Se zvonea că mereu ești

Întrupată antologic din prea multe așteptări,

Au dat zvon mulțimi de gânduri că se poartă nerăbdarea

Zămislită telepatic, trup și suflet cu splendoarea

M-am decis să mi te-apropii din stresante depărtări.

Trei dorințe nuanțate în culori, zburdalnici fluturi,

Și-au făcut un cuib-chemare, fix în vârf de cap pierdut,

După aventuri-povești, într-un cadru refăcut,

Să vii și mai dificilă cu voință provocată, să mă scuturi.

Bârfeau și simțiri prin mine, erau multe, poate zeci,

Una zicea că odată, ai ales altul la dans,

Alta că semeni cu luna, când e rost de ceva vals,

Ce să mai dansezi cu mine…ioc acum și ioc pe veci!

Când te văd și viguroasă și-ncântată să trăiești,

Mă cam resemnez pe merit și evident, fericit,

Să te văd că nu mă cauți, dar chiar și-așa, copleșit,

Ascult zvon că ești tot tu și-ascult glas că tot tu ești.

( 15 iulie 2022, autor Adrian Melicovici@ drepturi de autor rezervate)

Povestea mea și-a voastră înmulțită cu 3 pentru viitorul meu roman

Cam de vreun an mă ocup, profitând de toate situațiile care îmi vor aduce nu doar liniște sufletească dar și descărcări din mine și din mulți alții, pentru mine și pentru mulți alții, scuzați repetițiile

Cândva, odihnește-mă cu tine

Sau ce scriam eu în urmă cu niște ani… acum puțin rearanjat dar puțin…

Azi am să vorbesc despre viață. Și viața ești TU. Zâmbetul tău, surâsul, cuvintele tale, gesturile tale, le-am adunat în dumnezeiască amintire despre tot ce ești, acum și mereu. Să mori prematur înseamnă să greșești față de tine, dar mai ales față de ființa iubită.

Surâsul mării dintre lacrimi

Să plângă marea deodată cu strigarea mea,
și să adune stelele din străfunduri,
căzute acolo ca niște dorinți,
din lacrimi pictate de dor și fierbinți…
Era una care se plimba prin nisipul umed,
cu sufletu-i purtat de-a valma prin timpul vieții.

A apărut SECRETUL URIAȘULUI 160, noul meu roman

Bine v-am regăsit, dragii mei cititori. Absentez de pe blogul meu mai mult pentru că iată, în această postare, vă voi anunța ceva care pe mine mă determină să fiu mulțumit. După o muncă de imaginație amplă dar și  de documentare, mi-a apărut aici, în Italia unde locuiesc, a șaptea mea carte din 6 titluri pe care le-am publicat până acum. În câteva ore urmează să ajungă o parte din cărți și la mine. Se numește SECRETUL URIAȘULUI 160 și așa cum v-am obișnuit pe cei care deja mă cunoașteți, povestea noului meu roman este inspirată dintr-un fapt real. Câteva dintre personaje, în fapt eroii principali ai cărții, sunt la fel de reali: Miron Kinley, Costică Lupa, Graddy Chupp. Noua mea apariție editorială a apărut prin bunăvoința atât financiară cât și ca interes, prin editura italiană Espressioni di Marca Aperta.

Valsul trăirilor frumoase și eterne

M-am trezit clipă sub arșița de dor
Mă arde amintirea frumuseții de-atunci,
Din seri dezmierdate și dimineți prag,
Ori poate cine știe, chiar din viitor.
Era așa un desen cam neclar așezat în inima mea,
Care tot se schimba deodată cu anii grăbiți.
Prima oară a fost schița unei dorințe
Și-apoi s-a făcut suflet-contur în mine.
Când mi-amintesc, mi-e atât de bine…
Căci a rămas acolo, îmbrățișând tot ce sunt,
Iar stele-sclipiri, visuri toate au devenit
Și-ntre ele, cu acea obrăznicie-mângâiere,
Tremurându-mi suspinul ce-am fost și-am rămas,
Frumoasă și-acolo fiind deja, mi te-ai ivit…
De atunci, în fiecare viață nou începută,
Am iubit adevărul de azi: Că te-am dorit.

Semnul de carte din sufletul tău- poem

Mereu e adiere de azi,

fiecare ieri, fiecare acum,

fiecare mâine,

tu știi că n-ai să cazi…

Toată viața ta, e un nesfârșit drum.

Se rostogolesc muguri de gând,

pe crengile pământului.

Se aud îndrăznelile strigătelor- păsări.

Nu-i așa că ți-ar plăcea să ai aripi?

Nu-i așa că ți-e dor de zborul fericirii tale?

Uite cum saltă capul din rădăcini nemuritoare,

ici, colo, bucuroasă de dorurile ce le ai…

una câte una, câte o floare.

Întârzierile așteptărilor tale,

sunt sosiri din viitorul bucuriilor,

secret al trăirilor.

Miroase a rouă cu amestec de zăpadă.

Răsuflările cerului țin sfadă:

să mai lase fulgii, încă puțin, să cadă?

Se luptă anotimpurile între ele.

Vezi, până și pământul e indecis.

D-apoi tu, omule drag,

în speranțe mereu năvală,

cu închipuiri de nedescris?

Nicicând în acest timp,

n-a fost vreodată tragedie,

să rătăcești prin astenie.

Bucură-ți sufletul că vei trăi o nouă primăvară.

Tresaltă-ți inima, când vrei și știi,

prin lumi de vise și dorințe:

melancolii.

M-ai putea întreba,

ce vreau să spun cu aceste cuvinte,

pretenții de vers?

Ce încerc să spun, vreo luare aminte,

sau am vreo durere lăuntrică de șters?

Uite, hai să-ți dau o veste.

Sau nu, mai bine îți scriu o simplă poveste:

A fost odată, un anotimp de argint.

Sărbători, bucurii, seri de alint,

în fața focului și muzicii lemnelor,

ce trosneau parcă peste cana ta de ceai.

Până și asta e o amintire, de azi:

ce mai tușeai!

Poate ai o mâță ce torcea fericită,

poate ai un cățel ce stă lângă ușă.

Poate așa e tabloul existenței tale,

an de an, iarna prin seară.

Și se făcea că răsfoiești o carte.

Nu, nu un computer ci viața adevărată:

pagini îngălbenite de timp,

mirosind a hârtie de gânduri așternute,

de acum și din alte ierni,

trecute.

Deodată, toate vietățile lumii au prins glas,

făcând cel mai frumos popas:

viața ta, capitol din aceeași poveste,

deseori tulburătoare

dar măcar pentru tine,

întotdeauna, nemuritoare.

Aceasta a fost.

Așa-i că ți se pare banală?

Nici măcar nu ți-am spus vreo mare scofală.

Dar în volumul ce-l ții între palme,

e o morală:

niciodată să nu pui semn de carte,

în istoria vieții tale.

Niciodată să nu pui semn de carte iubirii,

niciodată să nu pui semn de carte speranțelor,

niciodată să nu pui semn de carte timpului,

care a fost, care este

și mai ales care va sosi.

Firescul existenței și al lucrurilor,

peste vremuri și locuri,

se împarte.

Hai recunoaște că ți-ar plăcea să fii și tu,

măcar câteva secunde, o carte.

Hai recunoaște că în paginile tale,

am citi un roman despre tine.

Nu ți-am dat însă o mică veste:

și nu, nu e poveste.

Te anunț că în tine se ascunde,

ca un mugur ce vrea să-nflorească,

lacrima bucuriei,

surâsul noii zile care a sosit,

suflet frumos, care-mi ești,

rătăcit prin atâtea mii de povești.

De fapt, vroiam să te rog,

privește afară!

Privește mereu înainte, pe cer, împrejur,

cu putere, cu încredere, bunăoară,

hai, ridică-te din vechiul anotimp:

E primăvară!

Vă aștept să-mi deveniți fani și pe ADRIAN MELICOVICI BLOG OFICIAL

Autor, Adrian Melicovici

DREPTURILE REZERVATE @2015

Vizualizați și VISAȚI ȘI TREZIȚI VIAȚA LA VIAȚĂ