RSS Feed

Tag Archives: critici

Scurtă „călătorie” în viața și interiorul Ralucăi Jensen

14642315_1883465971874271_428336970132933386_n

Raluca Jensen, sursa foto: profilul său Facebook

M-am tot sucit și învârtit dacă ar fi cazul să scriu acest material pe o rețea social-media sau aici, pe vechiul și diversul meu blog. Cum însă mă aștept la comentarii de două cepe degerate de la oameni cu puțul gândirii niciodată curățat prefer să pot modera sau da spam fără milă pe posibilele răutăți ale unora. Read the rest of this entry

Cel mai frumos anotimp, de Adrian Melicovici, Italia.

1618530_599779670115244_1241125769_n

CEL MAI FRUMOS ANOTIMP

E-n fiecare suflet câte-o adiere,
drept dar al frumuseții din tine.
Și ți-e bine.
Cea mai frumoasă mângâiere,
dar numai dacă din păcate,
ai prin suflet vreo durere,
am dreptate?

Hai să fim melancolici, doar puțin,
în astenia unui timp care-a sosit.
Mai bine-n inima ta, puțin senin,
Decât să crezi că totul s-a sfârșit.

Iar zăpăcesc literatura,
cu simplități ironizate de criticii perfecți.
Așa or fi ei?
Mă-ndoiesc. Numai în fața speranței nesfârșite,
dintotdeauna pierdute și-apoi regăsite,
eu stau drepți.

Mă uit în ochii tăi și văd poezie.
Mă uit în privirea ta și văd prietene,
un întreg poem de simțăminte.
Ia aminte:
Ce-i cu adevărat în tine,
NIMENI NU ȘTIE.

Nimeni nu știe că-ți repet ceva,
și-acum și-n vremi ce vor urma:
Citește, recită-ți dorințele,
Fă-ți clipe bucurii, mai lasă suferințele.

Hai să-ți zic iar ceva cu rimă,
Tu hai, surâde, precis o să-ți convină:

Să crezi mereu, în steaua ta,
să crezi în fericire,
și al tău timp va exista,
mereu, drept nemurire.

Din al tău suflet să alungi,
tristețea tinereții,
de vrei departe să ajungi,
și-n frumusețea vieții.

Hei… nu pierde tot ce poți face
în al tău timp,
încrede-te în tine,
Fii propriul tău și cel mai frumos anotimp.

Adrian Melicovici
DREPTURILE REZERVATE @2015

O clipă de viaţă

O clipă de viaţă

iubitei mele, Cati, cu toată dragostea

 

Ce timp al uitării s-a scurs…

în vremea când ochii tăi mari,

luminoşi,

pătrunzători,

şi-au trecut crezul peste fiinţa mea.

Şi-atunci te-am dorit zicând doar aşa:

Nu mă uita…

 

Am desenat noi fericiri,

pe coala-aşternut,

în jurul celei mai zbuciumate inimi.

Am fredonat refrenul dorinţei,

uitând de tot, pildele suferinţei.

Nimic nu-i mai simplu în univers,

decât sinceritatea,

din acest grăbit, dar din suflet scris,

vers.

 

Ai văzut? Timpul ne-a întinerit,

la ceasul tainic al reîntâlnirii,

din vieţi când ne ştiam.

Şi mă gândeam

că totuşi, nu ne cunoşteam:

mi-am şoptit,

în sfârşit sunt iubit.

 

 Pe urma paşilor tăi petrecuţi,

am mers visând poate,

amândoi, neştiuţi.

 

De când mă ştiu,

îmi place să scriu,

poate mai stângaci uneori,

poate mai priceput,

alteori.

Ce mai contează:

am renăscut.

 

Oricum tot românu-i poet,

într-un simţământ,

pentru jalnici, azi desuet.

Aşa că am un acord,

cu ce simt în mine,

şi ţi-l vestesc:

mereu, cât trăiesc,

să te iubesc.

Vai, vor spune criticii iar,

că nu am talentul poetic,

necesar.

E rostul lor să mă certe frumos.

E rostul meu să mă cert dacă mint.

Când îţi vorbesc şi-ţi declar:
o veşnicie aş vrea să te-alint.

 Uite cum îmi surâd plete-n vânt,

şi ce de atingeri urmează, iubire,

eşti viaţă mereu, ascunsă din tine.

Iar dimineaţă de dimineaţă,

nu-i greu, să aflu ce deja azi şti bine,

ca pe o plăcută şi continuă prefaţă:

nu-s nici apus şi nici răsărit.

Scriitor nici atât. Poet? Poate-n glumă.

Sunt doar un om simplu, îndrăgostit.

E clar: urmează o clipă de viaţă,

deodată cu altă seară, nebună.

autor: Adrian Melicovici.

nov.2014

Urmăriţi aici un clip montat de mine pe proprile versuri, ale unui al poem de-al meu.

 

Fiti poeti cum puteti nu critici care se cred perfectii lumii. Curaj, prieteni!

Bun gasit. Sa stiti ca aceasta postare o scriu asa dintr-un motiv simplu. Mai bine zis, pe un portal de stiri de pe o retea de socializare, s-au gasit cativa care se cred perfectii lumii sa critice versurile unei poete. Au zis ca nici nu vor mai veni pe acel portal. Fratilor, sa fiti sanatosi. Pai aici nu e vorba de perfectiunea pe care ochemare1_8804 cautati ci de poezia, asa, chiar mai slaba uneori, pe care omul de rand inca o mai are in suflet.

Sa invatam spun eu ca atunci cand cineva se straduie sa compuna versuri, chiar daca nu o face ca marii clasici sau talentele cu volume publicate si apreciate, este si el de apreciat. Da, un vers poate nu e izbutit dar izbutita ramane intentia si frumosul din sufletul acelui poet chiar amator. Decat sa minta, sa critice aiurea, sa faca lucruri nelalocul lor, mai bine sa incerce ceva frumos. Cum ar fi de exemplu crearea unei poezii.

Eu apreciez cand cineva scrie versuri, chiar nereusite fiind, pentru ca ele arata un adevar placut, anume acela ca pe lumea asta mai sunt si oameni care se gandesc sa faca din simplitate si simturi proprii ceva deosebit, macar pentru ei.

Oamenii care incearca sa scrie versuri, trebuiesc incurajati si nu criticati pe retelele de socializare de niste personaje care se cred buricul pamantului. Poate ca nu toti doresc sa ajunga in vazul mapamondului cu scrierea lor, cu poezia lor. Poate ca doar se refuleaza sau isi aprofundeaza intr-un chip apreciabil urmatoarele ganduri, ori cele de moment.

Nimeni nu e poetul perfect. Si nimeni nu e indreptatit sa critice incercarea cuiva de a scrie. Cei ce se cred perfecti sunt prosti. Suna dur, suna foarte nelalocul sau aceasta expresie dar e cea binemeritata de catre cei care stau pe margine si indiferent cate diplome au, se cred Dumnezei. Pai asta da crima si morala si lipsa de educatie crestina.

Compuneti poezii prieteni, chiar daca nu sunteti toti poeti. Talentul ori frumosul vine din sufletul vostru nu din cuvintele unor ciudati cu aere de critici literari. Fiecare greseala a voastra in versuri, e un pas inainte pentru ceea ce va doriti cu adevarat.

%d blogeri au apreciat asta: