RSS Feed

Tag Archives: carte

Pe unde trebuie s-ajung pentru următoarea mea carte. Citește, citește-mă și-n roman te vei citi

etna_2045-10-00-26-6398

Deseori, scriu la roman sau chiar pe blog, aici, ascultând „Balada pentru vioară și orchestră” de Ciprian Porumbescu. Pentru că se potrivește cel mai bine stărilor de început ale multora dintre noi, urmate de mulțumirea de mai apoi, acolo unde ne-am împrăștiat ca niște fire de praf, aparent neînsemnate. Read the rest of this entry

Reclame

Povestea din tine…

DSCF7367

E o poveste ca oricare,

ar spune restul lumii, nu?

Dar nu-i aşa…

Te-aş întreba…

Vreo amintire ce te doare?

Vreo bucurie rătăcită?

Vreun amănunt, ca drept scăpare?

De câte ori îţi răsfoieşti,

prin inimă, pagini de viaţă,

tu le cuprinzi, le aranjezi,

şi-apoi, rămân în tine,

mereu, o carte de poveşti

cu-acelaşi titlu: VIAŢĂ!

Las’ că e bine!

Poate că ai călătorit mult mai puţin,

decât nădejdile-cascadă,

speranţe în buchet de clipe,

ce stau într-una, nesfârşite,

să le trăieşti la infinit,

Cât sufletul îţi e senin.

Toate trăirile au fost şi-or fi, binevenite.

La început, ai fost copil,

şi mai târziu, ai înflorit,

în seri de îndoieli sau cine ştie,

liniştite.

Apoi ai înţeles răceala lumii,

singurătatea dorinţei tale uneori,

printre privirile discrete ale lunii…

Ca fiecare, te-ai şi îndrăgostit,

Şi tot aşa, alt început,

în urma câte unui banal sfârşit.

Îţi place să fii propria ta carte,

îţi place să fii zilnic o poveste,

Câte ai de vorbit cu-al tău destin…

Urăşti să vezi în jurul tău venin,

urăşti să te constaţi caz izolat,

de bunătate şi de toleranţă.

Urăşti până şi-această discrepanţă…

 

Faci ochii roată şi vezi mii de zâmbete,

e adevărat, unele sunt sincere-n priviri,

Dar ceva te îndeamnă, totuşi să urăşti:

e o realitate: multe-s măşti!

Poate şi ăsta e magnetul trăitului prin amintiri…

Povestea sufletului tău,

are foi multe şi e lungă,

ţi-am spus şi acum două-trei poeme,

să nu cumva să laşi vreun semn de carte,

fii cea mai bună prietenă a ta,

asta da parte!

Ce volum mare ar ieşi din tine,

să strige către strigătele păsări,

CITIŢI-MĂ şi dincolo de priviri,

să mă păstrez frumoasă-n voi, ca amintiri!

Nu-mi îndoiţi coperţile tablou,

şi nici ce scrie înăuntru, acum…

E tot ce am mai bun:

Un suflet, drept ecou.

De acelaşi autor citeşte şi SEMNUL DE CARTE DIN SUFLETUL TĂU

AUTOR: ADRIAN MELICOVICI @DREPTURILE REZERVATE, ITALIA, 2015

Semnul de carte din sufletul tău- poem

10967061_797242373702305_251685482_n

Mereu e adiere de azi,

fiecare ieri, fiecare acum,

fiecare mâine,

tu știi că n-ai să cazi…

Toată viața ta, e un nesfârșit drum.

Se rostogolesc muguri de gând,

pe crengile pământului.

Se aud îndrăznelile strigătelor- păsări.

Nu-i așa că ți-ar plăcea să ai aripi?

Nu-i așa că ți-e dor de zborul fericirii tale?

Uite cum saltă capul din rădăcini nemuritoare,

ici, colo, bucuroasă de dorurile ce le ai…

una câte una, câte o floare.

Întârzierile așteptărilor tale,

sunt sosiri din viitorul bucuriilor,

secret al trăirilor.

Miroase a rouă cu amestec de zăpadă.

Răsuflările cerului țin sfadă:

să mai lase fulgii, încă puțin, să cadă?

Se luptă anotimpurile între ele.

Vezi, până și pământul e indecis.

D-apoi tu, omule drag,

în speranțe mereu năvală,

cu închipuiri de nedescris?

Nicicând în acest timp,

n-a fost vreodată tragedie,

să rătăcești prin astenie.

Bucură-ți sufletul că vei trăi o nouă primăvară.

Tresaltă-ți inima, când vrei și știi,

prin lumi de vise și dorințe:

melancolii.

M-ai putea întreba,

ce vreau să spun cu aceste cuvinte,

pretenții de vers?

Ce încerc să spun, vreo luare aminte,

sau am vreo durere lăuntrică de șters?

Uite, hai să-ți dau o veste.

Sau nu, mai bine îți scriu o simplă poveste:

A fost odată, un anotimp de argint.

Sărbători, bucurii, seri de alint,

în fața focului și muzicii lemnelor,

ce trosneau parcă peste cana ta de ceai.

Până și asta e o amintire, de azi:

ce mai tușeai!

Poate ai o mâță ce torcea fericită,

poate ai un cățel ce stă lângă ușă.

Poate așa e tabloul existenței tale,

an de an, iarna prin seară.

Și se făcea că răsfoiești o carte.

Nu, nu un computer ci viața adevărată:

pagini îngălbenite de timp,

mirosind a hârtie de gânduri așternute,

de acum și din alte ierni,

trecute.

Deodată, toate vietățile lumii au prins glas,

făcând cel mai frumos popas:

viața ta, capitol din aceeași poveste,

deseori tulburătoare

dar măcar pentru tine,

întotdeauna, nemuritoare.

Aceasta a fost.

Așa-i că ți se pare banală?

Nici măcar nu ți-am spus vreo mare scofală.

Dar în volumul ce-l ții între palme,

e o morală:

niciodată să nu pui semn de carte,

în istoria vieții tale.

Niciodată să nu pui semn de carte iubirii,

niciodată să nu pui semn de carte speranțelor,

niciodată să nu pui semn de carte timpului,

care a fost, care este

și mai ales care va sosi.

Firescul existenței și al lucrurilor,

peste vremuri și locuri,

se împarte.

Hai recunoaște că ți-ar plăcea să fii și tu,

măcar câteva secunde, o carte.

Hai recunoaște că în paginile tale,

am citi un roman despre tine.

Nu ți-am dat însă o mică veste:

și nu, nu e poveste.

Te anunț că în tine se ascunde,

ca un mugur ce vrea să-nflorească,

lacrima bucuriei,

surâsul noii zile care a sosit,

suflet frumos, care-mi ești,

rătăcit prin atâtea mii de povești.

De fapt, vroiam să te rog,

privește afară!

Privește mereu înainte, pe cer, împrejur,

cu putere, cu încredere, bunăoară,

hai, ridică-te din vechiul anotimp:

E primăvară!

Vă aștept să-mi deveniți fani și pe ADRIAN MELICOVICI BLOG OFICIAL

Autor, Adrian Melicovici

DREPTURILE REZERVATE @2015

Vizualizați și VISAȚI ȘI TREZIȚI VIAȚA LA VIAȚĂ

 

 

Vreau sponsor de suflet pentru romanul urmator, al vietii

untitled
După o muncă mai mult a imaginaţiei decât a scrisului propriu zis amestecată cu realităţile unor vremuri demult apuse, vrei ceva diferit. Viitoarea carte pe care vreau să o public, este un roman clasic. Un fel de film de epocă unde totul este inspirat dintr-un fapt real. Ca în majoritatea romanelor mele, avem de a face cu două lumi, de această dată reale şi ele. Dar aceste două lumi, nu mai există. Erau atunci, în perioada interbelică. Ne aflăm în secolul 20 deci. Ne aflăm în mirosul de brânză al ciobanilor din România care uimesc englezoaicele sosite să vadă minunea, de fapt, o tragedie: Focul etern. Pentru Secretul Focului, Uriaşul 160 a rămas mai apoi o enigmă. Tornadele din Oklahoma şi puritatea de tânăr a lui Miron Kinley se amestecă nefast, furibund şi totodată emoţional cu ochii blondei care-i toarnă în pahar puţin whisky. Pasiunea şi dorinţa tinerei se copleşesc reciproc în cel mai frumos sărut, după un pariu de zile mari al serii.

Dincolo de ocean, flăcările focului nemuritor se înalţă insistent către cer. Erupţia începe să îşi ceară tributul. Miron aude cumva de acest foc uimitor şi vrea să îl stingă. Sosit dintre ochii blondei din Tuzla, Oklahoma, direct în farmecul florilor provocator aşezate-n părul româncelor, palinca românească, reală şi ea, ameţesc şi ambiţionează visele de preamărire. Costică Lupa se miră şi el. Recompensa de 50 de mii de dolari nu e deloc mică pentru acele timpuri.

În toată această lume, cititorii vor vedea un stil total diferit de tot ce am scris până azi. Vor vedea un film artistic între filele unei cărţi unde doar episoadele care unesc aerul american cu apa şi zâmbetul de la Moreni vor atrăgea cititorii ca la un cinematograf imaginar, din hârtie ai spune… De fapt, aşa vreau să cred că va fi. Pregătesc a şasea mea carte cu maximă minuţiozitate.

Nu mai vreau însă un sponsor sau sponsori care să arunce simplu sume ori derizorii ori ca să scape de mine. Vreau un suflet în ochii şi ajutorul posibilului sponsor. Vreau să trăiască şi să retrăiască odată cu mine ceea ce va citi: suspansul, dragostea, drama, bucuria, lacrimile. Vreau să vrea el, înainte de toate, să apară această carte. Să scrie cu litere mari de o şchioapă cine e, să fie cunoscută afacerea lui în minim două ţări şi să aibă de câştigat mai mult decât credea la început că va fi, printr-o simplă sponsorizare. Vreau să fie mândru că şi-a dat banii pe ceva reuşit şi că se simte mulţumit sufleteşte şi da, chiar şi financiar prin reclama ce va fi. Când ai un sponsor de suflet, te implici altfel.

Pentru mine nu e o problemă să public o carte. Ştiu cum să o fac să apară şi să apelez la metodele proprii, posibilităţile proprii chiar, ca să o public. Problema e că nu mai vreau să fie doar pentru mine.

Povestea romanului, e simplă. Izbucneşte un foc nimicitor în România anilor 20 din secolul trecut şi un american trece oceanul să îl stingă. Vine în România interbelică. Normal, nu lipsesc episoadele captivante, furia, dezamăgirea, emoţia maximă, nu lipsesc strângerile de inimă şi farmecul iubirii împletite frumos cu derularea evenimentelor. Ce a fost mai apoi, se va vedea atunci, la citirea cărţii.

Pentru ceea ce mă străduiesc să scot la lumină, numit Secretul Focului, e deci nevoie de un sponsor nu doar potent financiar dar mai ales plin de suflet. De dorinţa de a vedea. De voinţa lui în a-mi sta alături. Evident, lucrurile se discută. Nu ştiu cine va fi acest sponsor dar ştiu că aproape sigur va dori cartea publicată repede şi frumos. Se va bucura nu neapărat pentru avantajele ce urmează dar mai ales pentru că această carte, acest roman, te duce printre amintiri fabuloase, te ţine cu cartea deschisă şi te aduce în diferenţa dinre frumosul de atunci şi unele banalităţi de acum.  Te face să evadezi din cotidian şi rămâi acolo să citeşti mereu povestea fără să te plictiseşti. Secretul Focului- Uriaşul 160, mai exact ca titlu, este de fapt, explozia măcar a mea, într-un altfel de foc, de astă dată, niciodată stins. Este o carte unde oricâţi bani ar avea, sponsorul nu poate face nimic fără sufletul pe care-l aştept, din el. Voi vedea cine va fi mai curajos/ curajoasă. Eu vreau un sponsor prieten, nu un sponsor doar cu bani. Unul care să se mândrească pentru că mi-a fost şi îmi va fi alături.

Până atunci, să revedem puţin mai jos promo-ul romanului. Vizualizare plăcută şi la bună vedere.

%d blogeri au apreciat asta: