Ultimele mele precizări despre „Fata din spatele cortinei”, autor subsemnatul

Dragi prieteni, vă aflați înaintea lecturării unui roman de dragoste, primul de acest gen, scris de mine. Povestea imaginară de iubire din carte, acoperă un fapt inspirat din realitate. Acțiunea se desfășoară în zona Feleacu-Cluj Napoca, mai ales. Tânăra care este personaj principal al romanului, există în viața reală și este o femeie tare plăcută, cultă, educată. A fost oaspetele nostru, al meu și al soției mele mai exact, câteva zile, timp în care am avut bucuria să îi cunosc atât personalitatea cât și alte trăsături remarcabile. Am rămas prieteni foarte buni și vorbim des.

Cititorul trebuie să înțeleagă de la bun început că dincolo de povestea de dragoste imaginară, se află mesaje de o importanță vitală pentru oameni care au nevoie de ceea ce transmite Alesia, devenită Fata din spatele cortinei. Se mai află lumea aceea reală și oamenii cu tot soiul de probleme care ar trebui să creadă mai mult în ei și în fiecare clipă pe care o mai au de trăit. Scenele fierbinți de amor din carte sunt pură ficțiune și ele se întâmplă și-așa mai mult în visele personajului Grig. În viața reală, fata din Feleacu a colaborat cu mine permanent, ajutând primordial la scrierea acestui roman sensibil. Acțiunea reală dar și fictivă, se defășoară în anul 2022. Emoția cu care am scris în 40 de zile această carte, a fost fantastică. Ca autor, am gândit cam cât merită și cum anume să fie iubită Alesia, nu neapărat pentru puterea cu care își stăpânește problema personală dar mai ales pentru cât poate însemna în viața vreunui bărbat inteligent. Și nu doar ea. Pentru că prietena noastră este și un mesaj, în spatele căruia se află milioane de alte ființe.

Evident, multe lucruri din roman sunt și reale, plimbările, informațiile despre anumite locuri, afecțiunea inspirată, dar ne oprim aici. Sunt multe de spus și hai să vedem cum anume a început povestea Fetei din spatele cortinei. Încă puțin și iese din tipare prin Editura Zven.

Adrian Melicovici, autor Fata din spatele cortinei

Va capta atenția povestea începută lângă Cluj? Parțial din culisele scrierii cărții

Clujul văzut de pe Dealul Feleacu și Fata din spatele cortinei. Surse foto: Pinterest

Salut. Eu nu am obiceiul să mă prezint întotdeauna ca fiind scriitorul Adrian Melicovici care trăiește de cam 10 ani în Italia. Pentru cititorii fideli, fani, prieteni dar și oamenii frumoși, sunt Adrian sau mai fain îmi place, Adi. Iar pentru cei din zona Clujului cu tot ce îl înconjoară, de la Feleacu până în Florești, tot Adi m-aș dori.

Cum am scris și în postările recente, am scris cu o viteză neașteptată dar și inspirație maximă, un alt roman, în doar 40 de zile. Spre comparație, romanul șapte, scris tot de mine și lansat recent în Irlanda la Dublin, a avut nevoie de peste 5 ani. Numai că dacă vorbim despre Fata din spatele cortinei, roman care apare în această toamnă sub semnătura mea, atunci trebuie să recunosc sincer și fără rezerve că implicarea emoțională incredibilă a fost ajutor maxim pentru a finaliza un manuscris început la finele lui iulie și terminat în primele zile ale lui septembrie. Ba mai mult, a ieșit mai mare decât șapte.

Recapitulez: Romanul Fata din spatele cortinei este o poveste de iubire, imaginară, inventată dar să fim serioși, și simțită de mine. Pentru că de personajele unui film sau ale unei cărți scrise, se atașează orice autor sau actor, depinde la care caz ne referim. Mi-am intrat în rol, mai ales că Alesia ca pseudonim firav totuși, este un personaj din viața reală. Iar în spatele poveștii de iubire imaginare, stă un fapt cât se poate de real.

Ajuns la corectura cărții, înaintea editorului, m-am trezit cu o întreagă echipă de suflet care verifică și corectează împreună cu mine. Multe dintre capitole au fost citite verbal, cu personajul real, alias Alesia, față în față, pe videocall. Soția mea, Cati Florea, asemenea. Înaintea lor a fost scriitorul Constantin P. Popescu, prozator proeminent și pictor, care a realizat corectura literar-stilistică. În același timp cu el, Laura Cătălina Dragomir, a lecturat cu atenție iar apoi a realizat o prefață. Practic, pe linia Miane (Italia)- București-Feleacu de lângă Cluj și Uldecona din Spania, manuscrisul a fost corectat „la lupă” cum se spune. Și i-a „prins” pe toți viitoarea carte, evident că și pe tânăra din Feleacu, deoarece este implicată direct și ca personaj. Pe spatele cărții vom avea câteva cuvinte ale scriitorului Constantin P. Popescu iar pe coperta față, o schiță desenată cu pasiune și profesionalism de Alexandra Cioplea. Apropo, dacă vedeți ce minunății lucrează de mână Alexandra, rămâneți plăcut surprinși și sigur veți dori să aveți și voi așa ceva de purtat.

Hai să vedem ce a scris C. Popescu pentru coperta spate despre mine și roman:

Adrian Melicovici: un romantic, un etern visător, scriitorul care nu renunță la stilul splendid al unor vremuri care par să tindă spre un apus definitiv. Este ceea ce l-a consacrat de mult timp, el aflându-se deja cu acest volum la a zecea ispravă editorială. Volumul de față oferă cititorului un roman de analiză psihologică a unui examen greu, cu care se poate întâlni oricând fiecare dintre noi. Ceea ce devine cu adevărat convingător în romanul de față este o anumită formă de dârzenie a speranțelor, un fel de încăpățânare în a crede în puterile vindecătoare și regenerative ale dragostei. Meritul principal al cărții pare să fie tocmai acesta, al transmiterii unui mesaj esențial pozitiv cititorului, în ciuda relatărilor explicite ale unor suferințe umane întâlnite pe cărările vieții, dincolo de toate frontierele sociale.  Adrian Melicovici, își provoacă cititorul la un examen al propriei conștiințe, prin întrebările pe care le adresează,  evident, retoric. El este „entuziastul de serviciu” atât de necesar în acest prezent, devenit deja tulbure pentru întreaga omenire. Pentru că, ne spune Adrian Melicovici prin această nouă carte, valori precum dragostea, credința și speranța sunt și vor rămâne etern victorioase.

Hai să spicuim foarte parțial și din prefața realizată de Laura Cătălina Dragomir, poeta și nu numai, din Uldecona, Spania:

Melicovici nu e un scriitor ușor de explicat, ironic, în ciuda unei aparente accesibilități lipsită de încurcături. Ziarist, ca expresie profesional-vocațională, e statornic fierului identificând momentul în care o temă devine prielnică inspirației sale. Adrian Melicovici e mai mult de tâlc decât de erudiție, chiar dacă buna pregătire intelectuală nu îl lasă niciodată singur, așa cum se sesizează în romanul „Fata din spatele cortinei”.

Doar că scriitorul vrea să descifreze singur, mântuit de influențe, marile sensuri ale existenței. Cu „Fata din spatele cortinei” s-a trezit la îndemâna minții, câștigând un personaj venit din viața reală, cu o poveste pe care doar el o știa pe de rost. Adrian Melicovici a admis ceea ce se întrevedea în observațiile realiste ale persoanei devenită personaj și s-a alăturat ca să scrie. O sincronizare dezvoltată cu precizie și transformată dintr-o intenție narativă într-un text întocmit limpede, fără îngroșările, uneori șiret-stilistice, ale operelor îndelung lucrate. „Fata din spatele cortinei” s-a născut din împrejurări care l-au cerut și pe autor ca actor.

Două opinii așadar, din două stiluri diferite. Însă cum rămâne cu acele culise strecurate în titlul acestui articol? Deloc de ascuns câteva lucruri. Ca autor dar și ca om, m-am atașat peste așteptările mele de Fata din spatele cortinei din realitate. Nu neapărat afecțiunea de care suferă fără de fapt să sufere autorul a provocat asta, ci felul ei de a fi și de a vedea lucrurile. Dacă o veți întreba vreodată cum pică ploaia din cer, veți avea parte de o adevărată demonstrație de chimie și circuit al apei în natură. Dacă o veți întreba despre cum trebuie să se îmbrace un bărbat deștept, veți asculta descrieri cinematografice amestecate cu opinii de bun gust care ar putea întruni strădaniile uneori zadarnice ale vestitelor case de modă. Dacă o veți întreba cum se muncește la țară, fix în Moromeții ajungeți. Dacă o veți chestiona cum se muncește la oraș și cam ce e pe acolo, The Sun al Angliei sau Știrile Pro Tv ar păli în fața coerenței, ultraexplicațiilor, fără ă-uri repetate din discursuri lămuritor așezate din partea celei care nu de logoree este caracterizată ci de bunul gust în tot și în toate. O oră întreagă îți poate explica ce reprezintă eticheta unui produs și ce ar putea fi greșit și cum ajunge marfa aia în mâna ta și de ce la un moment dat nu ar trebui să ajungă. Și de ce nu îi plac hotelurile ci preferă pensiunile sau de ce trotuarul x este aiurea față de trotuarul y. Rămâneți cu puține soluții să o învingeți în argumente.

În ceea ce privește iubirea, e o empatică incurabilă și oricât de stil literar cu schimbări rapide la 180 de grade ar prefera, tot o romantică rămâne și tot asimilează ceea ce simte celălalt. Asimilează stări, suferințe, bucurii, griji și apoi se detașează de ele pentru ea însăși pentru ca dimineața următoare, să o ia de la capăt. Îi place tot ce face oriunde s-ar afla și falsa ei introvertire e o poveste de adormit copiii pentru cine reușește să o cunoască mai bine.

La scrierea romanului Fata din Spatele Cortinei, care e Alesia în carte, în calitate de personaj real, a stat cu mine pe videocall aproape 400 de ore. S-a arătat preocupată și curioasă dar mereu sugestivă pentru fiecare capitol scris. A citit aproape odată cu scrierea mea manuscrisul. S-a dovedit a fi o ființă imposibilă deseori, extrem de dificilă și totodată încântătoare. M-a emoționat fiecare conversație cu ea oricât de mult m-ar fi scos din sărite, în ocazii inevitabile. Sub o presiune afectiv-riscantă, cu chipul ei fix în fața mea sute de ore, am scos-o la capăt, onorabil după ce în dezordinea justă am fost ba nediplomat, ba îngrijorat, ba emoționat, ba stângaci, ba dezechilibrat de farmecul ei mai ales cerebral, ba furios, ba încântat, ba dezamăgit, ba terminat psihic, ba reinventat afectiv, ba inspirat de ea după fiecare schimb de cuvinte, mai calm sau mai tensionat pe videocall, pe whatsapp sau la telefon, ba din nou reechilibrat, și asta tot datorită ei. Adică am izbutit să finalizez manuscrisul, iar la final, am respirat deloc ușurat ci și mai preocupat. După vreo câteva zeci de oftaturi și îngândurat foarte, m-am trezit în viața reală legat de această ființă, legat pentru totdeauna. O răsfățată care are nevoie să fie răsfățată. Pentru că oricât de tare se ține ea, viața nu a răsfățat-o atât cât merita. Sper ca după ce va ieși romanul din tipare, multă lume să o iubească pentru iubirea de alt fel pe care ea o are față de toți ceilalți, aflați pe patul de spital sau nu.

Fata din spatele cortinei va fi un roman șiret siropos pentru cei care caută doar scene fierbinți. Pentru că dincolo, se află adevărul din multe vieți unde se suferă, se așteaptă resemnare sau există deja și unde mesajele datorate Alesiei pot avea un ecou dacă așteptările mele vor găsi corespondent în preferințele cititorilor.

Feleacu devine mai frumos, Clujul la fel, oamenii din orice colț al țării sau din altă parte își recapătă speranța ori învață să trăiască în secunde ceea ce nu au făcut în ani, bolnavii suferinzi vor iubi fiecare clipă pe care o mai au de trăit iar iubirea față de oricine și nu doar față de o persoană, își recapătă sensul, unul din care Fata din spatele cortinei va rămâne nemuritoare nu doar în literatură ca personaj dar și în viața reală, ca femeie și ca om.

Un material de Adrian Melicovici, autor Fata din spatele cortinei, în curs de apariție

Din păcate, se scumpesc costurile continuu, hârtia la tipar se scumpește odată la câteva săptămâni chiar, serviciile editoriale se majorează drept consecință, așa că am nevoie de un minim sprijin ca să pot face un prim pas spre ieșirea din tipare a cărții. Însă țin morțiș să public această carte toamna asta, deși mă aflu contracronometru, așa că nu voi fi ipocrit să refuz orice ajutor, că e vorba de un singur euro sau mai mult. Las aici în speranța că nu voi deranja, contul meu bancar: IBAN, Banca della Marca ( Italia) : IT81Z0708461620000000311648, Adrian Melicovici.

Cu manuscrisul gata finalizat, un roman de suflet pentru Feleacu’ tot de suflet cu Cluj cu tot

Surse foto: Pinterest și bialog.ro. Imagine din comuna Feleacu’, județul Cluj

Ieri am terminat de scris cel mai frumos roman al meu, care o să apară în viitorul nu tocmai îndepărtat. Așa cred eu, că e cel mai frumos din tot ce am publicat. Va fi a zecea mea carte scrisă. Dar și cea în care am pus la bătaie, fără să mă străduiesc și chinui de fapt, suflet fără margini, trăiri care vor insufla multor cititori sper eu, alte trăiri. Pentru că acțiunea se desfășoară în zona Feleacu-Cluj. Este inspirat dintr-un fapt real care pe mine cel puțin, mă va marca toată viața. Este ceva așternut cu pasiune, strângere de inimă, teamă dar și bucuria că am reușit să devin foarte dornic să ajung anul viitor în cea mai frumoasă și veche așezare din județul Cluj. Romanul pe care l-am intitulat Fata din spatele cortinei are ca protagonistă și subliniez, personaj principal, o ființă din viața reală, care a copilărit și s-a autoeducat mai ales, în strălucitoarea istorie a așezării străvechi și plină de povești frumoase, încă nespuse. Este un roman de dragoste, poveste imaginară însă acompaniată de mărturii incredibile care se află dincolo de iubirea din carte. Pentru că fata din realitate se confruntă cu o problemă la fel de reală, pe care o stăpânește într-un mod extraordinar fără ca cineva să bănuiască bătăliile ei niciodată date în vileag.

E suficient să o cunoști doar preț de câteva minute pe tânăra din zonă ca să te întrebi, privind-o mai mult sau mai puțin discret în ochii ei minunați: Dar tu unde ai fost până acum? Vorbește despre Feleacu’ cu atâta mândrie și plăcere, că mintenaș îți trece prin cap să vezi locul acela unic în țară. Vorbește despre oamenii de acolo cu drag și niciodată până să apară această nouă carte a mea, nimeni nu va cunoaște cine le apără istoria, tradiția, frumusețea sufletească, omenia și iubirea față de tot ce înconjoară dealul acela mare cât un munte și semeț ca o Geneză continuă. Iar eu, voi ajunge negreșit la Feleacu’ și în Clujul la fel de drag, unde măcar o parte dintre bulevarde și câte o bucată de trotuar par parcă mai încărcate-mister-frumusețe de pașii celei despre care veți citi în foarte puține luni.

Manuscrisul, abia finalizat, l-am scris din Italia, unde locuiesc. Și unde minunăția de om simplu, Alesia pe numele din carte, alias de fapt Fata din spatele cortinei, se desfășoară ca un evantai de suflet pentru alte suflete. Te răcorește modestia și splendoarea din felul de a fi al micuței de la Feleacu’, pentru că deși nu mai e o adolescentă, statura o trădează însă personalitatea și felul de a fi, copleșește orice om, atâta e de plăcută cunoașterea ei îndeaproape. Imaginar, trăiește o poveste de dragoste neîmpărtășită cu personajul Grig, unde totuși, ca autor, am completat cu parțial lupta pentru ea însăși din viața reală. Fata din spatele cortinei este cea care se regăsește în bătăliile multor semeni care au nevoie măcar de o îmbrățișare în clipele disperării sau rătăcirii cauzate de afecțiuni care nici măcar la speranță nu mai îndeamnă.

Fata din spatele cortinei nu e niciodată falsă, nici în carte, nici în realitate. Este așa cum trebuie, sinceră, corectă, echilibrată și incredibil de empatică cu cei care ajung din nefericire, necăjiți și nu numai, pe holurile spitalului CFR din Cluj… Fata din spatele cortinei se dezvăluie amalgam de senzații și inspirații pentru orice scriitor care îi cunoaște măcar o mică parte din povestea existenței.

Răutăcioșii sau sarcasticii de serviciu vor spune ori în gând, ori direct, că autorul are o afecțiune cam anormală pentru o simplă localnică din Feleacu’. Așa, și? Dacă nu ar exista pasiunea, măcar un dram de sentimente, inteligența și nu numai, nu s-ar putea scrie o asemenea carte. Însăși soția mea admiră trăirile, receptivitatea, locurile descrise de Alesia dar mai ales inspirația pe care nu am mai avut-o niciodată când am scris o carte. Și da, vom veni împreună, să vedem totul din tot ce se poate, de la Feleacu’ până în istoriile Clujului și negreșit, vom trece și pe lângă spitalul unde oamenii trebuie să trăiască încrezători și să zâmbească măcar o secundă fericiți, până la ultima suflare.

Fata din spatele cortinei va pleca spre mii de cititori, încetul cu încetul, nu dintr-o dată. Și nu se va da înapoi să așeze între paginile sale măcar o fotografie sau două cu Dealul dealurilor, cu pietrele trovanți care cresc în cea mai lină tăcere, cu ce are mai sugestiv locul acela fantastic de unde a început povestea imaginară de dragoste.

Nu a fost ușor să comunic cu personajul din realitate dar îi mulțumesc infinit pentru toată deschiderea avută față de mine. Frumușica micuță de la Feleacu’- a fost în contact aproape zilnic cu mine, m-a ajutat să înțeleg lucruri extraordinare, care se află dincolo de iubirea imaginată în carte. Sunt mesaje pentru toți ceilalți. Pentru că cineva a visat-o, în roman și apoi ea a visat un vis. Chiar așa! Toți avem dreptul la vise frumoase! Toți! Toți avem dreptul să iubim, să ne fie dor, să ne bucurăm de fiecare zi, să luptăm cu problemele noastre care par distructive pentru că orice om are dreptul să închidă ochii fericit, fie că pleacă spre Rai din cauze naturale ori răpus de boli nedorite.

Îmi iubesc maxim personajul și îl ador în viața reală. N-ai cum altfel! N-ai cum! Nu există alternative față de ea, decât să o iubești în primul rând ca om și apoi, care are mai mult curaj dar mai ales inteligență și ca femeie. O îmbrățișezi măcar cu gândul pentru ardoarea cu care iubește dreptatea, adevărul, simplitatea fiecărei clipe care urmează și mai ales, ne îndeamnă pe toți să facem asta.

Clujul l-am mai văzut și o să îl mai văd când va fi momentul lansării oficiale a cărții. Însă mi-ar plăcea să iau autobuzul, să urc colinele acelea ca oricare suflet de om, care merge la oraș ori cu treburi, ori să admire și de departe locul frumos despre care scriu și de unde se vede peisajul de vis al comunității de oameni minunați, cum îi descrie ea de câte ori stăm de vorbă.

În carte, Fata din spatele cortinei este iubită și dorită. Sentimental sau afectiv. În realitate, merită prețuită și de asemenea, iubită și dorită. Căci o admiri și când îți zice nu dacă îi ceri ceva și o transformi în muza-iubire-de-semeni dacă îți spune da. Forța din viața reală a Fetei din spatele cortinei, este cu mult peste cea din carte. Nu știu dacă am reușit să mă ridic prin ce am scris la ceea ce merită această ființă. Pentru că viața bate cartea. Înțelegeți ce zic?

La Feleacu, o inimă bate pentru ea însăși dar întotdeauna și pentru ceilalți. Dorințele ei, sunt și ale milioanelor de femei care au dreptul să fie visate și iubite. Mesajele pe care le transmite mai departe de povestea de dragoste uimitoare sper eu, a cărții, sunt pentru toți ceilalți. În roman, nu e o iubire fracțiune de secundă ci una cerebrală, care te face să te gândești de 10 ori la cine este de fapt și cum este Fata din spatele cortinei. Și mai ales, te determină să te meriți întâi pe tine ca să meriți pe alții. Să te iubești și ajuți întâi pe tine ca să poți iubi și ajuta pe alții. În spatele cortinei, se ascund nu doar poveștile ei ci și ale tuturor. Romantismul uneori exagerat pentru cititorii neatenți ai viitoarei mele cărți, riscă, e drept, să determine concluzii pripite. Dar mai bine chiar și așa, decât să ocolești incredibila lecție de viață pe care cu generozitate deloc reținută și mai ales cu empatie, mi-a dăruit-o Fata din spatele cortinei de la Feleacu’.

Romanul va putea fi citit în puține luni și pe la anul, autorul, alături de soția lui, va veni și la Feleacu’ și Cluj. Ca să o mai îmbrățișeze odată pe micuța de care suntem mândri și ca să respirăm aerul satelor de pe dealul dealurilor. Și de ce nu, să dăm măcar un bună ziua, bună să vă fie inima, minunaților localnici de la Feleacu’.

Adrian Melicovici, este originar din Dâmbovița și astăzi un scriitor rezident la Miane, un sat de munte din Italia. A mai publicat 9 cărți până acum, 7 romane și 2 volume de poezii. Ultima sa carte a apărut la Dublin și a fost lansată oficial pe 3 septembrie anul curent, tot în Irlanda, este vorba de romanul șapte. Care poate fi achiziționat de aici prin comandă directă de oriunde din Europa.

Adrian Melicovici este membru al Societății Scriitorilor Dâmbovițeni din anul 2009 și membru onorific al celei mai vechi instituții culturale din Italia, La Camerata Dei poeti din Italia din decembrie 2012.

A efectuat expediția Speranța Unui Vis în anul 2009 prin care a parcurs pe jos distanța de la Târgoviște la Roma, 2200 km, cu steagul României la vedere, pentru a promova imaginea țării, a tuturor românilor și a militat astfel și împotriva violenței și a discriminării.

În anul 2016 a fost premiat cu trofeul Distincțiile Revistei Itaca-Dublin pentru romanul anului 2015-Secretul Uriașului 160, secțiunea proză.

Un material de Adrian Melicovici, Italia 8 septembrie 2022 și autor al viitorului roman în curs de apariție, Fata din spatele cortinei.

De pe Dealul pietrelor spre noua poveste

Acum vreo jumătate de secol, locuitorii s-au adunat unul câte unul pe tărâmul pietrelor care cresc, de la Începuturi și până dincolo de niciodată sosita apocalipsă. La început, a fost prima răsuflare. Apoi, glasul timpului s-a auzit deloc molcom, în istorii care au urmat, pe cărările celor care nici astăzi, nu se încumetă dacă nu să părăsească, măcar să uite aceste locuri. Dacă privești de undeva de sus, de foarte sus, mai toate hotarele și forma locului care a tresărit liniștit, din inimi de oameni-viață, vei avea ciudata senzație că e un elefant micuț, care deși nu trăiește aici, totuși până și el ar călca printre pietrele care cresc și de-a curmezișul ierbii care nu moare niciodată. Și pentru că împlinirea epocii și a naturii-suflare trebuia să aibă un nume, i s-a spus până în ziua de astăzi, Dealul Feleacu.

Cărarea coboară ușor, într-o senzație de lin, deși știți cum e, autobuzul care poartă spre Marele Vacarm oameni-deloc-pietre, nu se mai hurducă, măcar în închipuirea celor care izbutesc să privească pe geam și mai ales, să admire. Să admire în primul rând sosirea și nesosirea anilor din trecut până în viitorul mereu cald, răbdător, până când Dealul va mai avea și alte povești de spus, în cea mai deplină tăcere. Că de aici s-a lăsat întâi Cortina și apoi, s-a ridicat spledoare până în învolburarea Someșului care traversează cel mai frumos oraș transilvan: Clujul. Cartea-roman pe care îl scriu-pasiune și nerăbdare de buchisire întru înțelegerea Ei și a celor care o poartă zilnic în suflet, se răsfoiește așa, acolo, aici, până încoace, lângă preAlpii belunezi, unde o altă liniște, scrie odată cu mine. Sunt contemporan cu Fata din spatele cortinei, de mine numită așa și de alții acum și apoi, și când tiparul va forța de neoprit carte după carte legată și așteptată, atunci explozia bucuriei sufletești se va simți fără rănească, fără să lovească, fără să uimească. Va fi explozia-lăuntrică firească a celui care scrie acum și pentru cei care au cumva prilejul să rămână veșnic în biblioteca inimii: Clipa timpului care nu moare niciodată, ca și frumusețea acestor locuri și mai ales, a inimii celei cu numele vieții..

Pe bulevardele orașului, se poartă și astăzi bătălii nu tocmai contemporane ci mereu suflete-legate de noi, de mine, de voi și de toți ceilalți. Într-o zi, deloc prea târziu, apele Someșului mă vor avea musafir, laolaltă cu Dealul care pentru multe milenii, încă va mai aștepta chemarea altora, cu pietrele lui vii cu tot și cu oamenii frumoși care nu mor niciodată. Eu sunt zilnic acolo și voi, sunteți zilnic aici. Nu există depărtare-piedică și nici stavilă în fața chemărilor. Dintr-o curte simplă, cineva face aievea cu mâna scriitorului care a scris, trăit și astăzi, rescrie. Ca și Dealul Feleacu, mereu semeț, plin de „bine ai venit”, mie, vouă, tuturor. Este un loc blând, etern și mereu primitor, unde oamenii se nasc și mor, pentru reîncarnarea-suflet, întotdeauna fericiți!

Material de Adrian Melicovici, scriitor, Italia.

Din spatele spatelui cortinei- fata, visele și capitolul fluviu

Se scriu capitole în viață fără penițe, pixuri, creioane, cărți și alte cele. Dacă vorbim despre mine, le-aș putea include pe toate. O să anunț deja pe o rețea de socializare că articolul acesta va rămâne aici, pe acest blog, maxim 48 de ore. Dar cum eu sunt în zodia Gemenilor, ori poate să aibă cititori de la o destinație surpriză dintr-un loc foarte populat și animat de lupte crâncene deloc războinice, ori nu va fi șters ori imprevizibilul din felul meu de a fi, va alege altceva. Că și despre asta e vorba, ori nu știm ce să alegem, ori alegem aiurea, ori aleg alții pentru noi. Mai ales când nu ne adaptăm din mers și mai mult, nu ne asumăm. Am mai scris aici un material luna trecută care a fost postat de personajul principal, astăzi esențial, pe Facebook. Unde mâzgăleam eu ceva despre viitorul roman la care scriu, parțial autobiografic. De atunci, au trecut în loc de o lună vreo 10 epoci, măcar 3 civilizații și minim un sfârșit de lume. Tot de atunci, la persoana cu pricina, nu au mai apărut chestiuni scrise de mine, fie repostate, fie redistribuite. Pentru că în viață, mai avem și momente când nu ne asumăm. Despre acest material, nu știu ce să spun, va fi asumat sau nu? Nu știu. Eu mi-am asumat inclusiv scrierea capitolului 16 din viitorul meu roman. Care roman o să apară ori până de revelion, ori prin iarnă-primăvară.

Sinopsis: Viitorul roman, al cărui titlu nu vi-l dezvălui încă, este de fapt structurat pe două treburi: O poveste imaginară de dragoste și faptele chiar reale, de dincolo de dragostea asta. Când va fi lecturată povestea de dragoste, cititorul va trebui să disece ce ascunde ea. Că dincolo, se află bătălii pe viață și pe moarte. Unde nimerim direct în alt gen de iubire.

Ministrul Sanatatii Nelu Tataru in vizita la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca. Miercuri 21 Octombrie 2020. Inquam Photos / Cristi Vescan

Cine va citi direct capitolul 16 al cărții, sigur o să înțeleagă chipurile, imaginile, emoțiile, din fotografiile alăturate, la care cei mai mulți se uită simplu și…nu întotdeauna mai atent. Nu au timp să se ocupe de hârțogării, de autorizații, de lucruri care țin de birocrație. Timpul lor înseamnă salvarea de vieți omenești, cu sau fără jurnaliști-nod-în-papură, senzaționaluri în prime time, de neconceput să lipsească pe la știrile de la ora 5 și de fapt nicăieri în creierele unora dintre prompteriști. Ei sunt ocupați, nu toți dar destui, să citească cu intonație la televizor, să fie gravi, să facă audiență. Să creeze emoție prin neemoție personală. Dar când vine un nou pacient aflat în pericol de moarte, care doar dacă este imediat introdus în sala de operație are șanse să scape cu viață, unii din reporterii-gesticulă-groaznic-spaimă-senzațional, caută raiting prin descoperiri nelalocul lor. Nu spune nimeni că trebuie să încalci legea. Dar doctorul ăla, asistent, infirmier, paramedic, nu are mapa la el cu hârțogăria. Toate astea apropo de incendiile care au avut loc acum vreun an te miri prin ce spital, inclusiv la spitalul CFR din Cluj. De ce spun Cluj? Am un singur răspuns cu sarcina dificilă să trag ponoasele: Îmi asum. De acolo a plecat acțiunea.

Trec mai departe, revin la romanul meu, aflat în curs de finalizare ca și manuscris, inspirat dintr-un fapt real. Un tip, care în niciun caz nu e autorul cărții, visează. Visul îl duce fix către cazul care există în realitate. Faptul real. Problema e alta: Același autor, adică subsemnatul, cunoaște personajul principal, pardon, esențial. În realitate, în carne și oase. Însă nu cunoaște doar personajul ci și ce poartă cu el și de dincolo de el. Aici intervin faptele reale introduse în povestea de dragoste imaginată de mine. Care, hop, nu mai e de dragoste pe la buclucașul capitol pe care îl voi scrie chiar în acest weekend măcar aproape complet. Cel mai lung și revelativ. E iubire. Cu reciprocitate incompletă. Astfel, apare al doilea pacient. Viitoarea mea carte trebuie citită atent, pentru ca cititorul să poată descoperi pas cu pas, dincolo de scenele tangențial erotice, dincolo de treburi cotidiene recunoscute în noi toți, scopul, mesajul și mai ales întorsătura din acel capitol. Citești capitolul 16 direct, înțelegi mult dar pierzi trăirile și modul în care s-a ajuns la un moment dat dacă nu iei cartea de la început. De la nea Grig. Dacă ești un editor prost, nu ai decât să citești primele 40 de pagini ale cărții și dacă nu te mai interesează mai departe, poți să îți alegi altă ocupație. Dar dacă ai răbdare să înțelegi că eu scriu acest roman live, adică în permanentă legătură cu personajul real, atunci vei putea să înțelegi că este măcar în secunda asta un caz unic în lume în care un roman se scrie așa, cu emoție, tensiune, stres, bucurie, deznădejde, amărăciune, mulțumire dar niciodată resemnare. Pentru că are legătură cât se poate de firească cu Clujul și iar îmi asum, cu spitalele românești din alte localități, cu sentimentele umane, cu dragostea ori iubirea între două persoane, care pot fi din alte părți ale lumii. Fata din spatele cortinei provoacă vise. Pe care, în aparență, dacă o vede cineva pe stradă sau la lucru ori din întâmplare, pentru prima oară sau nu, nu îi descoperă și visele. Pentru asta trebuie să ai noroc ori să fii un autor de romane. Ori să o ai și musafiră câteva zile, în familia care era și a ta cumva, din timpuri când nici nu existai. Și nu îi mai descoperă multe alte laturi, nici măcar prietenii sau colegii, decât sporadic sau când vrea ea. Nu am nimic de ascuns. Cartea nu are nimic de ascuns. Pentru că vine din viața reală, care întotdeauna bate filmul. Capitolul 16 este o piatră de încercare pentru toată lumea: Pentru autor, personajul principal-esențial, personajul secundar, pentru cunoscuți sau necunoscuți. El răstoarnă tot ce s-a întâmplat de la primele rânduri și totuși le lasă acolo. Pe capitolul 16 îl doare în cot de principii, conservatorisme, fracțiuni de secundă ori icsulești de care nu are niciun chef să se împiedice nici în prezent, nici în viitor, nici în vreo ipotetică reîncarnare ( Am citat 0,1 din alt 0,000001 al capitolului). Că dacă personajele principale ale cărții tot se cunosc dinaintea nașterii fizice a unuia dintre ei, pentru ce să se înstrăineze și să nu consfințească această legătură? Scuze, nu e spațiu pentru alții, nici colo, nici colo. Capitolul 16 este reîntoarcerea din viitor în prezent. A nu, nu e revenirea cu picioarele pe pământ. E un fel de „m-am întors că te-am uitat aici, scuze, nu se va mai întâmpla”. Whatever! Personajul din carte are și obiceiuri din astea, să piardă pe drum ceva sau pe cineva. Iar în acest prezent, oamenii au dreptul la vise, la luptă, la înțelegerea unor mesaje deloc de neglijat multora, la moartea cu fericirea în suflet fie că e din cauze naturale sau nu, la redescoperirea noastră ca oameni. Povestea de dragoste a cărții ajută percepția efectului-bumerang. Care pe cititorii sensibili dar grăbiți îi va întrista iar pe cei foarte atenți la fiecare rând al cărții, îi va capta. Cartea nu vrea să creeze emoție, să provoace curiozitate sau să obțină gloria literară. În drumul spre succesul posibil sau nu, autorul își lasă personajul din carte liber și iar își asumă: Aprecieri, huiduieli, aplauze, fluierături, indiferență sau poate admirație.

Recapitulare: Un fapt real m-a inspirat să scriu această carte cu personajele poveștii imaginare de dragoste cu tot. Din care unul este real și are o mică problemă. Autorul trece de multe linii roșii iar în viața reală le mai și înmulțește. Pentru că altfel, nu poate transmite mesajele sale prin intermediul cărții. Discută permanent cu personajul real care îl ajută maxim, o ironie stranie.

Concluzie-marketing-interes-sfat-rugăminte de suflet: Nu încercați să ghiciți cine este în realitate fata din spatele cortinei. Și dacă ați ghiciți ori mai știți câte ceva, țineți-o pentru voi. Pentru că dacă vă face fericiți să știți doar atât și apoi să veniți cu amestecuri de păreri și aplauze sau chiar invidie în viața privată, atunci veți amenința visele multor oameni. Am făcut eu deja greșeala asta doar că am circumstanțe atenuante. Și din nou îmi asum. Zâmbiți-i cum vreți, cu subînțeles sau nu, când treceți pe lângă ea ori pe unde vă mai vedeți din întâmplare și vedeți-vă de treabă mai departe. Cel mai bun lucru pe care l-aș recomanda ar fi să iubiți visele voastre, ale ei, ale celor din carte și mai e ceva: Să lăsați cortina acolo, că numai așa putem descoperi și alte vise, încă nerealizate sau mai știi, nevisate.

În loc de epilog:

Puteam să fiu mai romantic în acest articol, așa cum sunt prin desele pasaje ale cărții-manuscris. Dar s-ar fi supărat scopul cărții pe mine. Știți, uneori, ne punem prioritățile de suflet înainte și uităm de altele. Uităm de iubirile altora, uităm de visele altora, uităm de nefericirile altora, uităm de munca altora, vezi pe cei din poze, uităm de multe personaje reale care ar fi în pericol și ar merita și ele un loc în spatele cortinei, uităm de sentimentele altora, uităm multe și mărunte.

Acesta este un articol cu grad de risc ridicat pentru mine. Nu am cerut consimțământ. Am făcut ceea ce se impunea între două rele: Să fiu fals sau să fiu eu însumi. Exact, am fost EU. Și credeți-mă, nu sunt singurul care a vrut asta. Uneori, anonimatul dăunează transmiterii mesajelor din tine către ceilalți. Așa că m-am gândit să scriu o carte pe care o voi finaliza în câteva zile. Când iubirea altfel decât cea siropoasă și mesajele care vor ajunge sau nu în inima voastră, nu vor mai fi anonime. Eu însă, mă doresc anonim inclusiv ca om și autor al acestei cărți, după ce va ieși din tipare. Că trebuie să fac cale întoarsă, mi-am uitat amintirile din viitor pe drum.

Fata din spatele cortinei

Privire de pe Dealul Feleacului

Sala plină. Întreg auditoriul, deja pregătit să strige în mod repetat, bis. Nu oamenii sunt publicul. Ci timpul, cu toate ale lui adunate: Marea cea mare, o Adriatică mai albastră decât străfundurile cerului, vârfuri ale Dolomiților transformate în observatori sârguicioși și evident, un avion care greu s-a lăsat ajuns și la fel de greu s-a lăsat dus. Alea nu au fost întârzieri, cum scria pe monitor, ci mai degrabă statul pe gânduri în fața unei lumi noi ori greu de acceptata întoarcere până și a păsării de fier roz-alb.

Fata din spatele cortinei, i-am zis eu. Discretă și educată, încântătoare și curioasă, fericită și că merge desculță pe nisip sau pietriș fierbinte, în extaz pe măsură ce a văzut colinele, apoi giganții mărginași, apoi castelul unde Brando veghează cu turle și chestii medievale, momentul când o prințesă a secolului 21 se va sui în ascensor, către primele trepte ale cerului tuturor.

Fata din spatele cortinei are propriile bătălii personale dar cum să nu iasă învingătoare când, nu-i așa, fiecare imagine nemaivăzută, până în clipe de toridă vară și prea scurtă vacanță, poartă în ea forța de care poate că nu s-a crezut capabilă cândva.

Într-o zi, cea mai mare fană a scrierilor mele, a intrat pe o poartă micuță și banală, apoi soția mea a instalat-o în Foișorul de Foc, unde își va clădi următoarele vise și planuri existențiale, măcar pentru câteva zile. A evadat dintr-o lume de unde am răpit-o și da, ea s-a lăsat purtată prizonieră dinadins. Că motanul nostru Kiss a adoptat-o și el iute la nivel de afecțiune, lucru neobișnuit la el, s-a simțit de până să se lase seara.

Am privit în legendara dezordine din micuțul meu birou creativ și așa, m-am mirat și eu că am izbutit să scriu și să public atâtea cărți. Prin toate personaje reale, inclusiv în Noaptea Speranțelor, inclusiv în Noaptea Destinelor și inclusiv în Lanțuri, cartea care înțeleg că a marcat-o pe Fata din Spatele Cortinei. Ajunsă la ultimul meu roman publicat, șapte, ea și-a completat mult dorita colecție cu un alt autograf al meu.

Însă dincolo de toate acestea, s-a declanșat ușor, calm și tot mai decis, spectacolul sufletelor, legătura aia pe care nicio distanță nu o va mai putea întrerupe vreodată. Ea e pe scenă continuu și am dat ordin cu inima să nu se mai lase niciodată cortina. Între mine și Cati, a sosit fata noastră de nicăieri, pentru oriunde și oricând. Tânără și cultă, ambițioasă și sensibilă, Fata de după cortină își continuă cu succes scontat bătăliile din care iese învingătoare cu fiecare zâmbet în plus, cu fiecare hohot de râs binevenit și cu fiecare îmbrățișare sinceră.

Și toate astea nu pentru că mulți dintre cititorii mei devin mai puternici, într-un fel, ci pentru că această fată-cititoare e predestinat dedicată propriului său timp, de care nici îmi dau seama dacă a știut cât poate însemna uneori.

Și ca să fie punerea în scenă completă, ne duserăm și pe meleaguri de lagune și gondole, taman în Veneția visurilor de vacanță și închipuire numai și numai de treburi faine. Fata de după cortină s-a sucit și răsucit peste punți și valuri până după Rialto. Practic și-a dansat singură numărul și când a privit spre Murano, prin telescopul acela misterios, poate că s-a întâmplat o altă reflexie, cea a veșnic tinerei femei care va fi, pasionată să dăruiască din inima ei bucățele pe care cumva să le adune și pe viitor, împreună cu noi.

Azi dimineață, motănelul meu, a privit aievea și el în gol. Nu mai era în curte, savurându-și cafeaua sau shake-ul, musafira noastră, adoptată ca de-a familiei, în regim de urgență.

Este impresionant și șocant chiar, ca cineva care te citește, să se suie în primul avion tam-nisam și să te caute acasă. Pentru că ea nu a venit acasă la un scriitor, cum spune textul oficial, ci în familia care de acum este și a ei, pentru mulți ani de aici înainte și de fapt, pentru totdeauna.

Sper să îi placă tot romanul șapte scris de mine nu doar ce a izbutit să citească până acum. Și mai sper să nu lase jos niciodată cortina, pentru că nu se mai poartă, ce să mai. Nici măcar nu are nevoie de reflectoare ca să fie văzută și observată și nici nu e indicat. Ea e fata adevărată de după cortină pe care nu oricare autor de cărți, are ocazia să o aplaude, la scenă deschisă. Eu doar am scris câteva cărți, însă Fata de după cortină nu voi fi niciodată. Uneori, poate că izbutesc să inspir cuiva bucuria de a citi. Ea însă, inspiră bucuria de a trăi.

Fata de după cortină nu are cum să fie personaj al vreunei viitoare cărți ale mele. Poate titlu. Update: Până la urmă a devenit totuși personaj. Și e puțin spus…și pare-se că e prinsă de povestea care a urmat și unde nu se prea întrevede vreun sfârșit…inclusiv în viața reală.

Te mai așteptăm pe la noi, oricând cu drag!

Adi și Cati.

Articol scris de Adrian Melicovici

Cine dorește achiziția ultimei cărți publicate de mine, romanul șapte, comanda aici:

Varianta print (tipărită) https://itaca.ie/product/sapte-adrian-melicovici-2/
sau electronică (E-Book): https://itaca.ie/product/sapte-adrian-melicovici/

Mănăstirea Sfânta Troiță, Feleacu

Puntea Rialto, Veneția