RSS Feed

Tag Archives: cugetari

Poem: Intoarce-te in tine…

ÎNTOARCE-TE ÎN TINE
( poem recent creat)

Destinul abundă din magicul dor,
ca o măsură neştiută de timp,
sunt vise deşarte şi răni încă dor,
în ultimul gând şi anotimp…

Dau viaţă din mine spre inima mea,
tresar între visuri şi mă trezesc,
aştern noi speranţe de voi putea,
din tot ce n-am fost şi ce îmi doresc…

Şi mă dezvăţ de triste-amintiri,
îţi spun şi ţie, pribeag călător,
întoarce-te-n tine din noi trăiri,
cum valuri spre mare se-ntorc şi nu mor…

Aşterne-ţi speranţele, petale de suflet,
să crezi mereu în propriul destin,
vino în tine din al tău cuget,
zâmbeşte ca soarele-n colt de senin…

Ridică-ţi privirea spre cerul etern,
ca un demiurg al dorinţei ce eşti,
aşa cum eu azi zâmbesc şi mă cern,
din mine şi tine spre alte poveşti…

Cum pasărea zboară spre infinit,
şi noi vom zbura din zori până-n noapte,
spre roua din alt nesperat răsărit,
când ascultăm un alt glas, alte şoapte…

E vocea din NOI şi strigătul Viaţă,
ridic o privire uitată-n pământ,
c-am înţeles cea mai simplă povaţă:
să mă iubesc pentru ce simt şi sunt…

Ascultă-ţi pornirea, ascultă-ţi chemarea,
priveşte-ţi puterea din ieri şi din mâine,
fii Azi, profundă, infinită ca marea,
Şi-n fericire, întoarce-te-n tine.

( autor Adi Melicovici, drepturile rezervate si poeziile publicate in cartile mele.)

Reclame

Deci, ce mai astepti?

Nu demult,scriam câteva din rândurile de mai jos. Acum, cu suficiente modificări cât să mă înţeleg şi eu mai bine în ceea ce mi-aş dori, o să vă spun că povestea ultimilor paşi se poate încheia înainte să înceapă. Şi am să redau prin urmare gândurile mele de mai jos, ca să înţeleg o dată cu voi câţi ne recunoaştem copilul care suntem din sufletul nostru? ..

Numele meu este COPILUL DIN MINE. Şi ce dacă… nu vezi că mereu mă bucur când reuşesc să fac iar şi iar primii mei paşi? Şi sunt tare îngândurat. Nu trist, nu, îngândurat. Şi copiii sunt aşa, deseori. Iar tu ştii asta. Ştii că nu te-am văzut în vitrina vreunui magazin ci în vitrina „cealaltă”. Şi în plus degeaba întind mâinile să te iau într-ale mele. Eşti acolo, dincolo de geamul ăla gros şi eu ştiu că uneori ai vrea să te ne jucăm dar nu e nimeni care să mi te dea. Eu sunt prea mic să pot îndrăzni…fac un pas…cad…mai fac unul…iar cad…da tu ce ce mă laşi să cad? Tu nici măcar nu eşti o jucărie. Tu eşti o păpuşică şi vreau să fii păpuşa mea….ce…nu vezi că ţi-am făcut deja loc aici, lângă mine? Nu vezi că doar tu mă poţi ajuta să mă fac mare? Nu vezi că doar tu îmi spui poveşti pe nerostitelea şi tot tu mă ajuţi să visez frumos? Nu vezi că sunt fericit când mă cerţi fiindcă ştiu că mă ajuţi să nu mai fac? Nu vezi că aştept mereu să îmi spui „bună dimineaţa” sau „ noapte bună” şi cad în fund ca prima oară când nu te aud, când nu te citesc, când nu te ascult? Ce, nu ştii că tu m-ai învăţat abecedarul iubirii?
A începe de la „ armonie”.
B începe de la „băiat mare.”
C începe de la „ ce mai faci?”
D începe de la „ destin”.
E începe de la „ eşti un vis”.
F începe de la „ frumos”
G începe de la „ gânduri”.
H începe de la „ himeră închipuită”.
I începe de la „ iubire”.
J începe de la „ joacă-te cu mine”.
K începe de la „ katharsis”. Ce, nu ştii că asta înseamnă „ frumosul aboslut?”
L începe de la „ leagănă-mă în inima ta”.
M începe de la „ mi-aş dori să vii în viaţa mea”
N începe de la „ nemărginire”.

Ce, vrei să îţi spun tot alfabetul?
Păi nu îl ştiu pe tot. Că sunt doar un copil. Învaţă-mă tu să-l spun până la sfârşit. Învaţă-mă tu să nu mai cad iar. Învaţă-mă tu să mă uit în ochii tăi şi să îţi spun cum să te iubesc. Învaţă-mă tu tot ce ştii dar nu mă învăţa tot căci eu sunt doar un copil şi mereu trebuie să învăţ câte ceva…
Nu vezi că acum deja mă ridic iar? Nu vezi că doar cu tine suntem împreună învingători? Nu vezi că ştii cum gândesc, cât te respir, cât te sorb, cât mă trezesc din tine şi ce mă bucur când ştiu că mă pot trezi din visul meu să te îmbrăţişez?
Ce mai aştepţi când ştii că te-am aşteptat de atâta timp? Ce mai aştepţi când ştii că eşti puterea inimii mele? Ce mai aştepţi când ştii că reuşesc doar cu tine? Ce mai aştepţi când ştii că eu nu pot să sparg vitrina? Ce mai aştepţi când ştii că eu vin din viitor şi sunt lumea pe care nu o ai acum? Ce mai aştepţi când ştii că mereu te întorci aici şi nu îţi mai place nici ţie în vitrină? Ce mai aştepţi când ştii că eu sunt doar un copil şi nu ştiu să te mint, cum te-au minţit alţii, când ştii că eu nu te necăjesc, cum te-au necăjit alţii, când ştii că eu doar îmi ascund chipul în poalele tale şi atunci niciunul dintre noi nu se mai teme de nimeni şi de nimic? Ce mai aştepţi când ştii că eu nu pot să ţin în braţe decât păpuşi? Te iau, te păstrez lângă mine, te aranjez, te mângâi, te alint şi dacă mă laşi…te răsfăţ şi eu pe tine cum m-ai răsfăţat tu cu bunătatea şi iertarea ta…Ce mai aştepţi când ştii că eu nu îţi fac nimica, decât te aşez lângă pernuţa mea şi să ştii că te şi învelesc peste mijloc dacă se face frig şi te încălzesc cu grija mea…ce dacă sunt doar un copil. Eu ştiu să am grijă de tine.
Ce mai aştepţi când ştii că de fapt vreau să te văd aici, lângă mine, lângă aşteptarea mea, ca să o alungăm amândoi? Ce mai aştepţi când ştii că singurătatea ta doar eu ţi-o înţeleg? Ce mai aştepţi când ştii că te aştept? Ce mai aştepţi când ştii că vreau să ai tot ce n-ai avut şi să îţi doresc tot ce alţii nu ţi-au dorit? Aaaaa…mă cerţi…îmi spui că sunt băiat mare…
Atunci, ce mai aştepţi?
Vino să mă vezi că ştiu cu tine şi pentru tine să şi cresc. Vino să mă vezi că ştiu să îţi împlinesc şi eu visurile şi să te ajut la rândul meu să mai mergi şi tu o dată…pentru altă primă oară…Şi dacă vrei toate astea, CE MAI AŞTEPŢI?
VINO!!!

Şi…a venit!

Cine mă iartă din tot ce nu sunt,
Să vină aproape, de inima mea,
Suflând ca răcoarea de viaţă şi vânt,
De mă-nţelege şi va putea.
Cine ştie povestea primilor paşi,
De pe tărâmul numit fericire,
Să-mi afle urma celor rămaşi,
Ca să rămân cu ei amintire… 

Învaţă cine te merită ca să ştii cine ţi-e prieten

Am cunoscut nenumărate persoane care m-au încantat la viaţa mea. Dar ştiţi expresia, pe afara e vopsit gardul şi înăuntru leopardul. Unele dintre ele se joacă virtual cu minţile a mii de cititori, prea puţini dintre aceştia cunoscându-le ipocrizia din spatele zâmbetului. Căci şi eu zâmbesc atunci când îmi aduc aminte că prea buni prieteni dovediţi mai târziu mai mult decât falşi, încearcă să determine gândirea tuturor celorlalţi după chipul şi asemănarea lor. O greşeală fatală, mai ales dacă lucrezi să spunem ca exemplu într-un domeniu specific. Dictatura ranchiunii şi a scosului ochilor, scuzaţi exspresia, le este de fapt nuca-n perete după ce luni de zile au dat iluzia că sunt very strong şi the best ca inimă şi caracter.Acest tip de oameni nu au înţeles că între ei şi ceilalţi nimeni nu e perfect iar dacă au cutezanţa să spună că sunt neprihăniţii pământului şi sunt fără de greşeală, atunci comunicarea cu ei este inutilă. Căci acest tip de oameni care postează, uneori, acelaşi autor, obsesiv, nu comunică ci mai degrabă încearcă să oblige cititorul să gândească ca el. Oamenii care îţi vorbesc frumos şi apoi din motive mai mult decât superficiale ar vrea să îţi dea brânci din calea lor, sunt foarte periculoşi. Ei nu acceptă niciodată părerile celorlalţi, ei vorbesc despre iubire şi suflet însă dincolo se află ura lor bine mascată faţă de tot ce nu le convine.

De ce am scris acest articol? E simplu: pentru că aş dori să trag un semnal de alarmă multor gură cască ce se îmbată cu apă rece atunci când au iluzia că au cunoscut un bun prieten şi sunt daţi pe spate de meşteşugul parşiv al termenilor psihologici sau cu falsă profunzime. Practic, e greu să depistezi asemenea gen de oameni şi să le contrazici spusele pilduitoare preluate de la cugetători spirituali mondiali dar eu am reuşit asta prin propriile greşeli şi în acest moment mă felicit că ştiu să citesc şi să aştept cu răbdare ca timpul să-mi dovedească încet şi sigur că cineva chiar merită amiciţia mea sau viceversa. Cum se spune, e mai greu să înveţi cum să-ţi alegi prietenii decât duşmanii. Ideea e că atunci când cineva vede în tine ceea ce el nu e în stare să facă, automat îl deranjezi. Şi aşa ajungi la concluzia că nu te merită ca prieten.

Valsul sufletului calator


Din rai nestiut si nevazut s-a infiripat chipul neaflat din refrenul inimii ca un balsam dadator de infinita bucurie in noua sa lume. S-au imbratisat valurile marii intre ele si picaturi de roua ale ploii de ganduri s-au scurs si ele in clepsidra sperantelor. A mai ramas el, sufletul, sa caute muzica vietii si cand s-a intamplat, scena fericirii a fost asezata aievea de noi destine, cautandu-se si ele la randul lor, in alte imbratisari, ca-ntr-un timp nesfarsit precum marea albastra din ochii stralucind ca doua sclipiri de chemare launtrica…dintotdeauna…pentru ca el, sufletul, a inceput sa danseze cu neasemuirea clipei. Vocea lui a pictat-o pe Ea, intr-un desen al dorintelor si urmatoarele nopti de arzanda traire s-au imbratisat pana si ele…iar timpul poate nu a stat pe loc dar macar a ramas mut in fata necuvintelor si a rostirilor din mii si mii de suflete…Si asa a inceput universul sa existe cu adevarat. Cosmosul nici macar nu a mai fost cunoastere ci doar vibratie. Totul a devenit un SUFLET CALATOR. Frumos, graitor prin el insasi, acest suflet exista in fiecare dintre noi, trebuie doar sa il vedem. In fiecare El sau Ea, exista frumusetea simplitatii, a intelegerii ca pana la urma, noi, oamenii, cu atat ne alegem daca stim sa masuram averile in simtaminte. La granita dintre VIATA si NEMURIRE, se afla Dumnezeul nostru, al tuturor, care ne cheama sa-i intelegem Iubirea, deloc cosmica si ea, mai degraba singura moneda de schimb pentru existenta sufletului calator. Ascultati muzica dintre ratacirile voastre cautatoare de dragoste si de frumos si veti cauta fara sa stiti chiar valsul vietii. Veti dansa lacrimand a fericire de implinire si poate ca cine stie, intr-o zi, macar o parte din noi vom intelege ca nimic nu poate fi mai frumos pe acest pamant decat noi insine, si SUFLETUL NOSTRU CALATOR…

Autor, Adrian Melicovici. Este un capitol dintr-un roman publicat şi scris de mine. Drepturi rezervate, de autor şi editura Bibliotheca

M-am trezit implinire

EA: Aseară a bătut în fereastra sufletului meu o altă speranţă pierdută. Aseară am plâns pentru ultima oară. Aseară am înţeles că lumea şi Dumnezeu văd diferit nedreptăţile. Aseară mi-am aşezat perna peste chip şi l-am şters de umezeala ultimelor dezamăgiri. Aseară am fost femeia nimănui. Tu ai fost bărbatul de nicăieri. Aseară, crede-mă, nu mi-a păsat…

Dar cum s-a făcut dimineaţă, m-am ridicat din tot ce sunt şi am zâmbit fericită. Nu mă cunoşti, nu te cunosc. Nu te-am văzut, nu m-ai văzut. Amândoi suntem de nicăieri. Şi vom surâde pretutindeni cu îmbrăţişarea umbrelor noastre. Azi dimineaţă am lăsat supărările şi tristeţile în grija uitării. Azi dimineaţă m-am privit în oglinda inimii mele şi uite că bate. Bate pentru tot ce e frumos. Pentru tot ce mi-e drag. Pentru tot ce ştiu că încă mă aşteaptă, la întâlnirea cu fericirea. Sunt puternică. Sunt o luptătoare. Sunt femeia succesului vieţii şi nemurirea tinereţii. Sunt în sfârşit liberă. Sunt EU.

Şi trăiesc. Zâmbesc. Nu-mi pasă de nimeni şi de nimic câtă vreme ştiu că oricum, voi fi din nou fericită. AZI DIMINEAŢĂ M-AM TREZIT ÎMPLINIRE!!!

autor eseu Adrian Melicovici

%d blogeri au apreciat asta: