RSS Feed

Tag Archives: cugetari reflexii viata strigat ganduri personale

Să trăieşti cu amintiri din viitor furate din trecut :)

clep

În existenţa noastră, de când conştientizăm că suntem parte a acestei lumi, de la primii paşi, se nasc amintirile. Mai întâi copilăria, apoi când creştem adolescenţa, maturitatea şi aşa mai departe. Ajungem la un punct când avem ” flash-uri.” Unele din trecut altele, culmea, din viitor. Ştim mereu ce ne-a plăcut şi ce ne-ar place.

Unii spun că nu e bine să trăieşti printre amintiri. La modul cum pun eu problema, nu sunt de acord. Poţi retrăi amintirile faptic, le furi din trecut şi chiar voit le adaptezi la ceea ce ai vrea să vină din viitor. Nu mai dezvolt căci mulţi înţeleg la ce mă refer. Aş mai adăuga doar că da, e provocator de bine să trăieşti cu amintiri din viitor, chiar şi furate din trecut, cu riscul să schimbi actorii, fără să fi vrut tu asta ci doar timpul.

Anunțuri

Strigat prelung pe drumul vietii

se aud paşii încet, adulmecand o altfel de lume, lumea totuşi ştiută şi de care uităm adesea. În drumul său, el este mai sincer decât noi, oamenii. I se face foame şi sete şi apoi se odihneşte liniştit, privind tot înainte, cu încredere. E un învingător. Poate că nu ar fi rău să luăm exemplu de la vietăţile necuvântătoare ale pământului. Ce ar fi acest pământ fără strigătul prelung al celui ce se caută pe sine, în drumul vieţii, către alte locuri, poate către alt destin? L-am urmărit cu atenţie şi m-am gândit că doar ascultându-i povestea, voi reuşi la rându-mi… căci porţile sufletului omenesc se deschid totuşi în faţa bunului gând. Aşa se naşte încet şi sigur speranţa din tine, din mine, din noi, cititorule…
IAR EU VOI IZBUTI să merg frumos, căci în inima celui ce doreşte ceva, forţa gândului şi a propriului vis renaşte cu fiecare oră, zi, săptămână, lună care va trece…Timpul a rămas cel mai bun prieten al meu şi al oricui.

Se deschid mereu noi lumi în faţa voastră, noi ceruri, totul e să existe încredere, curaj, speranţă. În orice vrei să faci pe lumea asta, nimic nu pare imposibil. Până la urmă tuturor ni se face foame şi sete ca lupului alb. Până la urmă, noi, oamenii, avem un altfel de spirit, dar dumnezeiesc de care uităm aievea…

Când vrei să faci ceva, cu adevărat, nicio ironie, nicio descurajare, nicio vorbă-n vânt nu sunt suficiente ca să te oprească. Poţi uni lumile, prietene, prin drumul tău către nicăieri sau către tine însuţi. Poţi amâna, poţi întârzia să îţi îndeplineşti dorinţele dar nu poţi fugi niciodată şi nici nu îţi vei alunga speranţele. Ţi le pierzi doar vremelnic, însă ele rămân în existenţa ta şi la ceasul când toată lumea e aproape convinsă că ai renunţat, se trezesc toţi că te-ai ridicat cu cea mai frumoasă voinţă ca să demonstrezi lor şi ţie în primul rând că POŢI. Şi deodată… începi să reuşeşti…încetul cu încetul…pas cu pas… cazi, te mai împiedici, îţi mai pierzi curajul, întâmpini obstacole pentru mulţi de netrecut dar strângi din dinţi şi mergi înainte, către frumuseţea drumului vieţii tale. Şi atunci, la fel ca lupul poate flămând şi însetat, înveţi că iar ai învins.

Soarele poate să bată puternic…ploaia poate să îţi biciuie obrajii…neîncrederile unora te pot descuraja…dar până la urmă, tot tu, prietene, eşti cel care aduce tuturor speranţa nemărginită, pentru tine şi pentru toţi ceilalţi.

%d blogeri au apreciat asta: