RSS Feed

Tag Archives: poze

Speranța Unui Vis, unicul proiect-expediție intercultural real din diaspora pentru toți românii

602314_361617117264835_257902543_n

DSCF1948Când în seara zilei de 4 noiembrie 2012 am luat decizia vieții, să traversez evident, tot PE JOS distanța rămasă de parcurs până la Roma am conștientizat totodată că nu îmi va fi deloc ușor. Fata de la Hotel Elizabeta din Lendava, frumoasă, sufletistă și bună vorbitoare de engleză, înțelegea discret tot ce urma să se întâmple. Urma să iau o hotărâre forțat de împrejurări dar mai ales de ambiția de a duce mai departe mesajul Speranței Unui Vis. El a ajuns, așa cum numele Târgoviștei ori al românilor în general a ajuns să fie rostit în sute de locuri cu admirație, inclusiv de către italieni.

De a doua zi, rămas singur, cu doar câteva zeci de euro în buzunar, am înaintat cu dârzenie prin micuța Slovenie. Mă autosugestionam continuu, știind că am de traversat cam 300 de kilometri până în Italia. Știam că în Italia sunt români mulți și nu mă luam după jurnalele rasiste, sau după ce îmi spuneau unii, că românii sunt răi. Nu e chiar așa. Am cunoscut atâția oameni frumoși români că nu mi-ar ajunge un secol nici să le mulțumesc nici să îi reamintesc mereu cu inima strânsă și mereu cu drag.

Dar să revin la Slovenia. O altă amintire o am de la o benzinărie cu minihotel, de mâna a doua, unde fata de la micuțul restaurant stătea la un calculator pe google translate și eu pe laptop. Așa ne înțelegeam. Ea a înțeles iute. Mi-a pus în mână ditamai sandvișurile și m-a îmbrățișat spunându-mi în engleză cu lacrimi în ochi: „go, go…”

Și dus am fost, printre dealurile și munții sloveni, pe cărări neștiute, acompaniat de un râu aproape două zile, pe partea stângă și uitând de greutatea rucsacului, datorită priveliștii. Nu lăsam nici să mă bați aparatul de fotografiat de la gât, făceam continuu fotografii-dovezi ale expediției, din poziții imposibile și pauze tot mai dese, ca să îmi pot doza efortul. Doamne cu ce viteză am parcurs distanța Murska- Sobota, apoi orașul Ljutomer, apoi în final, frumosul Ptuj. Am ajuns seara, pe la ora 21, după un marș de peste 50 de kilometri. Nici nu îmi mai simțeam picioarele. Umerii erau amorțiți definitiv și când am dat să las jos rucsacul, am avut surpriza să văd că nu pot…corzile sale mi se implementaseră în umeri…urme adânci se vedeau și m-am masat cum am putut după un duș fierbinte….

Slovenia a fost nu doar o piatră de încercare dar și o țară pe care am îndrăgit-o definitiv. Oameni frumoși, sufletiști, tineri sau persoane mature, cu toții îmi zâmbeau și ce fericire pe mine să fac poze cu un grup de copii în vârful munților…

Mergeam cu telefonul meu vechi Nokia în mâna stângă ca să aud cânt sunt sunat eventual mai bine, cu steagul României agățat de rucsac și cel al Uniunii Europene pe după gât. Am și scris în cartea mea PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR că într-una din zile, am făcut o pauză pe iarbă apoi am plecat repede. După vreo 4 kilometri, am realizat că am uitat steagul României în poieniță. Cum să merg fără steag? Era ca și cum aș fi pierdut o bătălie, cea cu mine însumi. M-am întors. L-am recuperat și iar am plecat. Seara, mi-am dat seama că uitasem și steagul UE dar nu am mai avut ce să fac, era suficient că steagul țării rămăsese la mine, recuperat.

542645_367301740029706_73460796_n

Căram rucsacul ăla în spinare cu o încăpățânare asiduă, îndesam în el laptopul, proviziile, alea care erau și privind mereu superbele locuri ale Sloveniei, înaintam tot mai puternic, decis, optimist. Trebuia să ajung la Roma, ținta finală.

Ce de flash-uri am în memorie, mi se arată ziua-noaptea imagini peste imagini dintr-o aventură reală, de fapt, expediția oficială Târgoviște- Roma, SPERANȚA UNUI VIS. Înainte, râdeam de bătrânii care trăiesc printre amintiri, aceia care pomensc mereu de pățaniile lor prin războaie, pe fronturi sau cine mai știe ce…astăzi nu mai râd…sunt ca ei pentru că-i înțeleg…

Seara mă uitam pe aplicația google map și stabileam traseul de a doua zi, notam cu pixul pe o hârtie străzile pe unde trebuia să merg, localitățile și așa nu mă rătăceam. Nici acum nu realizez cum de mereu, seară de seară, obosit, frânt de drum, mai izbuteam să postez pe Facebook unde eram, fotografii, ce se întâmpla, ce vedeam…țineam cu mijloacele posibile la curent pe cei interesați…

Mă sunau tot timpul primarul Târgoviștei, Gabriel Boriga, Oana Antonescu, pe atunci europarlamentar, Corina de la Bologna, fratele ei chiar, Mihai Dumitrescu țin minte că m-a sunat, un amic Valentin Dragomir…eram uluit de cum mă salută slovenii, fără să aibă habar cine sunt la început și cum îmi strângeau mâna când înțelegeau câte ceva…ce popor frumos…ce țară…

Dacă îmi doresc ceva pe lumea asta atunci este să mă întorc măcar puțin prin Slovenia și o voi face în viitorul nu îndepărtat. Va fi o emoție maximă, o altă strângere de inimă. Slovenia, țara cu oameni deosebiți, țara cu peisaje splendide, țara cu pârâuri pline de păstrăvi ai spune că până și aceia veseli de bucuria naturii…Nu numai românii din străinătate sau slovenii dar și cei de ACASĂ mă susțineau și încurajau, avocat Gabriel Angheluș, Mihai Alecu, Ștefania Enache, Cristi Iordache, Irimia Marian Guzi, Ion Obăgilă, Adriana Răceanu, Mihaela Petcu, Lavinia Georgescu, Oana Soare, Cristina Dinu, Andreea Stoica, Dan Ciobanu, Gabriel Cioacă, Ciprian Prisăcaru etc etc etc…292824_363624330397447_1581567741_naniversare

Slovenia am fotografiat-o mereu, aparatul ăsta e un erou, și azi mai fac poze cu el dar cele de atunci, rămân ca o poveste în imagini, niciodată scrisă pe de-a-ntregul.

Slovenia, țara cu nici 3 milioane de locuitori. Slovenia, o lumină europeană, cu suflete frumoase…Slovenia, țara unde am rămas cu adevărat un PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR și da, în aceste locuri minunate am plâns de două ori, când am rămas singur, fără monitorizare și când am ieșit din ea, la intrarea în Italia. Ai fi spus că până și vremea e tristă, căci în ultima mea noapte petrecută pe teritoriul sloven, a bătut la Divaca vântul cu o viteză nemaiîntâlnită. Mă aflam la nici 10 kilometri de Italia și la doar două ore de părăsirea Sloveniei, unde abia aștept să revin!

Despre tot ce ați citit aici am scris și în a 5-a mea carte, romanul PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR. Cel mai bun contact ca să o aveți e AICI ca prim pas, dacă sunteți în Italia e și mai simplu, că pe aici locuiesc eu. Acum vă las să vedeți mărturii aici mai jos foto din Slovenia și imagini video, dintr-un album de amintiri unice într-o viață de om.

DSCF1839DSCF2067DSCF1913DSCF178446233_363625877063959_554273996_n292811_363626523730561_2101843575_n21330_363624237064123_1934473825_n (1)536752_363624887064058_1862305669_n558935_363628000397080_2126835787_n

 

 



Reclame

Călătorii personale 1: ” pribeag ” de bună voie. Foto.

Cam pe aici m-am învârtit eu cu anumite ocazii, mă rog, e numai 1 la sută dar o să continui cu ce am văzut în sute de fotografii și alte postări…aici, Pasul Boldo, Italia, provincia Treviso…apoi imagini de la Roma, apoi Toscana, Abetone, Miane, aproape de PreAlpi, este si intrarea mea pe jos spre Trieste, se vede clar încrengătura șoselelor cum vii dinspre Slovenia, Porto Santa Margherita și mă opresc aici cu această primă parte din călătoriile mele oficiale sau nu. Lumea e frumoasă, România e frumoasă, viața e frumoasă. 2014-02-14 16.53.582014-02-14 17.05.42   20140907_123158 8720140316_115223DSCF694665274_411552125604667_288596836_n559738_411553508937862_547217185_n2013-07-25 11.18.512013-07-02 19.57.54DSCF5846DSCF623610639574_707878275972049_9081439205079577464_n74938_393127730780440_432505817_n

ADRIAN APOSTOL, UN FOTOGRAF CARE ADUCE TRECUTUL IN VIITOR

Posted on

Cuvintele se transformă deseori în…necuvinte…ochiul nostru, al oamenilor, observă uşor frumuseţile care ne înconjoară. Dar aici, între noi, descoperim de-a gata cum se spune talente care ştiu cum să scoată minunile în relief. Lucrurile simple. Banalitatea se transformă în artă. Arta se transformă în minune. Doi ochi formaţi şi două mâini îndemânatice, aşează în faţa noastră imagini a căror frumuseţe nu are seamăn. Priveşti, trăieşti, îţi imaginezi, simţi, înţelegi. Acesta este de fapt fotograful Adrian Apostol din Târgovişte.

Adrian Apostol este un foarte tânăr talentat din Cetatea Chindiei. Poate că oraşul nostru secular nici nu ştie încă despre nenumăratele imagini superbe, alcătuite prin arta fotografică de către Adrian. Îl vezi oricând şi pretutindeni ca om simplu, printre prieteni la fel de simpli, care au deja datorită lui amintiri de neuitat. Toţi am vrea să ne fotografieze Adi Apostol. Este un talent remarcabil. Şi a cam sosit vremea să îl remarce şi alţii.
Adi nu este un om bogat. Trăieşte ca atâţia alţii dintr-o muncă ocazională, atunci când la anumite evenimente este chemat să creeze amintiri de neuitat, din seri, nopţi, sau chiar dimineţi de orice anotimp. Adi ştie într-adevăr să dea frumuseţe anotimpurilor. Cele patru pe care toţi le cunoaştem, devin parcă mai multe, căci în feeria imaginilor şi a culorilor Adrian înţelege prin propria-i tinereţe şi talent cum să dea viaţă copacilor, oraşelor, oamenilor care zâmbesc parcă şi mai frumos când aparatul său este bine mânuit.

Adi trăieşte ca noi toţi între aceleaşi griji şi probleme cotidiene. Dar mă gândesc cumva că acest talent cu adevărat remarcabil, ar trebui sprijinit. Oricine îi solicită serviciile, nu va regreta. Poate foarte bine să facă imagini pentru reviste de specialitate, ziare, evenimente diverse…Dar acestea sunt încă puţine…iar fiecare om are dreptul să trăiască din ceva. Dintr-un venit stabil. E drept că fotografiile sale au apărut în vreo două reviste locale însă nu aceasta este limita pe care trebuie să o atingă. Orice publicaţie prstigioasă, orice fotomodel sau orice casă de modă, ca să nu mai spun orice ziar, şi-ar dori să aibă între paginile sale fotografiile lui Adi. Îmi doresc acum ca rândurile mele să aibă ecou pentru cine doreşte să îl caute şi mai apoi să descopere aşa cum am descoperit eu şi alţi prieteni de ai mei, că aici, în acest colţ de lume, în Târgoviştea străveche şi totuşi mereu tânără, Adrian Apostol crează prin el însuşi şi prin fotografiile sale o lume din care ai putea spune că până şi trecutul este adus în viitor. Până şi în alb-negru lumea pare mai frumoasă.

Şi pentru că mărturile stau temelie a spuselor mele, vă invit să vizitaţi un blog de excepţie.Ce vedeţi aici e nimic pe lângă ceea ce veţi vedea pe blog. O pagină unde veţi rămâne, garantat, încântaţi de fotografiile semnate de Adrian. CLIC AICI


Curaj feminin sau ce…

Posted on

Acum, eu nu ştiu care vă temeţi de şerpi şi care nu însă mie unul mi se face pielea găinii numai când îi văd. Întrebarea pe care mi-o adresez eu şi v-o adresez este următoarea: ce vă inspiră imaginea alăturată, frumuseţe feminină, sexualitate sau curaj? Poate că vă inspiră altceva…

Un lucru e clar: de unde vine frumuseţea acestei fotografii, de la femeia dezbrăcată şi corpul ei expus ochiului, de la îmbinarea oarecum excentrică dar şi ce se doreşte interesantă cu şerpii încolăciţi peste ea…eu nu ştiu ce să spun şi totuşi îmi place poza, ce vreţi…sper să vă placă şi vouă şi poate cineva va lăsa vreun coment să îmi spună ce înţelege din ea şi dacă îi place, de ce…

%d blogeri au apreciat asta: