RSS Feed

Tag Archives: pasi

Ultimii pași ai iubirilor de lut

Chestiunile pe care le scriu acum, aici ar trebui citite ori mai pe seară așa ori în nopți de insomnii sau când ai vrea să strângi pe cineva la figurat de gât, să dai cu acea persoană de toți pereții scrâșnind din dinți, să îl împrăștii din toată frustrarea adunată de așteptări prelungi și deja banale la momentul ăla când în sfârșit, ai întâlnit ce nu ai căutat niciodată. Cam lungă fraza, ha? Știu. Însă și așteptările noastre sunt lungi de-a lungul existenței și nici măcar nu așteaptă al naibii timp să se așeze virgulele cum trebuie în istoria vieții multora dintre noi.
Nostalgii, melancolii, bucurii, tristeți, nepăsări, speranțe, dezamăgiri și muuuulte himere care de fapt chiar nu meritau să fie așa. Ajungi cumva să mergi cu ochii spre nicăieri pe stradă, gata să dea vreun pieton din sens opus peste tine, el firesc neștiind că tu încă visezi. Și poate că în clipa aia îți scrii memoriile deși aoleu măi maică, mai ai destui ani de trăit! Read the rest of this entry

Anunțuri

Povestea ultimilor pasi- de Adrian M, din vol. Colț de Cer

Cine are temei să iubească iertarea,
Creşte floare din suflet şi-o dă către voi,
Îşi scaldă în el durerea, chemarea,
Ca-ntr-o furtună de lacrimi şi ploi.

Cine are curaj să înfrunte destinul,
Sub patima vrerii din visul ursit,
Alungă din sine durerea şi chinul,
Precum regăsirea din alt răsărit.

Cine plânge în noapte prin strigăt suspin,
În aduceri aminte, poate cu mii,
Sunt basmele nopţii şi ele revin,
Şoptind nesfârşit că vreau să revii.

Cine mă ceartă din altă tristeţe,
Îi spun că-i povestea eternului dor,
Şi vreau să recit a ei frumuseţe,
Încet, ca un glas ce se-aude uşor.

Cine se află acum în inima mea,
Se numeşte refren în acorduri de liră,
Fiorii de foc au făcut cerc şi-aşa,
În mine dansează de-acum şi respiră.

Cine din noi a trecut flăcări-punţi,
Şirag de lumini şi-au strâns…mai mereu,
Apoi au tăcut neştiuţi şi cuminţi,
Învingând îndoieli şi ce-a fost mai greu.

Cine are de ce să-şi dorească un vis,
Deja-i luptătorul cu teama şi viaţa,
În universul ascuns, cândva interzis,
Şi-aceasta vă spun, e doar prefaţa.

Cine vrea să m-asculte, cum strig şi nu ştiu,
Ce rouă de stropi se prelinge din nou,
I-aş spune că soare aş vrea să fiu
Peste-al ei plâns, în mine ecou.

Cine mă iartă din tot ce nu sunt,
Să vină aproape, de inima mea,
Suflând ca răcoarea de viaţă şi vânt,
De mă-nţelege şi va putea.

Cine ştie povestea primilor paşi,
De pe tărâmul numit fericire,
Să-mi afle urma celor rămaşi,
Ca să rămân cu ei amintire.

Dacă v-a plăcut poezia vă aştept şi pe Facebook pe Adrian Melicovici Blog OFICIAL

Autor Adrian Melicovici
compusă în data de 22 spre 23 aprilie 2011.
Drepturile de autor sunt rezervate. Poem publicat volumul de poeme COLȚ DE CER  de același autor, în 6 septembrie 2011 prin Editura Bibliotheca la Târgoviște.

%d blogeri au apreciat asta: