RSS Feed

Tag Archives: reflexii

Răutatea versus bunătate

Posted on

 

sp4

Era gata să scriu ca pe o platformă informativă, respectiv Blasting News 😀

Bine v-am regăsit, dragii mei cititori!

Revin după o pauză ceva mai prelungită, am fost nevoit să întrerup aici puţin pentru că nu am timp, pur şi simplu. Mai am şi familie, job, ca şi alte probleme, cum au toţi oamenii. În plus, nu e chiar simplu să trăieşti din scris, motiv pentru care am şi două noi romane în pregătire pentru a fi publicate după cum am mai spus prin altă parte ori aici.

Tot în ultimele săptămâni, am aprofundat puţin problema răutăţii oamenilor versus bunătate. Aş fi curios să ştiu şi părerea unui specialist cu care m-am împrietenit virtual, numele său este Hanibal Dumitraşcu.

Trăind în străinătate, mi-e uşor să spun cu sinceritate că românii nu sunt deloc uniţi. Invidia, frustrarea, ironiile, luatul la mişto, sunt acolo, la locul lor. Bineînţeles că am cunoscut din fericire şi conaţionali foarte buni, cu un caracter aparte.

Nu am reuşit să dezleg o enigmă: De ce unii oameni, se reped să te pună la zid citind doar un titlu fără să se ostenească în a lectura textul scris de tine. Deseori, intenţiile unei postări sunt pozitive dar apare efectul bumerang.

O altă problemă descoperită la noi, mă rog, mai bine spus redescoperită, este invidia nejustificată, răutatea, chiar dacă tu faci ceva frumos ori util. Sau dacă ai vreo mică reuşită, legată de ceva atât din viaţă cât şi dintr-un domeniu.

Alt „mister”: Unde sunt români mulţi, apar şi mai-marii care se cred ei aşa şi vor neapărat să iasă în faţă. Îţi zâmbesc, te apreciază dar nu care cumva să iei microfonul, ca să zic aşa, că le umbreşti preamărirea. Unii s-au învăţat să te invite undeva DOAR în folosul lor, nu în folosul tău. Te invită la masă când eşti sătul, când eşti flămând nici habar nu au de tine.

Eu sunt un om simplu, ca oricare dar nu chiar atât de simplu încât să consider că un şef bugetar e mai interesant decât mine sau vreun personaj aflat într-o funcţie trecătoare. Nu mai sunt omul cu taraba, în acest moment. Şi nici cu sloganul. Vremurile acelea au trecut şi afirm cu sinceritate că mi-a făcut plăcere să o iau de jos, căci printre oamenii simpli găseşti adevărul şi nu în sălile cu lumini de la reflectoare dar umbre pe interes din culise.

Vedeţi, m-am încadrat perfect în cutuma mioritică: Am scris mai mult de răutate decât de bunătate. Chiar aşa: De ce bunătatea nu e un cuvânt fie şi tacit în comunicarea cu semenii noştri? Ce înseamnă bunătatea? Să fii bun am înţeles, mă refer la domeniul unde munceşti sau în ceva anume. Dar aici vorbesc despre inimă, despre onestitate, despre adevărul din fiinţa noastră!

Din nefericire, mai e mult până departe. Societatea încă mai are de evoluat. Bunătatea e lăsată la urmă, precum alocaţiile sociale ale copiilor sau cultura.

Răutatea, pentru moment, triumfă. Sună pesimist dar ar trebui să sune şi optimist. De ce? Pentru că măcar eu sau unul, altul, deci câte cineva, ne-am gândit să abordăm subiectul răutate versus bunătate.

Unii ar pune o întrebare cu amprentă parşivă: Când e bine să fii rău şi când bun? Ajungem la rolul conştiinţei dar aici e altă poveste şi vom discuta cu altă ocazie.

Poate vreţi să citiţi DE ACELAŞI AUTOR:

E clar! Toţi românii din străinătate se întorc acasă măcar o dată

Cum a ajuns nea Ilie din Poiana lui Iocan pe malul Tamisei. Mesaj pentru David Cameron, primul ministru al Marii Britanii

Drama oamenilor din Odobeşti

Copilul minune din România care uimeşte lumea IT de pe mapamond

 

Reclame

Plouă cu rouă

Plouă cu rouă

images

Te invit să citești noul meu poem aici și să îmi devii fan și pe ADRIAN MELICOVICI scriitor-BLOG DE SUFLET

BINE AI VENIT!

PLOUĂ CU ROUĂ

Ai simțit vreodată

ce frumos plouă

când pășești pe drumul viselor,

iar peste tine, aievea,

curg dinspre cerurile gândurilor tale,

stropii de rouă?

Ai zâmbit spre depărtările

unde alergi desculță,

prin iarba despicată de tălpile neobosite,

curioase… și de viață mereu, ademenite?

Ți-ai luat haină nouă,

pentru fericirea ta,

îți spun eu,

Te-acoperi cu veșmântul de sub nori,

acoperământ în mii de culori…

Un curcubeu!

Câte trăiri,

și-ademeniri,

și regăsiri,

te-așteaptă la ceasul care a sosit,

la ceasul care va sosi,

totul e umed peste frumosul pământ,

în prospețimea evoluției tale,

Nu te grăbi! Calcă ușor printre

și nu peste petale…

Ridică-ți privirea spre tine din tine,

Ascultă ploaia..

...ascultă lacrimile care-ți zâmbesc,

a existență.

Așa-i că ți-e bine?

Repetă-ți mereu: TRĂIESC! TRĂIESC!

Ce se-aude, așa, deodată,

în inima ta, rostind Mă tem!” ?

Cine tot cântă de pretutindeni,

tu, cu veșmântul nuanțelor,

tu, cu pașii rostogoliți peste spini,

ascunși între firele ierbii mai verzi ca niciodată?

Da, tu cânți. Iubești tot ce cade peste tine,

vrei să te uzi, arunci umbrela,

nu te mai temi,

dansezi cu mâinile întinse,

te învârți în dansuri,

pe câmpuri-șoapte necuprinse…

Hai, răspunde-ne și nouă,

nu-i așa că îți place,

să te plouă cu rouă?

autor Adrian Melicovici

DREPTURILE REZERVATE @2015

Părerea mea despre Valentine’s Day, o zi a îndrăgostiților

images

Probabil că voi lua asupra mea un asalt de critici deși nu văd motivația, sincer vă spun. Personal cred că cei care tot insistă exagerat că această zi nu e a românilor, fac exces de naționalism ceea ce nu e cazul când vorbim despre o sărbătoare a iubirii. Noi, românii, am împrumutat după căderea regimului totalitar acum 25 de ani, multe lucruri urâte din Occident. Ziua Îndrăgostiților sau Valentine’ s Day cum i se mai spune nu e ceva urât. E un îndemn la iubire, la petrecerea uneor clipe frumoase alături de persoana iubită. Deci, care e problema că sărbătorim și noi deodată cu Occidentul această zi de 14 februarie? Dimpotrivă, noi, românii, suntem privilegiați pentru că tot în această lună sărbătorim și Dragobetele, sărbătoare autentică românească, în 24 februarie. Așa că Occidentul se iubește o singură zi :P, pe când noi de două ori. Mă rog, ar trebui să fie toate zilele sărbători ale iubirii, dar două sărbători ale iubirii cu ce strică? Nu ne fură nimeni țara și nici identitatea națională, dacă sărbătorim și pe 14 și pe 24 😀

Dar ca să înțelegem mai bine despre ce vorbim aicim, iată câteva detalii despre toate acestea, preluate de pe Wikipedia:

Dragobetele este o sărbătoare de origine dacică celebrată de români pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată în popor echivalentul sărbătorii Valentine’s Day (ziua Sfântului Valentin), sărbătoare a iubirii.

Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicționar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (…), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”. Dicționarul menționează (în plan secund) că Dragobete este și o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu același nume”.

Ei bine, Ziua Îndrăgostiților din 14 februarie comemorează pe Sf. Dwynwen, sfântul patron al îndrăgostiților galezi. În Franța, o țară tradițional catolică, Valentine’s Day este cunoscută simplu drept Sfantul Valentin și este sarbatorită ca în restul țărilor occidentale. În Danemarca și Norvegia 14 februarie este cunoscută ca „Valentinsdag”. Nu este sărbătorită pe o scară largă, dar mulți oameni își fac timp pentru a petrece într-un mod romantic cu partenerul de viață sau trimit o felicitare unei iubiri secrete.

Așa că hai să nu amestecăm sentimentul iubirii cu naționalismul, hai să ne iubim și azi, și mâine și de Dragobete și mereu, că e ce avem mai frumos în viață: posibilitatea de a iubi, indiferent de religie, țară, an și vârstă!

Semnul de carte din sufletul tău- poem

10967061_797242373702305_251685482_n

Mereu e adiere de azi,

fiecare ieri, fiecare acum,

fiecare mâine,

tu știi că n-ai să cazi…

Toată viața ta, e un nesfârșit drum.

Se rostogolesc muguri de gând,

pe crengile pământului.

Se aud îndrăznelile strigătelor- păsări.

Nu-i așa că ți-ar plăcea să ai aripi?

Nu-i așa că ți-e dor de zborul fericirii tale?

Uite cum saltă capul din rădăcini nemuritoare,

ici, colo, bucuroasă de dorurile ce le ai…

una câte una, câte o floare.

Întârzierile așteptărilor tale,

sunt sosiri din viitorul bucuriilor,

secret al trăirilor.

Miroase a rouă cu amestec de zăpadă.

Răsuflările cerului țin sfadă:

să mai lase fulgii, încă puțin, să cadă?

Se luptă anotimpurile între ele.

Vezi, până și pământul e indecis.

D-apoi tu, omule drag,

în speranțe mereu năvală,

cu închipuiri de nedescris?

Nicicând în acest timp,

n-a fost vreodată tragedie,

să rătăcești prin astenie.

Bucură-ți sufletul că vei trăi o nouă primăvară.

Tresaltă-ți inima, când vrei și știi,

prin lumi de vise și dorințe:

melancolii.

M-ai putea întreba,

ce vreau să spun cu aceste cuvinte,

pretenții de vers?

Ce încerc să spun, vreo luare aminte,

sau am vreo durere lăuntrică de șters?

Uite, hai să-ți dau o veste.

Sau nu, mai bine îți scriu o simplă poveste:

A fost odată, un anotimp de argint.

Sărbători, bucurii, seri de alint,

în fața focului și muzicii lemnelor,

ce trosneau parcă peste cana ta de ceai.

Până și asta e o amintire, de azi:

ce mai tușeai!

Poate ai o mâță ce torcea fericită,

poate ai un cățel ce stă lângă ușă.

Poate așa e tabloul existenței tale,

an de an, iarna prin seară.

Și se făcea că răsfoiești o carte.

Nu, nu un computer ci viața adevărată:

pagini îngălbenite de timp,

mirosind a hârtie de gânduri așternute,

de acum și din alte ierni,

trecute.

Deodată, toate vietățile lumii au prins glas,

făcând cel mai frumos popas:

viața ta, capitol din aceeași poveste,

deseori tulburătoare

dar măcar pentru tine,

întotdeauna, nemuritoare.

Aceasta a fost.

Așa-i că ți se pare banală?

Nici măcar nu ți-am spus vreo mare scofală.

Dar în volumul ce-l ții între palme,

e o morală:

niciodată să nu pui semn de carte,

în istoria vieții tale.

Niciodată să nu pui semn de carte iubirii,

niciodată să nu pui semn de carte speranțelor,

niciodată să nu pui semn de carte timpului,

care a fost, care este

și mai ales care va sosi.

Firescul existenței și al lucrurilor,

peste vremuri și locuri,

se împarte.

Hai recunoaște că ți-ar plăcea să fii și tu,

măcar câteva secunde, o carte.

Hai recunoaște că în paginile tale,

am citi un roman despre tine.

Nu ți-am dat însă o mică veste:

și nu, nu e poveste.

Te anunț că în tine se ascunde,

ca un mugur ce vrea să-nflorească,

lacrima bucuriei,

surâsul noii zile care a sosit,

suflet frumos, care-mi ești,

rătăcit prin atâtea mii de povești.

De fapt, vroiam să te rog,

privește afară!

Privește mereu înainte, pe cer, împrejur,

cu putere, cu încredere, bunăoară,

hai, ridică-te din vechiul anotimp:

E primăvară!

Vă aștept să-mi deveniți fani și pe ADRIAN MELICOVICI BLOG OFICIAL

Autor, Adrian Melicovici

DREPTURILE REZERVATE @2015

Vizualizați și VISAȚI ȘI TREZIȚI VIAȚA LA VIAȚĂ

 

 

Numele meu este viață, fragment de Adrian Melicovici

 

20150121_105559

Citeşte, prietene, oricine ai fi, această postare ca şi cum ai fi scris-o tu. Dacă îţi place şi simţi nevoia vreodată, întoarce-te din nou aici şi mai citeşte o dată. Tot ce am scris mai jos e pentru mine şi pentru tine. Fii VIAŢĂ!

Numele meu este VIAŢĂ. Aceste rânduri nu sunt scrise de mine ci de conştiinţa mea. Am primit-o de la Dumnezeu şi în mine există o nemărginită fericire pentru că există. Am o putere interioară care emană spre tot ce mă reprezintă şi îmi face bine. Sunt EU. În fiecare secundă, mă încred în răsăritul a tot ce poate fi mai bun pentru viaţa mea, pentru mine. Cu fiecare apus, visez în nopţi de taină că sunt chiar eu un nou început. Cred în acest început. Cred în reuşita a tot ce doresc să mi se întâmple. Toate sunt trecătoare, fiecare clipă este adunată în timpul fericirii mele. Oricât mi-ar fi de greu, nu mă mai tem de nimic şi ştiu că mereu voi învinge îndoiala, teama pentru că da, am strâns în altarul sufletului meu tot ce e bun şi vine spre mine şi am respins tot ce mă poate dezechilibra, ca om, pe tărâmul visului real pe care îl trăiesc. Sunt o sclipire a universului şi ştiu că propria mea strălucire va duce lumina existenţei mele spre desăvârşirea vieţii, când voi învăţa să plâng de fericire şi voi râde cu înţelepciune de inutila mea tristeţe. Vreau să mă bucur mereu de fiecare lucru, oricât ar fi de simplu. Vreau să cânt şi să alerg în cea mai frumoasă libertate, vreau să mă învârt cu ochii spre cer, vreau să număr norii şi să-i văd cum aleargă sus, deasupra, de unde vine spre mine încrederea, curajul, siguranţa că voi reuşi să fac tot ce îmi propun. Vreau să mă iubesc pe mine înainte să iubesc ce nu am învăţat cum şi când să mă caute, vreau să zbor aievea spre infinitul universului şi să îmi spun în gând ” de astăzi îmi va fi numai bine. De astăzi am cel mai bun prieten: pe mine. De mâine, voi ierta şi înţelege, dar mă voi gândi la mine, pentru că numai aşa voi putea să atrag încrederea şi iubirea tuturor”.

Din această clipă, fiecare minut care soseşte este un alt început, de mai frumos şi mai bine. Fiecare dimineaţă este farmecul regăsit al unei noi zile, fiecare noapte este prilejul de a continua să visez iar fiecare timp al meu, al vieţii mele, mi-l acord mie înainte de toate, mă ocup de mine, pentru că totul e trecător şi nu vreau să gândesc vreodată că mi-am îndreptat atenţia prea mult în afara propriei mele împliniri.

Eu sunt totul pentru mine. Tu eşti totul pentru tine. Voi sunteţi totul pentru voi. Din acest tot, renasc speranţele noastre. Ele nu au niciodată sfârşit. Nu uit ce nu trebuie să uit. Uit ce trebuie să uit şi îmi poate face rău. Mă bucur de amintirile mele frumoase şi de prezentul permanent al noului început, mă bucur de zilele şi anii care vor veni pentru că voi sorbi din roua timpului tot ce poate fi mai frumos şi mai bun pentru mine.

E uşor să fii fericit ( ă) când ai în tine conştiinţa propriei tale valori. Eu am cea mai mare valoare. Eu sunt OMUL sau FEMEIA acestui pământ, din ţărână născut, pentru a-mi împrăştia în toate zările lumii orice umbră de tristeţe şi pentru a da de ştire că în mine, de azi, de acum, de mâine şi mereu, doar bucuria este darul sufletului meu. Mă voi bucura de mirosul copacilor plouaţi în anotimpurile universului, mă voi bucura de fiecare chip zâmbitor, mă voi bucura de tot ce îmi place să văd şi să ascult, mă voi bucura de mine, pentru că eu sunt cel mai frumos dar al vieţii mele.

Bucură-te şi tu, prietene pentru ceea ce sunt. Nu alunga nimic din ce m-a creat şi vezi azi la mine. Nu alunga nimic din ce te-a creat şi eşti. Haide, dă-mi îmbrăţişarea gândurilor tale, zâmbeşte în cel mai frumos curaj împreună cu mine. Strigă-ţi dorinţele, ştii că şi eu, şi tu, şi noi toţi ni le putem îndeplini. Trăieşte doar imaginile care te reprezintă, aminteşte-ţi doar ce te-a împins mai departe, către reuşită, către succes, aminteşte-ţi că eşti unul dintre luptătorii vieţii şi ai spiritului. Ai probleme? Vor trece. Au trecut. Ai speranţe? Nu s-au terminat, Dumnezeu ni le-a dăruit ca să putem renaşte din noi înşine, pentru noi.

De azi, va fi în fiecare zi un nou timp, un nou început. De mâine, va exista ieri şi ce va fi doar la timpul prezent. În acest prezent, mă iubesc pe mine. El este infinit. Voi mai reuşi să fac multe. Pentru că uite, simplul fapt că am scris şi mi-am spus toate astea, tot ce am citit, tot ce a-ţi citit,
mă duce spre fericire, spre extazul împlinirii mele, care este, care va fi, tot ce s-a aşternut aici, prin mine, este dovada că totul e posibil.
( Fragment din PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR,  autor eu. Cine dorește cartea în România comanda online AICI: WWW.BIBLIOTHECA.RO  și cine locuiește în Italia mă poate contacta în privat pe Facebook sau amelicovici@gmail.com și i-o trimit cu autograf în română sau după preferință, tradusă în italiană. )

%d blogeri au apreciat asta: