septembrie anul curent, tot în Irlanda, este vorba de romanul șapte. Care poate fi achiziționat de aici prin comandă directă de oriunde din Europa.

Adrian Melicovici este membru al Societății Scriitorilor Dâmbovițeni din anul 2009 și membru onorific al celei mai vechi instituții culturale din Italia, La Camerata Dei poeti din Italia din decembrie 2012.

A efectuat expediția Speranța Unui Vis în anul 2009 prin care a parcurs pe jos distanța de la Târgoviște la Roma, 2200 km, cu steagul României la vedere, pentru a promova imaginea țării, a tuturor românilor și a militat astfel și împotriva violenței și a discriminării.

În anul 2016 a fost premiat cu trofeul Distincțiile Revistei Itaca-Dublin pentru romanul anului 2015-Secretul Uriașului 160, secțiunea proză.

Un material de Adrian Melicovici, Italia 8 septembrie 2022 și autor al viitorului roman în curs de apariție, Fata din spatele cortinei.

Seri magice cu Itaca Publishing House la Dublin. Descrieri și recomandări

Captură de la lansarea unei cărți din 4 iunie, în cadrul Întâlnirilor Itaca de la Teacher’s Club. Sursa: Facebook Viorel Ploeșteanu, moderator eveniment.

Bun găsit. Nu contează că scriu din Italia sau că aș scrie din altă țară. Evenimentele create în cadrul Întâlnirilor Itaca, lunare și în minunata capitală irlandeză Dublin, atrag atenția și participarea continuă a tuturor celor care vor să petreacă o seară relaxantă, în compania unor persoane și personalități care vorbesc, scriu și mai ales, promovează bine frumosul și lucrurile de calitate. Se prezintă și lansează cărți ale autorilor din diaspora, care trăiesc în diverse țări, se trăiește pe viu o atmosferă de bun gust, frumoasă, în compania altor invitați care cântă sau lecturează ori recită. Se „consumă” o vorbă dar și o bere la propriu în barul din incintă. De exemplu chiar acum pe 9 iulie, are loc o nouă seară culturală la Theacher’s Club, detalii AICI. După ce dați click, confirmați participarea (recomandat 100%) sau interesul.

Ce să vezi, la primul punct, se află pe ordinea de zi din 9 iulie 😛 chiar prezentarea noului meu roman apărut, intitulat simplu, sec dar misterios: șapte. Lansarea oficială însă va avea loc pe 3 septembrie, la Dublin și în prezența mea, detalii aici sau pe Instagram pe contul Itaca Publishing House. Îl puteți comanda online chiar din librăriile virtuale print sau e-Book ale editurii Itaca Publishing House. Print de aici iar formatul evident că electronic, de aici. De oriunde din lume. Romanul este direct, stil abrupt, deloc plictisitor și printre frazele care alcătuiesc cartea sau dialogurile, veți descoperi că, nepotul care a găsit jurnalul șapte al bunicului Tony, descoperă o viață tumultuoasă a bătrânului, fostă victimă a mineriadelor din iunie 1990. Valurile Tsunami, cutremurele apocaliptice, geografiile descrierilor, istoriile scurte ale locurilor, vorbele de duh ale marilor nume românești, prezența discretă a unor personaje reale sau imaginare, timpurile de altădată și până puțin după pragul anului 2100, se învârt în jurul unei povești de iubire tinerești, care continuă în fel și chip. Întâmplările de prin lume ori de pe pământ înconjoară ca într-un scenariu de film, mersul vieții personajelor și al civilizației. Nu sunt uitați emigranții și trecutul lor ( capitolul 17). Nu sunt uitate problemele orfanilor de diferite naționalități, născuți te miri prin ce țară, nu este uitată nici naivitatea mea în a crede și spera că civilizația pământeană o să își bage totuși mințile în cap și nu va mai comite greșelile milenare. Nepotul Andy și splendida Alice adică Principesa, ajung în pat și în viață împreună, de pe băncile școlii. Pictorița din Alice desenează generozitatea altor pictori. Astfel apare tabloul 7. Curentul Just-Look. Sensibilitatea cuplului, este parcă binecuvântată de bunica Rose și ea supraviețuitoare de tsunami, cutremure, atentate teroriste ori răpiri.

Am mai fost la Dublin însă las pe alții să spună cu ce ocazie. Acum 6 ani s-a întâmplat. Oraș liniștit, centru cultural intens, 6 premiați cu Nobelul pentru literatură, inclusiv George Bernard Show. Aici s-a născut și revista deja de notorietate Itaca, care promovează scriitori și poeți de peste granițe. La Dublin noaptea sosește mereu mai târziu însă ai spune că e și mai mult vecină cu dimineața, care abia așteaptă să dea tonul unei noi zile în care multe talente din diaspora, români ori românce, se exprimă frumos.

Viorel Ploeșteanu: „Dorina Șișu nu este numai editor, ci și o scriitoare de mare forță, atât în proză cât și în poezie, iar romanul ei, 7 ani, care a stârnit ecouri puternice în lumea literară românească, va fi republicat, în cea de-a treia ediție, la Itaca Publishing House.” Cereți cartea ei de proză scurtă, excelentă, Grijania Zilei, aici. Cereți și minunatele Reverberații ale lui Dan Șerb, aici. Cereți audiobook-ul lui Emanuel Pope, Luna la Brăila, (un talent excepțional), aici. Din librăria e-Book adică. Cereți și amurguri/sunsets de Dorina Brândușa Landèn. Cereți Ciorile Albe tot din e-Book și nu numai al lui Viorel Ploeșteanu, oferta e amplă.

Tot pe site-ul Itaca Publishing House, veți putea lectura formatele Pdf ale revistei superbe Itaca. De remarcat că în luna mai a acestui an, a fost lansată la Dublin cartea tipărită a Gabrielei Căluțiu-Sonnenberg, Vine seninul, vol.2. Comanda aici.

Eu sunt mai altruist, așa că îmi face reală plăcere să indic sau recomand și ce scriu alții, nu doar eu. Știu perfect cum este să își vadă fiecare numai și numai interesul personal. Însă vorbind despre Itaca Publishing House, este interesul general, în favoarea culturii, frumosului și a unor seri care lună de lună, face ca la locația mai utilizată în ultima vreme, Teacher’s Club, să fie o atmosferă dinamică, destinsă și de neuitat. Și mai știu că romanul meu nou apărut se va clinti din librărie către solicitanți, deja a făcut-o și ieri de prin Anglia, de pe la Milano și așa mai departe. Însă ca să se și întâmple în continuare, nu uitați, comanda AICI. Iar varianta e-Book aici.

Ultima oră: Ca să vedeți ce mai lucrează soarta, fix când corectam articolul acesta, m-a etichetat Viorel Ploeșteanu pe Facebook unde anunță simplu despre ultimele apariții la editura Itaca Publishing House, detalii aici. Mulțumesc frumos, fiecare cu acțiunea lui 😀 în beneficiul tuturor părților implicate cu scopuri nobile. 🙂

Coperțile cărții mele, comandă și dând click pe copertă:

1) Imagini exclusive: Cum am ajuns pe jos la Roma din Targoviste.

Deci vor fi 3 postari in 3 zile, prima cum am ajuns, cea de a doua ce am cunoscut si cum am fost primit ( ca un sef de stat vb unui confrate scriitor in varsta) si a treia ce efecte a avut si inca are mai ales ca se si intoarce in curand de unde a plecat, expeditia aceasta.

Bine v-am regasit. In maxim trei postari, voi spune cate ceva despre expeditia OFICIALA  pe care am realizat-o pe jos pana la Roma din Targoviste, in toamna lui 2012, fiind astfel primul roman care a urmat traseul unui autodidact roman la distanta de peste un secol. Pentru ca multi ma intreaba cum am ajuns, le raspund acum astfel, mai ales ca sunt tot aceiasi si nu pot sa repet mereu asa ca am ales o solutie de raspuns mai neobisnuita prin ceea ce veti vedea dedesubt. Ideea e ca nu voi spune prea multe, doar am inserat aici  cu mult sub 1 % din fotografiile facute majoritatea chiar de mine in timp ce ma deplasam, sunt mii si am un album unicat. Le-am adaugat haotic, nu are relevanta, exista filme pe youtube ptr o anumita cronologie. Voi spune doar ca nu am plecat asa, de nebun si de capul meu ci a fost o expeditie interculturala OFICIALA sustinuta de autoritatile locale din Targoviste, ptr promovarea orasului, romanilor si pentru a cunoaste la fata locului Diaspora. A fost greu si despre acestea aflati doar in cartea mea, pubicata in romana sau italiana, PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR. In urmatorul articol aici voi spune si voi arata si ce am vazut si cunoscut si cum am fost primit de oficialitati, romani, asociatii, iar in al treilea articol voi arata si ce efecte are si astazi expeditia. Una cu mult peste ceea ce face Consiliul Judetean Dambovita, total dezinteresat de proiectul unicat in Europa dar nu e vina lui ci a celui ce-l prezideaza si nici nu imi pasa, sa fie sanatos. Vizualizare placuta a doar cateva din fotografiile care arata cumva cum m-am orientat, in fata a ce m-am trezit pe traseu, am parcurs sute de localitati si am cunoscut mii de oameni. Speranta Unui Vis a ramas un proiect expeditie care continua cu intoarcerea si mai am o surpriza dar toate la vremea lor.

 

GIULIA GRILLI, un altra anima d’oro dalla Città dell’oro ( traduzione italiano/ romeno)

  Per la prima volta ho pubblicato il mio libro ERRANTE SUL CAMMINO DEI SOGNI fuori dal mio paese, ad Arezzo, Italia il 20 luglio 2013. E’ stata una premiere piena di emozioni. Sono ritornato nella città che mi è entrata nell’anima già dal quando percorrevo il mio cammino a piedi fino a Roma. I romeni mi hanno accolto di nuovo con ancora più calore. Non è facile ritornare a quel posto dove hai lasciato un pezzo di cuore e d’anima. L’evento è stato presentato dalla giornalista Giulia Grilli, aperta, amabile e discretamente curiosa. Sono già diventato abbastanza mediatizzato su arezzonotizie.it dove nel dicembre 2012 si è scritto su di me.

Anche se ho abbandonato i media online o di qualsiasi natura, non mi sono potuto trattenere nell’osservare con occhi da giornalista com’è la vita degli altri. Ho chiesto alla mia fidanzata di tradurmi qualcosa degli articoli di Giulia. E’ simile, quasi uguale. Sensibile, pragmatica, indipendente nel pensiero, questo si capisce da ciò che posta, scrive o commenta sui social network. Forse ho perso „la mano” nello scrivere. Perdi molto dopo che cammini oltre 2000 km per vedere il mondo, conoscerlo. Giulia non perdona nei suoi materiali, capisce ciò che fanno gli altri e apprezza o critica instancabile le cose che le sembrano non a posto o strane. E’ stata una bella esperienza conoscere una collega da un altro tipo di media. Giulia è una persona buona con la quale ti capisci con il linguaggio dell’anima indistintamente dalla lingua che parli. Non dico questo perché ha scritto molto bene su di me ma perché se lo merita. Sono convinto che nemmeno lei è pagata con decine di migliaia di euro mensilmente come coloro dei grandi giornali, finanziati con molto interesse dall’ombra. Sono anche convinto che il suo merito o la sua attività da giornalista non può essere definito in denaro. Giulia mi ha accolto molto bene, con il sorriso sulle labbra insieme a Marco Caneschi:). Hanno parlato con una precisione quasi svizzera di tutto quello che ho detto. Ad Arezzo, la pubblicazione dei mio libro per alcuni moderata, per altri con grande partecipazione, Giulia Grilli è diventata il mio esempio per non perdere dalla mia esistenza nessun ricordo.

Il mio libro è diventato anche grazie a lei, ancor più conosciuto in una parte dell’Italia, iniziando da Arezzo. Ancora una volta dico che Arezzo è la città dell’oro anche grazie a queste persone che sanno sorridere, comprendere, fare domande dirette o dire direttamente senza peli sulla lingua ciò che sarebbe da dire in modo professionale. Non ho molti mega sulla chiavetta, ho sbrigato un po’ l’articolo, si sa che sono sincero su qualsiasi cosa, ma vi dico che Giulia Grilli è una giornalista di tutto il rispetto e una persona ancor meglio, sono sempre sincero. E’ diventata anche lei una stella che non si spegne come tutti i miei amici. E da qui, nonostante la fretta di scrivere questo articolo, forse un po’ mancino, dico che sono rimasto ugualmente vulcanico, è sempre lei scoprirà anche la mia ultima idea…che può diventare „storia” pubblicare il mio libro un giorno, camminando così con i libri decine di chilometri a piedi, direttamente verso Arezzo con la bandiera romena ed italiana sulle braccia…Ho un solo desiderio: che sia sempre Giulia a parlare di questo. E voglio ancora qualcosa: mandarle i mei migliori pensieri per la sua vita e per tutto quello che fa. Grazie Giulia !

Traducere romana:

GIULIA GRILLI, UN ALT SUFLET DE AUR DIN ORASUL AURULUI, AREZZO

Pentru prima oara am lansat cartea mea PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR in afara tarii la Arezzo, Italia in 20 iulie 2013. A fost o premiera plina de emotie. M-am reintors in orasul care mi-a intrat la suflet din vremea cand il parcurgeam in drumul meu pe jos spre Roma. Românii m-au reprimit cu si mai multa cadura. Nu e usor sa te intorci acolo unde ti-a ramas o bucata din inima si suflet. Evenimentul a fost prezentat de jurnalista Giulia Grilli, deschisa, amabila si discret curioasa. Am devenit deja destul de mediatizat in arezzonotizie.it, unde din decembrie 2012 s-a mai scris despre mine. Desi am parasit presa online sau de orice natura, nu m-am putut abtine sa nu privesc cu ochi de jurnalist cum e pe la altii. Am rugat-o pe iubita mea sa imi traduca cate ceva din articolele Giuliei. E la fel, aproape la fel. Sensibila, pragmatica, asezata si independenta in gandire, asa rezulta din ce posteaza, sau scrie sau comenteaza pe retelele de socializare.

Poate ca mi-am cam pierdut ” mana” la scris. Iti pierzi multe dupa ce mergi pe jos peste 2000 km ca sa vezi lumea, sa o cunosti. Giulia nu iarta in materialele ei, intelege ce fac altii si apreciaza ori critica nestingherita lucrurile care i se par nelalocul lor sau ciudate. A fost o experienta frumoasa sa cunosc o colega din alt fel de presa. Giulia este un om un cu care te intelegi in limbajul sufletului indiferent in ce limba vorbesti. Nu spun asa pentru ca a scris superb despre mine ci pentru ca merita. Sunt convins ca nici ea nu e platita cu zeci de mii de euro lunar asa cum primesc altii de la alte ziare mult mai mari dar finantate cu interes din umbra. Dar mai sunt convins si ca nici nu poate fi estimat meritul sau in activitatea de jurnalist. Giulia m-a intampinat frumos si cu zambetul pe buze alaturi de Marco Caneschi. A redat cu precizie germana cam tot ce am spus. La Arezzo, lansarea cartii mele, pentru unii moderata, pentru altii cu ” grande participazione”, Giulia Grilli a devenit exemplul meu pentru a nu pierde din existenta mea nicio amintire placuta. Cartea mea a devenit si datorita ei mai cunoscuta intr-o parte a Italiei, incepand cu Arezzo. Inca o data spun ca Arezzo este orasul aurului si datorita acetor oameni care stiu sa zambeasca, sa inteleaga, sa puna intrebari transante ori sa spuna raspicat ce e de spus intr-o forma profesionista. Nu am mega prea multi pe cheita, am grabit putin articolul, se stie ca eu sunt sincer in orice imprejurare. Dar cand va spun ca Giulia Grilli este un jurnalist foarte bun si un om si mai bun, tot sincer sunt.
A devenit si ea o stea nestinsa, ca mai toti prietenii mei. Si de aici, in graba scrisului meu, poate putin stangaci, spun ca am ramas la fel de vulcanic si tot ea va afla si ultima mea idee…care poate deveni ”isprava”…sa lansez cartea intr-o buna zi mergand asa cu volumele zeci de kilometri pe jos, direct spre Arezzo si cu steagurile Italiei si Romaniei pe brate… Am o singura dorinta: acea actiune sa o relateze tot Giulia. Si mai vreau ceva: sa-i trimit gandurile mele bune in viata si in tot ce face. Multumesc, Giulia! Apropo…la noi in Miane cand vii? Ca vii tot acasa la tine 🙂

EPILOGUL IMPLINIRII- AM RAMAS ” PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR”, DESPRE PRIMA LANSARE

Mai bine ” Pribeag pe drumul viselor” sau un trăitor de speranțe, cum neașteptat de frumos m-a denumit Ion Obăgilă într-un material relevant. Astfel, după expediția de astă toamnă, când mi-am riscat viața și sănătatea ca să merg pe jos de la Târgoviște la Roma peste 2000 de km, pot spune că în urmă cu nu mult timp, am reușit să public prin Editura Bibliotheca și romanul document cu același nume:  PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR. Cartea este în dublă variantă, adică română și o alta în italiană, deci ptr prima oară trec granițele și ca scriitor. Evenimentul public de lansare a avut loc în premieră la Târgoviște la Biblioteca Județeană  ION HELIADE RĂDULESCU, în prezența mai multor scriitori, a primarului municipiului, Gabriel Boriga și a numeroși simpatizanți.

Mai jos aveți imagini relevante realizate de fotograful foarte dibaci, Adrian Apostol. Uite că am reușit să aduc la eveniment și câteva personaje ale cărții, reale, inclusiv patru din Italia, printre care și o tânără translatoare de limbă italiană, Daiana Alexandra Dron, elevă la un liceu din nordul Italiei, mai precis orașul Conegliano. Au mai relatat despre eveniment profesioniștii de la Columna Tv și Gazeta Dambovitei Crina Zamfirescu, prin Cristina Dinu, Andreea Stoica și bineînțeles, Oana Soare.

Citind această carte, veți descoperi realitatea demersului meu intercultural. Unii deja au simțit trăirile mele și chiar au postat fragmente apreciind volumul, alții au comandat curioși cartea prin poștă, aici în Italia unde m-am stabilit și din primele impresii se pare că ultima mea carte publicată pare să aibă parte de apreciere. Printre pagini, veți decoperi nume reale, mai ales ale multor români din Diaspora care au ajutat expediția românească interculturală SPERANȚA UNUI VIS. Printre aceștia pot enumera pe Ovidiu Burdușă, Aurelia Ceoromila, Eliana Dogaru, Nicoleta Simion, Titus Moldovan, Georgiana Faghiura, Monica Bozianu, Ciprian Curcan, Camelia Pirlea, Silviu Voineagu, Giulia Chicla, Marie Rose, Corina Cerasela, Chiara Federico, Gabriel Boriga, europarlamentar Oana Antonescu și mulți, mulți alții, mai ales din Arezzo, unde a avut loc explozia mea mediatică italianaă. Prof. dr. scriitor George Coadă spunea în cuvântul său la lansarea din 6 iunie că am fost primit de oficialități și ambasade ori consulate ” ca un șef de stat”.  Un amic de pe o rețea de socializare, Mihai Istoc, exemplifica din ce am scris eu cu o apreciere care mă onorează anumite pasaje.

Veți descoperi în această carte imagini color ale expediției la final, cu ambasadori, consuli, români din Diaspora și la fiecare final de capitol câte o fotografie alb negru relevantă. Nu mi-a fost ușor și nu m-am împiedicat în stiluri literare care să plictisească omul. O bună amică, Lidia Fichiosi, cea care mi-a mediatizat la Radio Wave International cartea, în Arezzo, spunea că ” ești cutremurător de sincer și asta dă substanță cărții tale”. Așa este, am pus sinceritatea pe primul plan, libera exprimare, punând accent pe câteva impresii de expediție, suferință, împlinire dar și pe nemulțumirile cauzate de guvernele românești în ultimii douăzeci de ani.

În carte, am relatări dealtfel scrise în italic de la fața locului, chiar din timpul călătoriei,  anumite cuvinte și dorințe așternute de peste 200 de români în Caietul Speranței și chiar de la fața locului am scris parțial acest roman unde Diaspora este exprimată cu lacrimi în ochi, promovată, oamenii care trăiesc cu mari sacrificii departe de familii și de țară trebuiesc într-un fel așezați la loc de cinste, inclusiv în proza contemporană, cred eu. Veți mai descoperi în paginile cărții întreaga mea evoluție pe traseu, aparent liniștită dar deloc ușoară. Acest roman scris de mine face parte dintr-un proiect intercultural prin care vă chem nu să fiți pribegi pe drumul viselor ci să vă considerați SPERANȚA UNUI VIS, toți românii de pretutindeni, să credeți în voi, în faptul că puteți realiza tot ce vă doriți în viață. Nu vă lăsați influențați de concluziile negativiste ale unora, mergeți pe drumul vostru, optimiști, în pace, dragoste și iubire, așa cum eu am mers jumătate de Europă, parcurgând mare parte din România, apoi Ungaria, Slovenia, și la final încântătoarea Italie. Am o experiență vastă pentru că am văzut de la fața locului sute de localități, aproape o mie, alte societăți, alte lumi, dar nu o să încetez niciodată să iubesc oamenii și să le spun că prin PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR ar putea descoperi inclusiv puterea propriei mele voințe dar și a lor.

Urmăriți foto de la lansare și vă mai aștept aici. Să nu uităm că la lansarea din 6 iunie au mai fost prezenți prof. Mihai Stan, directorul Editurii Bibliotheca, poet și jurnalist Ion Iancu Vale, poet Vali Nițu, prof. scriitor C-tin Voicu și cântărețul îndrăgit, prieten formidabil al tuturor, Walter Dionisie, alături de Ancuța Dionisie, poetă foarte talentată, plus poetul scriitor Cristi Iordache ori pictorul Constantin P. Popescu. Următoarea mea lansate va fi în Europa, începând cu municipiul Arezzo pe 20 iulie și apoi încerc o altă lansare sau prezentare la Amsterdam, în Olanda. Doamne ajută. Fiți viață, e simplu.

Cristian Gabriel Groman, debut sclipitor în literatura contemporană

A ales să vină acasă în Târgoviştea lui natală pentru a ne spune câteva ” Gânduri”.  Pe 14 martie, la Biblioteca Judeţeană din Târgovişte, poetul  Cristian Gabriel Groman a debutat editorial prin Editura SINGUR condusă de Doru Ştefan Dăncuş. La eveniment au participat scriitorii George Coandă, Constantin Voicu, Vali Niţu, Anca Oprescu, pictorii Constantin P. Popescu, Andreea Elena Mierlea, ca şi alţi autori consacraţi autohtoni ca Ion Iancu Vale sau Atena Stoichiţă, autoarea celebrului roman de succes BENDISA LUMINA.
Atmosfera a devenit plină de frumos prin interpretarea talentatului Walter Dionisie care cu generozitate a sosit în Cetate, din Moeciul apropiat de cer şi paradisul personal al ” Apei de ploaie” unde 21 de grame valorează mai mult decât toate bogăţiile lumii.
Cristian Gabriel Groman se remarcă printr-o poezie simplă dar profundă, în spatele versurilor sale aflându-se caracterul unui om frumos prin el însuşi şi pasiunea de sentimentele care produc valoarea umană. Este totodată şi într-o revoltă tacită însă discretă pentru vitregia unor vremuri nemeritate de generaţia scriitorimii româneşti. Descurajat la început de narcisişti fără toleranţa încurajării perseverenţei în actul cultural, apreciat  de majoritatea oamenilor de caracter pentru ceea ce este şi face în viaţa lui simplă de poet al Diasporei dar totodată şi al Târgoviştei, Cristian Gabriel Groman se prezintă ca o revelaţie a trecutului sosind mereu prin poeziile sale din viitor.
Am lăsat la final dinadins meritul singurului politician prezent la lansare, invitatul special Gabriel Boriga şi totodată primar al municipiului Târgovişte. Edilul nu a venit ca să fie prezent dinainte de vreo campanie electorală ci a ţinut cu tot dinadinsul să fie alături de un târgoviştean care face ca scriitorimea locală să evolueze continuu, cu toate restricţiile vremurilor. Apreciind şi răsfoind cu atenţie volumul GÂNDURI, de debut, al poetului Cristian Gabriel Groman, primarul a ţinut să-l felicite şi să-i strângă mâna, mulţumindu-i pentru ceea ce face şi încurajându-l.
Cristian Gabriel Groman mai are multe de spus în poezie. Mai nou, el va fi prezent în literatura contemporană şi printr-un roman la care lucrează, deci proză. Una peste alta, peste câteva zile, poetul şi totodată bunul meu prieten se va duce unde trăieşte adică  la Londra dar se va reîntoarce mereu în Târgoviştea lui dragă şi a noastră, aşa cum facem toţi, într-o bună zi.
Felicitări Cristi şi îţi mulţumim!

ATENA GABRIELA STOCHITA SI ROMANUL „BENDISA LUMINA”, O CARTE SUPERBA

Important: puteţi citi acest material şi pe link Melicovici.ro alături de alte materiale de natură cât mai diversă.

Poate că revelaţiile noastre sunt retrăite aievea în faţa unor scriituri de-a dreptul surprinzătoare. Renaşte frumuseţea simplităţii în noi şi atunci, înţelegem farmecul acestei vieţi dăruită nouă de acelaşi Dumnezeu, al tuturor. Aşa aş putea începe şi cuvintele aşternute sunt totuşi neputincioase în faţa unei lumini fără seamăn: lumina Atenei, transcedentală prin ochii Bendisei şi a poveştilor care au adus din nou, în actualitate, rădăcinile legendelor valahe şi nu numai, al măreţiei unui mit numit Zamolxe. Este romanul BENDISA LUMINA, o creaţie şoc sosită în prezentul nostru tumultuos ca o salvare a sufletului pătruns de misterele timpurilopr străvechi…

Romanul BENDISA LUMINA al scriitoarei de la Târgovişte este o explozie mirifică a celor mai frumoase trăiri din vise pe care uneori, autoarea le trăieşte prin propria-i profunzime, retrasă în lumea ei şi a poveştii splendide din această carte apărută prin Editura ” Sărbătoare Publications” a scriitorului de origine română, Octavian Sărbătoare, stabilit tocmai la antipozi pe meleaguri australiene. Era şi normal, scriitorul O. Sărbătoare este arhicunoscut ca un zamolxian împătimit.

Revenind la BENDISA LUMINA a scriitoarei Atena Gabriela Stochiţă, am putea spune fără să greşim că de fapt revenim chiar în amintiri din trecutul pe care ne dorim să-l regăsim în prezentul punte spre viitor. Dealtfel, autoarea relevă cumva acest fapt prin cuvintele din roman: ” în sunetul apei descoperea vocea inconfundabilă a adâncului- PREZENTUL. Blocurile imense din piatră îi aminteau de strămoşii daci:TRECUTUL. Şi el, acum şi aici, pentru că a fost chemat: VIITORUL.
Arian şi Bendisa se regăsesc în Zamolxe şi Bendis, iar tinerii poveştii din roman aduc prin freamăt de meditaţie legenda într-o spirală prin care timpul se suceşte şi răsuceşte către mesajele divinităţii, iubirii şi dezlegarea prin semnificaţiile pietrelor a unor căutări îndelungi de sine şi pentru ceea ce a fost şi se întâmplă până la urmă cu adevărat. Scriitoarea aduce tradiţia Sânzienelor la o scară foarte ridicată, ai dori parcă să primeşti şi tu, cititorule, un ” fir de sânziană”. Preoţi şi călugări se ascund cu nerăbdarea lor de a descifra mesajele în faţa unui cufăr cu câteva petale desenate deschis atât în vis cât şi în viaţa reală de mesagerul al cărui nume se cunoştea deja: Arian. Şi ca orice poveste de neuitat, romanul edifică existenţa unei iubiri simple, de la începuturile revelaţiilor deodată ale celor doi până la momentul când îşi unesc destinele sub ritualul dacic, în vreme ce prietenul lui Arian, la zi de frumoasă tradiţie a Sânzienelor, Ilarion, primeşte de la Dachiana, prietena Bendisei, firul de sânziană.

Autoarea reminteşte de cunoscuta peşteră Potlogi, renumită pentru legendele care o înconjoară în cel mai frumos mister. Chipuri de zei, pietre care vorbesc, lupul alb mai întâi doar al lui Arian şi Bendisei, strecurându-se protector printre bolovanii peşterii şi nu numai, se reunesc în faţa focului sacru, cu forme sfinte. Arian şi Bendisa rămân împreună, după ce în vieţi anterioare trăite doar de ei, „copilăresc” cumva împreună şi aduc cele mai simple gesturi la rang de poveste nemuritoare prin splendidul schimb de pietre, ea, dăruindu-i una de lângă ape iar el, chiar din peşteră. Faptul se consumă totuşi într-o conjunctură frumoasă şi în real, acel real unde Floarea vieţii cu şase petale dezleagă ” misterul a ceea ce suntem şi ce am putea fi”. Chiar şi lupul alb apare de această dată în văzul tuturor, întărind frumuseţea unei legende şi grandoarea acestui roman fabulos al Atenei Gabriela Stochiţă.

Epilogul romanului este edificator, timpul trece, dar dorinţele împlinite în vieţi anterioare sau retrăite sub revelaţii renăscânde au corespondend într-un copil, o fetiţă, născută cu aceeaşi lumină în ochi pe numele său, simplu, curat, simbolic, BENDISA.

Romanul BENDISA LUMINA al autoarei A.G. Stochiţa este înainte de toate un dor de viaţă şi de frumos în cucernicia uneor vremuri care prin carte, îşi fac loc într-o lume mai dreaptă şi mai bună, prin penultimul act al cărţii, denumit ” Lumina eternă”: ” Viaţa pe pământ era frumoasă şi liniştită. Pământenii învăţaseră să iubească şi să preţuiască natura, soarele, stelele, luna…Reînvăţaseră să se iubească între ei şi să fie demni”.

BENDISA LUMINA este un roman deosebit. El spune cititorului simplu, despre vieţi ce îl caută, din ” Chemarea străbunilor”, vorbeşte de la sine atunci când îl citeşti şi fiecare rând scris în carte, aduce la iveală, trădează de fapt, lumina autoarei, care şi-ar dori nespus să fie copila şi fiinţa misterioasă din locurile lumii dorite, Bendisa. Vorbim despre LUMINA ATENEI GABRIELA STOCHIŢĂ. Şi ar dura încă un ciclu zamolxian ca să povestim despre trăirile şi dorurile şi regăsirile interioare pe care cartea ni le inspiră. BENDISA LUMINA este una din cele mai frumoase cărţi apărute vreodată la Târgovişte. Iar autoarea merită din plin nu numai aprecierile noastre dar şi piatra din peşteră deodată cu povestea poveştilor scrisă de ea.

material de Adi Melicovici