Enervantă situație pentru unii, minunată pentru alții. Laura Cătălina Dragomir îți oferă inspirație la foc automat, după ce îi citești primele scrieri, fie că sunt articole deseori nonconformiste fie că îi citești literatura, fie că îi studiezi lucrările bazate consistent pe cercetări deloc de neglijat. Are stofă de politician ai spune, noroc că nu au apucat partidulețele gârlă să o înhațe la locul de spălat varză în promisiuni cât cuprinde și fapte ioc. Istoria ultimilor 32 de ani, o dovedește cu prisosință. Dar poate vor veni și mileniile de cinste și onestitate transpusă în practică, pentru politicienii lumii nici măcar de mâine, ci din lumi postapocaliptice, idealist visate, inclusiv de mine.
Laura se „pierde” deseori printre penițe în interviuri cu interlocutori ori interesanți sau buchisind totodată scriind ce are ea mai frumos șlefuit în minte, suflet și caracter. Poetă și jurnalist de 5 stele, deloc plătibil pentru reclamă în numele altora, poeta stabilită în Spania îți intră în suflet fără să o cunoști, să o vezi, încă de la cititul primelor ei cuvinte așternute te miri pe unde. Spre lauda personală, ea a scris și prin revista fondată de mine, România Ta Diaspora pe care cu onor o voi revigora după ceva ani de întrerupere. Că nu poți refuza ca publicație ce se dorește profesionistă articole interesant de bine croite pentru public mereu inteligent.
Fără absolut nicio perdea, spun sincer și răspicat că Laura este în topul muzelor mele dar nu gândiți carnal și nici măcar cu gândul la drăgosteală secretă. Aia e treaba mea privată dacă o fi să fie prin viața asta sau cele viitoare. Gândiți spiritual, moral și super profund. Este muza mea privind maxima empatie în privința unor idei pe care amândoi le îmbrățișăm. Adică ne contrazicem tacit și fără să ne adresăm vreun cuvânt, în multe subiecte dacă nu fierbinți, măcar de interes deștept și curat de murdar.
Ok, gata cu ce zisei mai sus, că poate nimerește vreun cititor absurd în concluzii și scopul materialului acesta nu este să excităm în mod can-can ci să facem odată cât mai multă lume să înțeleagă că Laura este dacă nu neapărat specială sau simplă, măcar rămâne un om anormal de normal prin tot ce scrie, face și gândește. Are un incredibil simț al umorului și pășește clar pe urme de misterioasă Veronica Micle, însă la un nivel mult mai evoluat ca stare de spirit și morală. Avertizez oameni de radio și televiziune că își pot prinde nasul prin replicile Laurei și prin scrierile ei. Un prompter, un salariu baban și doi sâni provocatori sau tușituri de cravate masculine pe micul ecran nu te fac mai interesant în fața Laurei ci mai degrabă imbecil sau amator cu pretenții de neprofesionalism dacă nu ai tact și mintea pregătită de impact.
Deși vorbește fluent spaniola, sunt convins că și catalana, Laura nu a uitat niciodată să se întoarcă la cuvântul românesc cu diacritice cu tot. Fiți atenți cum se întoarce abil de la mărturisirea feminină clar simplă la originalitatea cuvintelor cu tâlc modern și neașteptat. Astfel, pe robarna.com își începe niște chestii așa: Îmi amintesc de prima iubire, un băiat care se dădea a fi doar prietenul meu și pe care îl sărutam fără să-l înfrunt, neidentificând probabil mirosul periculos al relațiilor permanente. La finalul mărturiei elaborate scrie așa, aducându-și aminte de ea și numai de ea: Nu-mi plac iubirile cu șansa de reușită. E o lipsa de tact din partea lor „să se împlinească” precum toate normalele vieții. Pe urmă, zicerile devin fals tăioase însă după cortină Kafka, aparențele afirmațiilor Laurei despre țara de origine pot păcăli mulți editori sau critici literari sau naționaliști grăbiți să semneze opinia cu început de deci: România poate sta liniștită, viața mea e despre ea doar că râd. Să știe că, deși mi se întâmplă și lucruri bune, eu tot țin cont de părerea ei. Simplificarea României, dacă e să onorez majoritatea, e că ne-a obișnuit. Ar fi fost suficient să ne facă prudenți dar ea a mers până la avantajul-elită: suntem obișnuiți cu tot, nimic nu ne sperie. Nici măcar istoria. Eu știu cum e. Chiar am fost niște ani acolo, era evident. (…) România nu e regina niciunui bal. Ne mulțumim și când ajunge înainte să se termine luminile. Numai că după toate câte ne amintim e singura de care ne-am apropiat suficient cât să fie a noastră, mai scrie Laura chiar aici.
De ceva vreme ea scrie și prin penitelelaurei.ro ca să fie completarea drumului tău de la suflet până în cerebral.
Prezentă ori invitată fiind prin zoom-uri ori prin posturi de radio ori acasă la publicații demult consacrate, Laura își desăvârșește continuu personalitatea. Femeia din ea se transformă intrinsec într-o stare de echilibru mental și simțământ sufletesc de tip mai degrabă unisex, semn că ceea ce scrie și spune își are căutare într-un public tot mai select și totodată în vădită creștere. Nu vrea să strălucească public pentru că nici nu are nevoie. E un om de cultură și de opinie deloc exclusivist, că ea nu obligă pe nimeni să fie inteligent. Lasă modestia calitate primordială în daunei unei femei excepționale, care este de fapt și se alungește multitask între joburile sale tradiționale și evantaiul cultural pe care cu dezinvoltură îl deschide și mai mult. A cam luat-o înaintea timpului dar ce să facem, încercăm alături de ea, atâția câți putem și avem chef, să ne șlefuim anumite treburi de mentalitate și comportament social și literar, în ton cu lumea frumoasă și mereu viitoare din care sosește.
Apropo, Laura nu este personaj în ultimea mea carte publicată, nu mai amintesc care pentru că e Facebook plin și nu numai. Ea nu poate fi personaj decât într-un roman de al meu neapărat autobiografic la care am început deja să scriu de puține zile. Și care o să apară din tipare fix ca o cometă cu traiectorie rapidă și neașteptată, nu va dura ani ci sper eu, luni.
Cum spuneam la început, pentru Laura nu trebuie să ai inspirație ca să scrii ceva. Ea a fost este și rămâne o sursă inepuizabilă de gândire cerebrală, romantism evoluat, act cultural al său, surprinzător de bine situat dincolo de postmodernismul actual. Cineva ar spune că nu am simțul măsurii dacă scriu asta despre cineva care e mult mai puțin cunoscută decât nume care au făcut istorie în cultura clasică și contemporană. Fix pix pentru mine asemenea păreri. Pentru că eu am învățat de la Laura ceva: Să dau valoare inclusiv timpului, nu doar celui care este ci și celui care ar putea fi și sosi. Sper să ajung să beau o ceașcă de cafea curând cu poeta. Că mi-a promis că ar putea ajunge la mine în Italia prin septembrie. Dacă nu, mă voi bucura de timpul care încă nu este de care tocmai pomenii mai sus și sigur ne vom reîncarna în cine știe ce, dar numai să nu ne pierdem discuțiile din care eu învăț de la ea și ea se redescoperă și mai bine.
Material scris de Adrian Melicovici, scriitor rezident în Italia.
Adrian Melicovici-scriitor 