RSS Feed

Tag Archives: inima

Caută seninul… niște gânduri simple…

17918908_1356303091129561_1601406827_n

Nu, nu e o nouă poezie de a mea. Dacă vreți, adaug mai jos un clip unde îmi puteți auzi vocea și două dintre încercările mele, publicate cândva în volumul meu de versuri, Colț de Cer. Aici voi scrie puțin. Read the rest of this entry

Treziti viaţa la viaţă

Posted on

Mă cheamă suspinul din ultimul strigăt,
Când mi-am auzit chemarea,
Şi nimeni nu mi-a răspuns.
Am vorbit cu mine rostind
Deasupra tuturor gândurilor,
Că eu însumi aş putea fi acel strigăt,
Răsunând ca un ecou deasupra lumii,
Mai aproape de univers,
Mai aproape de împlinire.

Visaţi cu mine de-acum, în neştire,
Zburaţi către infinitul din voi,
Dansând prin freamăt continuu,
De aduceri aminte, din viitor,
Şi din voi.

Nu eu şi nimeni nu scrie poemul acesta,
Doar timpul şi cearta că iubirea a devenit
O banalitate.
Asta nu-i eternitate!
Să simţi şi să spui sunt două lucruri diferite.
De aceea, dacă vă minţiţi sufletul,
Mai bine lăsaţi-le nerostite.

Treziţi viaţa la viaţă,
Şi scuturaţi clepsidra nerăbdării,
Să cearnă doar dorinţele voastre,
În dimineţi când încă visaţi,
Şi-n nopţi senine şi-albastre.

Poezia s-a transformat în necunoscut,
Şi când am înţeles că oamenii,
Încă văd versul ca pe o marfă
În vitrina indiferenţei,
Aş fi vrut să-i întreb:
De ce căutaţi eticheta cu preţul?
De ce în secolul involuţiei spirituale,
Credeţi că veţi putea plăti ca la market,
Cămările inimii voastre?
De ce nu vă priviţi în oglinda frumuseţii,
Şi rupeţi vraja neuitării,
De ce vă pierdeţi în argumente docte,
Şi puneţi în orice vers,
Şi trăiri,
Şi rătăciri,
Eticheta că-i totul patetism?

Plâng strigăte încă neauzite,
Sunt strigătele dragostei din voi,
Plâng cărţile prăfuite între monitoare,
Unde orice pagină îngălbenită,
Suspină, surâde tot mai rar,
Şi o doare…

Desenaţi-vă şi voi odată cu mine,
În misterul neştiut al rătăcirii,
Doar aşa vom înţelege-mpreună,
Secretul nemuririi.

Îmbrăţişaţi-vă propriile umbre,
Care nu v-au părăsit niciodată.
Coloraţi-vă visurile cu speranţele renăscute,
Să plouă cu clipe în fiecare,
Să ardă soarele cu raze dureri neştiute,
Să tune chemarea mea,
Chemarea voastră,
În fulgere cascadă,
Pe cerul spre care privim dintotdeauna.

Şi poate că cine ştie,
Într-o zi,
Împreună vom şti,
Şi ne vom regăsi.

Cineva o să rostească la ceas târziu:
Fiţi strigăte- păsări,
Fiţi necuvinte din şoapte,
Fiţi voi,
Şi-ntr-o zi,
Nimeni nu va mai dori să-nţeleagă,
Ce va fi mai apoi.

Autor poem: Adrian Melicovici
Drepturile sunt rezervate
20 august, 2011.

%d blogeri au apreciat asta: