RSS Feed

Tag Archives: incredere

Semnul de carte din sufletul tău- poem

10967061_797242373702305_251685482_n

Mereu e adiere de azi,

fiecare ieri, fiecare acum,

fiecare mâine,

tu știi că n-ai să cazi…

Toată viața ta, e un nesfârșit drum.

Se rostogolesc muguri de gând,

pe crengile pământului.

Se aud îndrăznelile strigătelor- păsări.

Nu-i așa că ți-ar plăcea să ai aripi?

Nu-i așa că ți-e dor de zborul fericirii tale?

Uite cum saltă capul din rădăcini nemuritoare,

ici, colo, bucuroasă de dorurile ce le ai…

una câte una, câte o floare.

Întârzierile așteptărilor tale,

sunt sosiri din viitorul bucuriilor,

secret al trăirilor.

Miroase a rouă cu amestec de zăpadă.

Răsuflările cerului țin sfadă:

să mai lase fulgii, încă puțin, să cadă?

Se luptă anotimpurile între ele.

Vezi, până și pământul e indecis.

D-apoi tu, omule drag,

în speranțe mereu năvală,

cu închipuiri de nedescris?

Nicicând în acest timp,

n-a fost vreodată tragedie,

să rătăcești prin astenie.

Bucură-ți sufletul că vei trăi o nouă primăvară.

Tresaltă-ți inima, când vrei și știi,

prin lumi de vise și dorințe:

melancolii.

M-ai putea întreba,

ce vreau să spun cu aceste cuvinte,

pretenții de vers?

Ce încerc să spun, vreo luare aminte,

sau am vreo durere lăuntrică de șters?

Uite, hai să-ți dau o veste.

Sau nu, mai bine îți scriu o simplă poveste:

A fost odată, un anotimp de argint.

Sărbători, bucurii, seri de alint,

în fața focului și muzicii lemnelor,

ce trosneau parcă peste cana ta de ceai.

Până și asta e o amintire, de azi:

ce mai tușeai!

Poate ai o mâță ce torcea fericită,

poate ai un cățel ce stă lângă ușă.

Poate așa e tabloul existenței tale,

an de an, iarna prin seară.

Și se făcea că răsfoiești o carte.

Nu, nu un computer ci viața adevărată:

pagini îngălbenite de timp,

mirosind a hârtie de gânduri așternute,

de acum și din alte ierni,

trecute.

Deodată, toate vietățile lumii au prins glas,

făcând cel mai frumos popas:

viața ta, capitol din aceeași poveste,

deseori tulburătoare

dar măcar pentru tine,

întotdeauna, nemuritoare.

Aceasta a fost.

Așa-i că ți se pare banală?

Nici măcar nu ți-am spus vreo mare scofală.

Dar în volumul ce-l ții între palme,

e o morală:

niciodată să nu pui semn de carte,

în istoria vieții tale.

Niciodată să nu pui semn de carte iubirii,

niciodată să nu pui semn de carte speranțelor,

niciodată să nu pui semn de carte timpului,

care a fost, care este

și mai ales care va sosi.

Firescul existenței și al lucrurilor,

peste vremuri și locuri,

se împarte.

Hai recunoaște că ți-ar plăcea să fii și tu,

măcar câteva secunde, o carte.

Hai recunoaște că în paginile tale,

am citi un roman despre tine.

Nu ți-am dat însă o mică veste:

și nu, nu e poveste.

Te anunț că în tine se ascunde,

ca un mugur ce vrea să-nflorească,

lacrima bucuriei,

surâsul noii zile care a sosit,

suflet frumos, care-mi ești,

rătăcit prin atâtea mii de povești.

De fapt, vroiam să te rog,

privește afară!

Privește mereu înainte, pe cer, împrejur,

cu putere, cu încredere, bunăoară,

hai, ridică-te din vechiul anotimp:

E primăvară!

Vă aștept să-mi deveniți fani și pe ADRIAN MELICOVICI BLOG OFICIAL

Autor, Adrian Melicovici

DREPTURILE REZERVATE @2015

Vizualizați și VISAȚI ȘI TREZIȚI VIAȚA LA VIAȚĂ

 

 

Reclame

Zori spre steaua care nu se stinge

Privesc spre lumina din suflet, ca să o las iar victorioasă, în cea mai frumoasă surpriză a destinului. Mă alint cu strălucirea nemuritorului dor spre care mă poartă paşii ultimei poveşti de viaţă şi de frumos din povestea clipelor pe care mi le-ai dăruit, ca un balsam al neaşteptării. Dar din dar al neprevăzutului s-a înfiripat în zorii primăverii din sufletul meu şi acum, astăzi şi aici, şoptesc cu gândul şi inima cuvintele chemării spre raiul pământean, până azi adormit în existenţa noastră. O floare care îşi deschide în cel mai frumos chip cu putinţă petalele, plânge sub greutăţile vieţii şi vreau să-i dăruiesc puterea de a surâde din nou şi pentru totdeauna.

Nu am pierdut nimic din ce n-am avut şi nu vom mai pierde niciodată nimic din ce putem avea. Spirala zilelor care vin se răsuceşte spre cerul dorinţelor  tale şi sus, un chip tot mai luminat, ne priveşte tristeţile, lăcrimând pentru ele dar zâmbeşte fericit să ştie că fata lui s-a făcut mare şi tot mai puternică. Clădesc prin soarele timpului cartea vieţii tale, ca să fie o lume întreagă mândră de tine şi de neîncetata luptă pe care o duci cu aşteptarea şi de fiecare izbândă, oricât de mică, a ta.

Se aude râul lacrimilor tale din seri de neadormire pentru că ştii, ele vor nu vor mai fi decât ale bucuriei, cât eu sunt aici şi cât mă vei dori lângă sufletul tău. Se mai aude un strigăt din chemarea noastră, poate că este şi sigur este binecuvântarea unui Dumnezeu care te-a adus între noi oamenii, în viaţa mea, ca să ne încânţi şi să ne faci fericiţi cu împlinirea visurilor din nopţi albe şi zile pe care ţi le doresc tot mai senine. Azi noapte am întrebat Destinul cine eşti şi mi-a răspuns că ochii tăi vor surâde etern începând din cea mai frumoasă Noapte a Speranţelor.

” Zori spre steaua care nu se stinge”
poezie proprie scrisă în memoria şi cinstirea eternă a tatălui lui Cristina Florentina Zidaru.

Părinte care ai plecat,
Spre un tărâm nemuritor,
Am să-ţi vorbesc, ca niciodat’
Deşi mi-e greu, şi nu uşor.

Dormi lin în lumea unde eşti,
Fii liniştit, veghez la ea,
Să-i dăruiesc în noi poveşti,
Cât voi putea şi exista,

Speranţe şi nu vorbe-n vânt,
Iubire, gând, chiar nemurire,
Din tot ce pot şi tot ce sunt,
Cinstindu-te în amintire.

O, ştiu că înţelegi,
Temeri şi aşteptări deşarte,
Dar vreau de azi să ne dezlegi,
Să fim doar NOI, până departe.

Să-i spui aievea într-un vis,
Ce mândru eşti acum de ea,
Iar eu, din nopţi de nedescris,
Spre alt curaj o voi purta.

Deschide cerul să ne vezi,
Distanţa, ştii, ne cam desparte,
Dar în curând ai să mă crezi,
Dreptatea cerului, mereu se-mparte.

Pentru frumosul tău copil,
Eşti steaua care nu se stinge,
În zori, când mă înclin umil,
Ştiind că nu o pot atinge.

Priveşte, spune, nu-i aşa,
Că minunată îţi e fata?
Şi poate chiar te-aş mai ruga,
Priveşte-ţi astăzi şi nepoata.

Acum te las, căci ţi-am vorbit,
Cum mă pricep şi fii convins,
Că astăzi, din alt răsărit,
Fetita ta iar A ÎNVINS!

Şi astfel, gândul meu de astăzi, însă nu cel de pe urmă, a fost purtat la sărbătoarea dragostei, către toate zările sufletului meu. Şi parcă văd lacrimi de dor pe un chip şi mai văd, uşor, dar sigur, şi surâsul încrederii că în viaţă, iubirea adevărată şi dovezile pe care scurgerea timpului le aduce, pot dărâma orice tristeţi. Căci acestea sunt trecătoare, iar bucuriile pe care ziua de mâine ni le poate aduce, sunt nebănuite şi nesperate, Cris! AI GRIJA DE TINE!!!

Şi un cântec extraordinar, grecesc, pe gustul lui AIA MICA

Dreptatea nu-i a nimanui

Posted on

„Am invatat ca toata lumea vrea să traiasca pe varful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre varf.

Nu merita sa plângi pentru nimeni, iar cel care merita nu te va face să plangi.
Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna că nu te iubeste cu toata fiinta sa.
Cuvintele nu le fac academicienii în academii, ci oamenii de pe strada. Autorii dictionarelor le captureaza aproape intotdeauna destul de tarziu, le imbalsameaza în ordine alfabetica si, în multe cazuri, abia cand nu mai înseamna ce gandisera inventatorii lor.
Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine.”

I-auzi, ce cugetari are Garcia asta si Marquez pe deasupra. 🙂 Dati-mi voie sa fiu intru totul de acord doar cu ultima propozitie, adica ” nu te iubesc pentru ceea ce esti ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine. Nu mai stau sa punctez de ce nu-s de acord totalmente cu restul textului. E dreptul meu sa nu imi imaginez ca tot ce spune Marquez e si super ok, chiar si pentru simplu fapt ca nu vrea sa-l iubesc pentru ce sunt cand il citesc ci pentru ceea ce este. Si atunci, in dragoste cum ramane eterna pretentie de a iubi pe cineva pentru ce este? Va spun eu, e doar o pretentie, niciodata indeplinita. Cand cineva nu poate fi cu tine decat atunci cand este ceea ce este, se creeaza un alt non sens, adica oricum este ceea ce este.

Ehh, am vrut sa revin pe acest blog cu cateva ganduri despre ce rastalmacesc altii. Oricum, dreptatea absoluta nu-i a nimanui, ca si adevarul pe care tot absolut nu il detine nimeni.

Bine v-am regasit!

%d blogeri au apreciat asta: