De neuitat: Romanul meu „șapte”, lansat la Dublin. Întâlnirea Itaca 14, povestită nonconformist de subsemnatul

Lângă mine, ambasadorul României în Irlanda și în partea opusă, editorii Itaca Publishing House

Începutul

Poveștile frumoase ale evenimentelor de mare ținută și cu profesionalism desăvârșit scrise de Itaca Publishing House, au continuat sâmbătă, 3 septembrie, la Dublin, odată cu lansarea oficială a ultimului roman scris de mine, adică cel care are titlul simplu dar deloc întâmplător, șapte. Organizatorii s-au întrecut pe ei de această dată, fiind vorba și de mine ca invitat special, voi spune poate subiectiv, că s-au depășit ca niciodată. Eu am rămas și acum pe acolo, chiar dacă am revenit acasă, în Italia, unde trăiesc. Pot să afirm cu sinceritatea care oricum mă caracterizează, că editorii editurii Itaca Publishing House și totodată organizatori, m-au tratat ca pe o celebritate de rang internațional, deși eu nu sunt așa ceva nici pe departe. Sunt doar Adrian, completat cu numele de familie, Melicovici. Aventurile cu zboruri întârziate ale curselor aeriene, nu au lipsit. Cu vreo oră peste normal, avionul a decolat într-un final către Irlanda, la Dublin. În toiul nopții, cel care s-a ocupat îndeaproape de romanul șapte, autor subsemnatul, ne-a așteptat la Dublin Airport, unde am făcut vreo jumătate de oră până la exit. Viorel Ploeșteanu ne-a așteptat și îi mulțumim. Apoi ne-a dus la hotelul Dublin One, de unde a început frumoasa aventură propriu-zisă. Prima sperietură am tras-o de la vreo trei statui gigantice din incinta hotelului unde niște urangutani mă priveau suspect, ca și cum m-ar fi întrebat, tu cine naiba mai ești și ce cauți pe-aici? Soția mea Cati, care mă însoțește pretutindeni la lansările cărților mele, nu i-a băgat în seamă. Eu însă, da. Că așa sunt unii dintre ăștia care scriu cărți, mai sociabili, inclusiv cu statuile. Și m-am trezit că încep să merg pe partea stângă, inclusiv ca pieton pentru că nu-i așa, în Irlanda volanul și chiar pașii trebuie domnule să fie pe dreapta. Și pe o ploaie torențială apoi mocănească, a început a doua zi, când m-am trezit cu niște cafele la barul hotelului mari cât rația pe 3 zile, una bucată. Pentru a participa la lansarea cărții mele, s-au deplasat de la Paris special, Mariana, o fană mai veche de a mea, de peste 6 ani și politicianul francez care mai e și deputat, Phillipe Aragon, un tip șarmant, simpatic, educat dar care mi-a confiscat logoreea pe tot timpul șederii în Dublin. 😀

Ziua a doua- deplasarea și primele impresii

A doua zi la ora 16.40, tot pe ploaie, au venit cei care fac minuni în cultura românească din comunitatea de la Dublin, adică directoarea editurii Itaca Publishing House, Doria Șișu Ploeșteanu și evident, Viorel, tot Ploeșteanu, ca să știți. 😛 Ne-am îmbarcat în mașina lor și duși am fost fix la un restaurant patronat de ani buni de către Maria, unde era programată o masă cu invitații speciali din Italia, adică eu și Cati. Ce masă frate, că aia a fost porția pentru un pluton întreg de infanteriști aflați pe teatrul de război. Niște cafele cât ceasul din perete și farfurii cât un tablou, ne-au făcut să ne suflecăm mânecile, întru gustarea cu sârguință a bunătăților preparate de Maria și mai ales românii angajați la ea. Unii transpiră la 100 metri garduri, noi am transpirat la o tonă de mâncare. C-așa e-n tenis. După care am făcut poze, eu mi-am tras burta la momentul zâmbiți vă rog și ne-am deplasat la Theacher’s Club, unde trebuia să înceapă după ora locală 19.30, evenimentul cultural Intâlnirile Itaca, ediția 14. Bineînțeles că unii au înțeles că pentru sold-out-ul anunțat de Viorel cu vreo câteva ore înainte, trebuie să fie acolo cu peste o oră și ceva înainte. Ori au înțeles greșit ora. Nu mai contează, a fost ok. Viorel a scos din portbagaj logistica, stație, boxe, cărți, fire, etc…etc…de ziceai că urmează să concerteze în an aniversar Jethtro Tull cu Ian Anderson în frunte cu tot. Și am intrat în locația mai sus pomenită, unde urma să se lanseze și cartea mea. Aia la care am scris peste 5 ani. Cu întreruperi pentru inventat muze ori așteptat să se termine pandemia lui pește prăjit care ne-a mâncat tuturor și banii și zilele. Însă Viorel și Doria Ploeșteanu așa procedează lunar, la fiecare Întâlnire Itaca, dar eu mă activez cu ego cu tot, că na, la mine e mai fain ca la nimenea. Și ca să descoperiți cât de important m-am simțit, eu, tocmai eu, cel care acum vreo 35 de ani, învățam diagrama fier-carbon ca să pot trata oțelurile speciale pentru tab-uri, ca muncitor mai întâi necalificat. Că între timp am scris și publicat vreo 9 cărți, aia e partea a doua. Anii trec, transformarea e inevitabilă. Deci să urmăriți și sacoul meu, ăla mai roșu așa, l-a căutat Cati prin toate magazinele, ca să dau bine la bun gust și impresie. Nu vă ascund că inclusiv „aia mică” adică blonda-personaj real din romanul meu următor l-a văzut cu o seară înainte și lasă că aflați mai multe când o fi să fie. Când m-a complimentat ușor poetul Dan Șerb, la Dublin, pentru ținută, deja am săltat nasul direct în tavan de unde am coborât rapid, pentru că tocmai sosea ambasadorul României în Irlanda, un domn elegant și care s-a arătat mai modest și mai temperat decât vulcanicul Adrian plus Melicovici, cu celălalt nume, cum vă spuneam.

Evenimentul- desfășurător de răsunet

Și s-a umplut spațiul destinat ediției 14 al Întâlnirilor Itaca, de la Theacher’s Club 1, Dublin. Pe Parnwell West etc. Mese rotunde, scaune de curtea lui Ludovic al nu știu câtelea, invitați eleganți, doamne îmbrăcate bestial și tinere prezente pentru cultură. Se celebra la punctul 1 Ziua Limbii Române, prin recitarea a câte o poezie de către poeții invitați, apoi urma punctul 2 cu prezentarea și lansarea romanului meu șapte, alături de Viorel Ploeșteanu, apoi mai urma un duet de jazz din ăla chiar super frumos auzului, nu lălăială de adormit cu radio dat drumul, servirea finger foood, adică un platou de ale gurii suficient cât să sature o secție întreagă de spital ori călătorii dintr-o cursă aeriană întârziată. Nici chiar așa, exagerez dar a fost!

Și poeții au recitat, vedeți fotografii pe aici, nu îi mai nominalizez pentru că se vor recunoaște. A fost și un irlandez care a citit o poezie de Mihai Eminescu, chiar un moment superb, a fost și „unul” care a ieșit din rând și în loc de o poezie a citit două, dar a fost iertat pentru că s-a dovedit a fi chiar un talent, alături de Maria Covaci, ale cărui versuri, numai de debutant nu ar putea să pară. Bineînțeles că a recitat din poeziile ei și poeta, scriitoarea și directoarea editurii Itaca Publishing House, Doria Șișu Ploeșteanu, care s-a așezat calmă dar vizibil emoționată să își recite splendidele creații, pe care le recomand cu mare drag.

Evident că mai pe la început a vorbit Laurențiu Mihai Ștefan, ambasadorul României în Irlanda prezent cu familia la eveniment. Nu prea vin ambasadorii așa des pe la lansări de carte însă în Irlanda există așa, un magnet, propulsat de soții Ploeșteanu, că am fost norocos să îl am prezent.

Și mi-a venit rândul să vorbesc despre cartea mea, ultima apărută, șapte, prin editura Itaca Publishing House, care a organizat totul. Mai înainte a vorbit Viorel Ploeșteanu, care mi-a făcut o prezentare de îmi venea să mă întreb dacă nu cumva am avut și vreun covor roșu așezat dinainte și eu l-am ocolit ca ‘nea Cutare, că na. Când și-a terminat discursul, am avut impresia că trebuie să mă uit eu după Adrian Melicovici, să văd: Cine este domnule ăla atât de frumos descris și profesionist apreciat? Când am realizat în scurte momente că e vorba de mine, am luat cuvântul. Nu am avut foi cu discursuri pregătite, nu am obiceiul. Ba mai mult, mi-am criticat și cartea de unul singur, ca și cum vorbeam eu cu mine în afara evenimentului. Dar cartea e frumoasă, vă spun eu. Adică e bestială na, ce să scriu și eu numai să o comandați 😛 . Adică cine citește romanul șapte de Adrian Melicovici, cu maximă răbdare și atenție, va descoperi că ce scria prin jurnalul bunicului găsit de nepotul de 12 ani, chiar face toți cei 10 euro ceruți ca preț. Sunt aproape 6 ani de scris și documentare, deci prețul e chiar mic. Așa că puteți continua să comandați cartea pe site-ul editurii Itaca Publishing House, fără probleme, că eu mă bucur să am cititori cât mai mulți. Și nu uitați că pe acel site, mai sunt alte vreo 12-14 titluri, ale altor autori, toți din Diaspora, poezie, romane, variante tipărite sau e-Book. Itaca Publishing House se străduiește să mențină limba și cultura română cu mare succes în Diaspora. Pentru că Întâlnirile Itaca 14 și lansarea romanului meu șapte, s-au concretizat într-un succes. Neașteptat.

Nu există epilog după ce părăsești Dublin și pe cei care au fondat revista Itaca, editura Itaca Publishing House, Distincțiile Revistei Itaca unde am și fost primul câștigător al trofeului înmânat în 2016 la secțiunea proză. Nu există epilog pentru că vrei întotdeauna să revii, nu doar să vezi orașul și Irlanda, dar și să participi la minunatele Întâlniri Itaca, din fiecare primă sâmbătă a lunii.

Romanul șapte care a fost lansat la Dublin, autor subsemnatul, poate fi comandat aici. Mulțumesc frumos și mă scuzați că v-am deranjat cu acest material scris cu inima și în stilul enervant caracteristic. Vă pup.

Un material scris de Adrian Melicovici

Viorel Ploeșteanu lângă mine, editor Itaca Publishing House

Doria Șișu Ploeșteanu, directorul editurii Itaca Publishing House, citind una dintre minunatele sale creații poetice în cadrul evenimentului Întâlnirile- Itaca 14

Chris Guilfoyle, chitarist al duetului făcut cu Aleka

Aleka și Chris, duetul care a concertat cel mai fain jazz adaptat posibil

Poeți din Irlanda care au recitat cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române, lipsește cel care a recitat două poezii, las că îl vedeți mai jos imediat, nu e vina mea că a întârziat. 😀

Participanți la eveniment, oameni unul mai frumos ca altul la caracter și nu numai

Poetul care a întârziat din motive obiective, am glumit mai adineauri. Mai nou e și cititor al romanului meu și îi mulțumesc

Cu poeta Maria Covaci, o nouă amică a mea și o talentată în ale poeziei

Cu Ester, altă cititoare-participant la eveniment, mulțumesc mult

La restaurantul La Dolce Vita, doamna Maria e lângă Viorel în drepta, o scumpă de patroană, ce să mai. Mergeți acolo liniștiți, că în tot Dublin-ul nu mai găsiți așa faină locație.

Seri magice cu Itaca Publishing House la Dublin. Descrieri și recomandări

Captură de la lansarea unei cărți din 4 iunie, în cadrul Întâlnirilor Itaca de la Teacher’s Club. Sursa: Facebook Viorel Ploeșteanu, moderator eveniment.

Bun găsit. Nu contează că scriu din Italia sau că aș scrie din altă țară. Evenimentele create în cadrul Întâlnirilor Itaca, lunare și în minunata capitală irlandeză Dublin, atrag atenția și participarea continuă a tuturor celor care vor să petreacă o seară relaxantă, în compania unor persoane și personalități care vorbesc, scriu și mai ales, promovează bine frumosul și lucrurile de calitate. Se prezintă și lansează cărți ale autorilor din diaspora, care trăiesc în diverse țări, se trăiește pe viu o atmosferă de bun gust, frumoasă, în compania altor invitați care cântă sau lecturează ori recită. Se „consumă” o vorbă dar și o bere la propriu în barul din incintă. De exemplu chiar acum pe 9 iulie, are loc o nouă seară culturală la Theacher’s Club, detalii AICI. După ce dați click, confirmați participarea (recomandat 100%) sau interesul.

Ce să vezi, la primul punct, se află pe ordinea de zi din 9 iulie 😛 chiar prezentarea noului meu roman apărut, intitulat simplu, sec dar misterios: șapte. Lansarea oficială însă va avea loc pe 3 septembrie, la Dublin și în prezența mea, detalii aici sau pe Instagram pe contul Itaca Publishing House. Îl puteți comanda online chiar din librăriile virtuale print sau e-Book ale editurii Itaca Publishing House. Print de aici iar formatul evident că electronic, de aici. De oriunde din lume. Romanul este direct, stil abrupt, deloc plictisitor și printre frazele care alcătuiesc cartea sau dialogurile, veți descoperi că, nepotul care a găsit jurnalul șapte al bunicului Tony, descoperă o viață tumultuoasă a bătrânului, fostă victimă a mineriadelor din iunie 1990. Valurile Tsunami, cutremurele apocaliptice, geografiile descrierilor, istoriile scurte ale locurilor, vorbele de duh ale marilor nume românești, prezența discretă a unor personaje reale sau imaginare, timpurile de altădată și până puțin după pragul anului 2100, se învârt în jurul unei povești de iubire tinerești, care continuă în fel și chip. Întâmplările de prin lume ori de pe pământ înconjoară ca într-un scenariu de film, mersul vieții personajelor și al civilizației. Nu sunt uitați emigranții și trecutul lor ( capitolul 17). Nu sunt uitate problemele orfanilor de diferite naționalități, născuți te miri prin ce țară, nu este uitată nici naivitatea mea în a crede și spera că civilizația pământeană o să își bage totuși mințile în cap și nu va mai comite greșelile milenare. Nepotul Andy și splendida Alice adică Principesa, ajung în pat și în viață împreună, de pe băncile școlii. Pictorița din Alice desenează generozitatea altor pictori. Astfel apare tabloul 7. Curentul Just-Look. Sensibilitatea cuplului, este parcă binecuvântată de bunica Rose și ea supraviețuitoare de tsunami, cutremure, atentate teroriste ori răpiri.

Am mai fost la Dublin însă las pe alții să spună cu ce ocazie. Acum 6 ani s-a întâmplat. Oraș liniștit, centru cultural intens, 6 premiați cu Nobelul pentru literatură, inclusiv George Bernard Show. Aici s-a născut și revista deja de notorietate Itaca, care promovează scriitori și poeți de peste granițe. La Dublin noaptea sosește mereu mai târziu însă ai spune că e și mai mult vecină cu dimineața, care abia așteaptă să dea tonul unei noi zile în care multe talente din diaspora, români ori românce, se exprimă frumos.

Viorel Ploeșteanu: „Dorina Șișu nu este numai editor, ci și o scriitoare de mare forță, atât în proză cât și în poezie, iar romanul ei, 7 ani, care a stârnit ecouri puternice în lumea literară românească, va fi republicat, în cea de-a treia ediție, la Itaca Publishing House.” Cereți cartea ei de proză scurtă, excelentă, Grijania Zilei, aici. Cereți și minunatele Reverberații ale lui Dan Șerb, aici. Cereți audiobook-ul lui Emanuel Pope, Luna la Brăila, (un talent excepțional), aici. Din librăria e-Book adică. Cereți și amurguri/sunsets de Dorina Brândușa Landèn. Cereți Ciorile Albe tot din e-Book și nu numai al lui Viorel Ploeșteanu, oferta e amplă.

Tot pe site-ul Itaca Publishing House, veți putea lectura formatele Pdf ale revistei superbe Itaca. De remarcat că în luna mai a acestui an, a fost lansată la Dublin cartea tipărită a Gabrielei Căluțiu-Sonnenberg, Vine seninul, vol.2. Comanda aici.

Eu sunt mai altruist, așa că îmi face reală plăcere să indic sau recomand și ce scriu alții, nu doar eu. Știu perfect cum este să își vadă fiecare numai și numai interesul personal. Însă vorbind despre Itaca Publishing House, este interesul general, în favoarea culturii, frumosului și a unor seri care lună de lună, face ca la locația mai utilizată în ultima vreme, Teacher’s Club, să fie o atmosferă dinamică, destinsă și de neuitat. Și mai știu că romanul meu nou apărut se va clinti din librărie către solicitanți, deja a făcut-o și ieri de prin Anglia, de pe la Milano și așa mai departe. Însă ca să se și întâmple în continuare, nu uitați, comanda AICI. Iar varianta e-Book aici.

Ultima oră: Ca să vedeți ce mai lucrează soarta, fix când corectam articolul acesta, m-a etichetat Viorel Ploeșteanu pe Facebook unde anunță simplu despre ultimele apariții la editura Itaca Publishing House, detalii aici. Mulțumesc frumos, fiecare cu acțiunea lui 😀 în beneficiul tuturor părților implicate cu scopuri nobile. 🙂

Coperțile cărții mele, comandă și dând click pe copertă:

O seară superbă la San Donà unde mi-am prezentat cărțile

Dacă scriu pe blogul meu despre ce a fost acolo e clar că va fi un articol mai ieșit din tipare, mai popular, se știe că nu îmi plac formalitățile. Oamenii deștepți știu și înțeleg oricum seriozitatea a tot ce fac eu sau alți români frumoși prin lumea asta mare.

Despre Dublin: Impresii de călătorie și evenimentul de la Cassidys. Foto

Introducere în ce va urma
Bine v-am regăsit. Hai că am făcut bine cu biletele, cumpărându-le pe majoritatea mai din timp pentru că o incursiune la Dublin în mijlocul verii te poate costa dacă nu ești măcar un pic prevăzător. Dar indiferent cât plătești biletul de avion sau hotelul sau ce o fi, nu îți va părea rău. Irlanda este minunată, asta e impresia mea din puținul văzut. Am să o iau invers cu povestitul.

Impresii personale despre lansarea mea din Bruxelles, ce a avut loc şi alte cele

Bine v-am regăsit. Pe 6 martie anul curent, într-o duminică, a avut loc evenimentul cultural cu mine în centrul atenţiei, numit de poeta Maria Şarpe (organizator) şi destul de plăcut, „Triplu salt în inima Europei”. Dacă aş fi scris această postare la cald, poate că aş fi fost mai sensibil în exprimare. Numai că acum gândesc la rece. Ideea e că mi-am prezentat acolo proiectul Speranţa Unui Vis, a cărui primă etapă a fost expediţia mea pe jos până la Roma din anul 2012 şi am mai prezentat şi două cărţi scrise de mine, adică „Pribeag pe drumul viselor” şi „Secretul Uriaşului 160”. Cele două volume se referă la istorii sau referiri legate de oraşele Târgovişte ori Moreni, inspirate din fapte reale cu numeroase personaje reale.

Când am plecat la drum pe jos spre Roma de la Vama Târgovişte, în 9 noiembrie 2012, nu mă gândeam că vor exista zeci de oraşe italiene sau altele de prin Europa unde Speranţa Unui Vis, expediţie-proiect de încurajare sufletească a românilor, să ajungă. La Bruxelles nici atât.
Pe 6 martie la Bruxelles a fost acest eveniment iar Elena Holban de acolo, promotor cultural, m-a uimit ca şi Maria Şarpe, poeta din Olanda ori Mirela Niţă Sandu, vicepreşedinte EuropaNova sau Dorin Flesteriu, preşedintele Rombel. Eu am fost cu bun simţ şi am invitat prin organizatori şi primăriile Moreniului sau Târgoviştei însă probabil că treburi importante pentru urbe i-au reţinut de nu au mai putut să ajungă. Nu comentez absenţa autorităţilor dâmboviţene locale de la un eveniment cultural european unde se vorbea despre localităţile mai sus amintite. Eu promovez românii, sufletul românesc şi ţara unde m-am născut ca şi oraşele unde am trăit, necondiţionat şi cu asta am încheiat acest subiect. Restul e treaba fiecăruia. Drumul meu e drept şi decis, bine intenţionat şi la Bruxelles am avut fericirea sinceră să dau peste români extraordinari dar şi peste câţiva târgovişteni destupaţi, calzi ca şi de o moreneancă.

Elena Holban a recitat cu foc şi patimă iar copii drăguţi au interpretat la vioară în timpul evenimentului câteva piese inclusiv Ciuleandra. A fost o lansare de carte selectă, cu oameni rafinaţi, evoluaţi, cu un public restrâns dar de 5 stele şi cu două asociaţii româneşti socio-culturale cu adevărat.
Bineînţeles că am avut oaspeţi sosiţi tocmai de la Paris, Daniela Robitu şi Ciprian Rus din partea ARSD-Paris şi uite aşa, datorită lor următoarea mea oprire şi a prezentării Speranţei Unui Vis ca şi a cărţilor mele va fi în oraşul Turnului Eiffel.

În ultimii ani, am prezentat expediţia românească sau cărţile mele, am vorbit despre oraşele mele de suflet, Târgovişte sau natal, Moreni, oriunde m-am dus. Apoi oficialităţi italiene m-au primit, jurnalişti, am vorbit despre sufletul românesc şi frumuseţea ţării noastre în numeroase locuri şi acum a fost Bruxelles iar în maxim două luni urmează Parisul.
Voi vorbi în toată Europa despre românii mei cinstiţi, frumoşi, despre ţara mea, nimic nu mă va opri să accept invitaţiile diverşilor preşedinţi de asociaţie care chiar înţeleg ce înseamnă cultura, proiectele reale, etc.

Pe scurt: urmează Parisul şi apoi San Dona di Piave din Italia prin primăria italiană. Şi ca o concluzie: Am să-i iubesc mereu pe oamenii cunoscuţi la Bruxelles sau în Olanda, măcar în tăcere, căci ei nu au obosit niciodată să arate cât de puternici sunt în frumuseţea lor şi a lucrurilor pe care le fac departe de ţară.

Ar fi multe de spus…ce voi face în continuare? Păi scriu la următorul roman ce îl lansez în toamnă, îmi văd de poeziile mele că ţin să scot un al doilea volum de poeme şi mă duc în Europa oriunde ca să mă dau mare cu neamul meu românesc şi cu cele mai frumoase culori: Albastru, galben şi roşu. Ştiu că sună populist dar eu nu cer voturi ci doar ca românii să aibă mai multă încredere în ei.
Nu îmi place cum am conceput acest articol pe blog. Pentru că sunt prea multe de povestit şi am rămas bulversat din cauza anumitor schimbări (în bine profesional) din viaţa mea. Promit să revin când am timp cu mai multă expresivitate vizuală. Până atunci, vă rog eu, încercaţi să fiţi fericiţi. Mi-e suficient ca să pot surâde mai mult. Vă mulţumesc.
P.S. Despre ceva plimbări şi foto de prin Olanda sau Germania, voi reveni. Timpul, acest timp nemilos trebuie să mă lase. Ciao.

EXPEDITIA „SPERANTA UNUI VIS”- FINAL SI EPILOGUL IMPLINIRII

Expeditia romaneasca targovisteana SPERANTA UNUI VIS s-a terminat in data de 12 decembrie 2012, in fata Columnei lui Traian din Piata Venetia, Roma, Italia. Am plecat in data de 9 octombrie din Targoviste si am parcurs 4 tari, respectiv o mare parte din Romania, apoi Ungaria, Slovenia, Italia. La intrarea in Slovenia am renuntat la masina de monitorizare, defectata si am inaintat la risc cu numai 90 de euro in buzunar. Diaspora si suflete de aur romanesti din tara m-au sprijinit. Startul sprijinului romanesc masiv neasteptat a fost dat de Mihaela Gradinaru alias Marie Rose, apoi Corina Cerasela Dumitrescu, a carei interventie a fost decisiva din Bologna, pe parcursul a peste 800 km. Apoi Iancu Samson, Franta, Diandra Dia, Giulia Chicla, Cati Florea, Eliana Dogaru, asociatiile culturale romanesti George Enescu din zona FRIULI si DACII din Arezzo, culminand cu interventiile mediatice ale Mirunei de la Gazeta Romaneasca si Elenei Postelnicu de la Radio Romania Actualitati. Sprijinul a venit din multe directii, prin ajutorul lui Ovidiu Burdusa, om de afaceri roman care m-a gazduit la Roma si la al carui hotel Spagna va invit sa va duceti ptr ca are preturi accesibile, in buricul Cetatii Eterne.

Am traversat peste 1000 localitati dintre care aproape 100 orase de marime medie si mare, am avut intalniri cu consulii generali ai Romaniei la Szeged, Monica Radu, Cosmin Dumitrescu, consul general la Trieste, Italia, ambasadorul Romaniei la Ljubliana, Slovenia, Cosmin Boiangiu si Ovidiu Puf, diplomat al ambasadei Romaniei la Roma. Am realizat un album fotografic doveditor si relevant al expeditiei, cu mii de locuri prin care am trecut, inregistrari video, etc. Am tinut permanent legatura cu Municipalitatea din Targoviste, cu primarul Boriga care a stiut mai mereu unde ma aflu si pe ce traseu ca si cei ce mi-au urmarit activitatea pe site-urile de socializare ori aici pe blog.

In Italia, a fost o asa zisa explozie mediatica in Arezzo, de unde peste 14-15 mijloace media italiene locale sau regionale au preluat informatii despre expeditiei, si unde am declarat ca e nevoie de investitori la Targoviste, in Romania in general. Am purtat steagul Romaniei cu mandrie pana la Roma. Presa romaneasca centrala a dat informatii scurte despre expeditie fiind cu mult sub ceea ce se numeste profesionalism in parte, posturile de stiri romanesti, in general, preferand stiri politice sau depasite in locul unui eveniment intercultural ce poate fi oricand dovedit, adica parcurgerea de catre mine a peste 2200 km pe jos. Am parcurs aceasta distranta ca sa pot scrie relevant un super roman beletristic, viitoarea mea carte, ZBOR SPRE STEAUA CARE NU SE STINGE, un roman care este o continuare a proiectului intercultural SPERANTA UNUI VIS.

A fost la inaltime presa locala prin Kiss Fm Targoviste, Gazeta Dambovitei, Incomod media, COLUMNA TV mai ales, Adevarul.ro, etargoviste.ro, etc. Am dat la Roma un prim interviu pentru Radio Romania de 12 minute si un altul pentru postul tv Casa Mia, din Italia. Un alt interviu, premiera, l-am dat in timp ce ma deplasam pentru Maratonul de Seara, realizat de merituosul Vlad Ionescu. Am devenit membru al celei mai vechi institutii culturale din Italia, de la Firenze, CAMERATA DEI POETI, datorita scriitoarei superbe rezidenta in Italia, Manuela Pana, despre care voi mai scrie in scurt timp, pentru ca merita.

Mi-am implinit un vis, in care multi nu au crezut, altii m-au jignit, incercand zadarnic sa ma descurajeze sau sa spuna minciuni ordinare despre mine si adevarul unei expeditii in care am murit si am inviat de zeci de ori. Multe secrete si dovezi vor fi deslusite in cartea despre toate acestea, romanul ZBOR SPRE STEAUA CARE NU SE STINGE, la care lucrez, si pe care il voi publica in 3 tari din 2 continente si cateva orase, respectiv Targoviste si Italia- Roma, Arezzo, Sacile, Toronto ( Canada)

Ma simt excelent si sunt fericit ca am izbutit sa imi duc la indeplinire o expeditie oficiala, aprobata de Consiliul Local Municipal din Targoviste, sustinuta cu 16 000 ron, partial adica si unde primarul Gabriel Boriga ori cei ce au votat s-au dovedit a fi romani adevarati. Primarul Targovistei m-a incurajat permanent, m-a intrebat cum ma simt, m-a sustinut, ca si europarlamentara Oana Antonescu, ca si Lavinia Sandru, o alta sufletista a expeditiei.

Cam acestea pot spune ca de final si trebuie sa adaug faptul ca nu am mai postat in timpul expeditiei ptr ca am laptopul stricat, a fost transportat in conditii vitrege. Am scris acum asa ca de final ca sa va spun sa fiti increzatori in voi, ptr ca daca eu am reusit ceva greu de crezut, atunci si voi puteti orice. Am mers pe jos si am vazut lumea adevarata, cu o mentalitate sanatoasa pe jumatate de continent. Cand am revenit in tara, mi-am adus aminte ca inca mai sunt multe de facut aici…
Ne recitim curand, va pup.

PARCURSUL SUMAR AL EXPEDITIEI, POZELE SUNT REALIZATE DE MINE IN TIMPUL DEPLASARII PE JOS.

SPERANTA UNUI VIS- JURNAL DE CALATORIE IN IMAGINI SI CUVINTE

Expeditia ” Speranta unui Vis” se afla in ziua a cincea, la Slatina, zi de pauza. Am plecat marti, pe 9 octombrie, la ora 10.30, dimineata, din Vama Targoviste, asis

tat si incurajat de autoritatile locale, de primarul Gabi Boriga si prefectul Dambovitei ca si de presa locala, prezenta si ea. Imi iau la revedere de la toti si ma indepartez, incepand sa merg pe jos cei peste 2000 km pana la Roma. Pe masura ce ma indepartez, intorc capul si am ochii umezi, in lacrimi  dar sunt prea departe ca sa mi le mai vada cineva. Mi le sterg usor si pornesc cu darzenie inainte…peste vreo 6 ore ajung in Gaesti unde innoptez intr-un motel, atat eu cat si insotitorul de pe masina de monitorizare, un matiz inscriptionat cu numele expeditiei si foto cu turnul Chindiei plus Colloseum-ul din Roma. Toata teama normala de dinainte pentru ceea ce urmeaza sa fac imi trece. Chipul Fetei Soarelui mi se arata in suflet…ea stie…tace…dar INTELEGE. Niciun sacrificiu nu e mare atunci cand vrei sa iti vezi un vis implinit…doar puterea dorului ce-l porti locurilor dragi, fiintei care e ACASA  pentru ca te insoteste in inima, aduc o forta nemaintalnita. Si acum stiu ca POT.  Cei 2000 km pana la Roma au devenit azi cand scriu doar 1850. Dar sa continui…

In dimineata de 10 octombrie pornesc spre Pitesti, trec prin Topoloveni si ma opresc epuizat la iesirea din Stefanesti, de fapt, la doar 1 km de Pitesti. Pe drum, masina de monitorizare deschide drumul si ma asteapta din 5 in 5 km ca sa beau apa si sa mi se faca filmari scurte si poze. Statiile de emisie receptie se descarca repede pentru ca nu a fost timp sa fie formatate. Suntem nevoiti sa ducem masina intr-un service apropiat deoarece nu mai functioneaza partea electrica prin care alimentam totul: laptopuri, statii, telefoane, camera video, etc. Se rezolva si pornesc mai departe. Pe 11 octombrie ajung dupa alti vreo 26 km in Lunca Corbului. Nu avem unde sa innoptam, asa ca dormim in Matiz chinuiti, in frig, mai pornim noaptea motorul sa incalzim dar tot nu e ca in pat. Vremea se raceste.

In 12 octombrie plec dis-de -dimineata spre Slatina, pana unde am de mers vreo 47 km. Am picioarele pansate preventiv, bube, bataturi si nu sunt odihnit bine. Mananc conserve ca in armata si ciocolata dupa ciocolata cam la 3 ore, plus vitamine, calciu, magneziu, etc. Sunt uimit chiar si eu, corpul reactioneaza perfect. Maresc pauzele, cam din 4 in 4 km unde ma asez cate 10 minute in masina, beau apa ori vorbesc cu oamenii ce-i intalnesc care se mira si se minuneaza frumos. E un zgomot infernal pe sosea, trec tiruri dupa tiruri in mare viteza, sunt nevoit sa merg cu mare atentie pe stanga drumului. Incep serpentinele, urcusuri si coborasuri neasteptate. Dar lumea vazuta de aproape, din mersul pe jos, pare altfel, uimitoare. Oboseala ma macina insa rezist si merg cu prudenta. Pe la ora 13 ma suna Lavinia Sandru, o sustinatoare a expeditiei si ne spune ca suntem asteptati in Slatina, mai intai masina de monitorizare si apoi eu. Nu reusesc sa mai inaintez cu aceeasi putere, devin tot mai obosit. Un Duster maroniu ma urmareste fara sa am habar cine e.Nici azi nu stiu. Ora la care preconizasem sa ajung devine alta, mult mai tarzie…aproape de ora 17, urc cu mare greutate un deal pe unde serpuieste soseaua neteda a judetului Olt si odata ajuns sus zaresc totul ca prin ceata., se vede Slatina. Dar tot e departe. La cca 5-6 km inainte de intrare vad o reporterita si un cameraman cum ma filmeaza mergand epuizat…ajung in dreptul lor si capat incredere si forta, tonus si glas. E o colega, Fulvia, de la Olt Tv, o tanara jurnalista care ma intervieveaza, Sunt intampinat si de viceprimarita Slatinei, Mihaela Stana…se fac prezentarile…eu arat ca un zombi…am parcurs peste 140 km de la Targoviste in 4 zile si inca sunt nevoit sa merg pana la hotelul unde Municipalitatea olteana ne asigura cazarea si hrana, ca unor nababi. Asa ni se pare noua,mai ales mie, obisnuit sa merg ultimele zile prin vant, in bataia miiilor de masini si mancand pe genunchi cate o conserva. Televiziunea ma filmeaza din mers, cum inaintez cu greutate dar optimist, zambind printre lacrimi discrete ca am reusit un forcing de peste 47 km. Intru in Slatina si se face intuneric. Merg pe jos pe arterele orasului si ajung in dreptul hotelului Bulevard Prestige…oamenii sunt uimiti…oameni primitori si plini de respect…intre timp citesc pe blogul meu sau alte profile cu ajutorul conexiunii wirelles ori mi se spune la telefon ca incep unii sau continua sa ma vorbeasca de rau. Zambesc! Sunt prea puternic, expeditia mea proiect este prea importanta ca sa bag in seama asemenea specimene de oameni care fac degeaba umbra pamantului, oameni agramati, care nu au inteles nimic nu numai din ce fac eu dar nici de la viata! Trebuie sa fii ori dus cu capul ori prost gramada ca sa fii frustrat ca un om are picioarele praf si merge pe jos atatia km cu un scop nobil. De parca cei 3500 de euro, cam 30 la suta din cheltuielile proiectului, le-as folosi ca sa ma distrez…Doamne ce prosti sunteti mai barfitorilor politizati…Am bandajele praf, picioarele la fel, insotitorul meu Guzi se teme pentru mine insa optimismul si darzenia mea il incurajeaza si pe el. Expeditia SPERANTA UNUI VIS  devine ceva ce s-a dorit de la inceput: un gand frumos pus in practica de promovare a orasului de unde vin si al tarii mele. Ma prabusesc in patul civilizat din hotel intr-un tarziu, in vreme ce stiu de acum, ca voi reusi, pentru ca imi da aripi ZBORUL SPRE STEAUA CARE NU SE STINGE. In curand, SPERANTA UNUI VIS  va trece si prin alte orase, unde oameni intregi la minte, deschisi, oficialiTati si municipalitati ma vor primi nu pe mine, ci ideea mea, frumusetea SPERANTEI UNUI VIS.

FOTO EXPEDITIE, PE TRASEUL TARGOVISTE- GAESTI- PITESTI- SLATINA.