RSS Feed

Tag Archives: romania

Surâsul renăscut dintre lacrimile Verei

Posted on

Vera Minescu și băieții săi frumoși

Priviți fotografia de mai sus întâi cu puțină atenție. După opinia mea, spune totul. Se citește mândria, tristețea, bucuria, dragostea, familia, fericirea. Dacă doriți să citiți și ce scrie mai jos despre cele trei ființe superbe, nu e nicio problemă. Ia să vedem… Read the rest of this entry

Anunțuri

4 noiembrie, amintire-cumpănă, unică în viața mea. O expediție-proiect românească tot unică

4 noiembrie, amintire-cumpănă, unică în viața mea. O expediție-proiect românească tot unică


NOTĂ INTRODUCTIVĂ:  Poate iar se va găsi vreun superficial să spună că mă laud aici. Nu e deloc așa. Este doar ceea ce îmi voi aminti și spune toată viața mea, fără niciun efect material sau de altă natură. Este strigătul unui român plecat în lume ca să știe, să afle și să nu uite de unde a plecat. Mulțumesc.

Aș fi vrut să scriu despre superba lansare de carte a romanului meu Lanțuri de la Penitenciarul Mărgineni dar e timp. Acum retrăiesc altceva…
Noaptea de 3 spre 4 noiembrie 2012 va rămâne o amintire de neuitat în viața mea. Read the rest of this entry

Templul de lanţuri

05_big
Să te închini frumosului din fiinţa ta…ce mai perspectivă de noi trăiri…de parcă noul imn al sufletelor ar trebui intonat ca o speranţă de viaţă cândva pierdută şi astăzi sau pentru viitor, regăsită. Ştim noi oamenii câte gratii vizibile şi invizibile ne pot face unici? De ce? Pentru că în spatele lor, cu mâinile încleştate a voinţă şi sentiment, suntem toţi, cel puţin o singură dată în efemera noastră existenţă. Este tabloul unei lumi obişnuite să existe la rându-i să se schimbe necontenit. Hai să numărăm aşa, aiurea, doar ca să ne aflăm în treabă, chipurile pe care le întâlnim absolut întâmplător. Dacă mergem zilnic pe acelaşi drum, o mare parte din aceleaşi chipuri pot apărea în faţa privirilor noastre la început absente şi apoi, obişnuite cu revederea fiinţelor necunoscute. Şi iar vom putea spune că în orice viaţă de om, nimic nu mai este întâmplător. Astăzi ştii ce vrei, ce faci dar în fiecare zi de „mâine”, neprevăzutul poate deveni într-o singură secundă cel mai talentat „regizor” al viitorului apropiat sau mai îndepărtat. Read the rest of this entry

Speranța Unui Vis, unicul proiect-expediție intercultural real din diaspora pentru toți românii

602314_361617117264835_257902543_n

DSCF1948Când în seara zilei de 4 noiembrie 2012 am luat decizia vieții, să traversez evident, tot PE JOS distanța rămasă de parcurs până la Roma am conștientizat totodată că nu îmi va fi deloc ușor. Fata de la Hotel Elizabeta din Lendava, frumoasă, sufletistă și bună vorbitoare de engleză, înțelegea discret tot ce urma să se întâmple. Urma să iau o hotărâre forțat de împrejurări dar mai ales de ambiția de a duce mai departe mesajul Speranței Unui Vis. El a ajuns, așa cum numele Târgoviștei ori al românilor în general a ajuns să fie rostit în sute de locuri cu admirație, inclusiv de către italieni.

De a doua zi, rămas singur, cu doar câteva zeci de euro în buzunar, am înaintat cu dârzenie prin micuța Slovenie. Mă autosugestionam continuu, știind că am de traversat cam 300 de kilometri până în Italia. Știam că în Italia sunt români mulți și nu mă luam după jurnalele rasiste, sau după ce îmi spuneau unii, că românii sunt răi. Nu e chiar așa. Am cunoscut atâția oameni frumoși români că nu mi-ar ajunge un secol nici să le mulțumesc nici să îi reamintesc mereu cu inima strânsă și mereu cu drag.

Dar să revin la Slovenia. O altă amintire o am de la o benzinărie cu minihotel, de mâna a doua, unde fata de la micuțul restaurant stătea la un calculator pe google translate și eu pe laptop. Așa ne înțelegeam. Ea a înțeles iute. Mi-a pus în mână ditamai sandvișurile și m-a îmbrățișat spunându-mi în engleză cu lacrimi în ochi: „go, go…”

Și dus am fost, printre dealurile și munții sloveni, pe cărări neștiute, acompaniat de un râu aproape două zile, pe partea stângă și uitând de greutatea rucsacului, datorită priveliștii. Nu lăsam nici să mă bați aparatul de fotografiat de la gât, făceam continuu fotografii-dovezi ale expediției, din poziții imposibile și pauze tot mai dese, ca să îmi pot doza efortul. Doamne cu ce viteză am parcurs distanța Murska- Sobota, apoi orașul Ljutomer, apoi în final, frumosul Ptuj. Am ajuns seara, pe la ora 21, după un marș de peste 50 de kilometri. Nici nu îmi mai simțeam picioarele. Umerii erau amorțiți definitiv și când am dat să las jos rucsacul, am avut surpriza să văd că nu pot…corzile sale mi se implementaseră în umeri…urme adânci se vedeau și m-am masat cum am putut după un duș fierbinte….

Slovenia a fost nu doar o piatră de încercare dar și o țară pe care am îndrăgit-o definitiv. Oameni frumoși, sufletiști, tineri sau persoane mature, cu toții îmi zâmbeau și ce fericire pe mine să fac poze cu un grup de copii în vârful munților…

Mergeam cu telefonul meu vechi Nokia în mâna stângă ca să aud cânt sunt sunat eventual mai bine, cu steagul României agățat de rucsac și cel al Uniunii Europene pe după gât. Am și scris în cartea mea PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR că într-una din zile, am făcut o pauză pe iarbă apoi am plecat repede. După vreo 4 kilometri, am realizat că am uitat steagul României în poieniță. Cum să merg fără steag? Era ca și cum aș fi pierdut o bătălie, cea cu mine însumi. M-am întors. L-am recuperat și iar am plecat. Seara, mi-am dat seama că uitasem și steagul UE dar nu am mai avut ce să fac, era suficient că steagul țării rămăsese la mine, recuperat.

542645_367301740029706_73460796_n

Căram rucsacul ăla în spinare cu o încăpățânare asiduă, îndesam în el laptopul, proviziile, alea care erau și privind mereu superbele locuri ale Sloveniei, înaintam tot mai puternic, decis, optimist. Trebuia să ajung la Roma, ținta finală.

Ce de flash-uri am în memorie, mi se arată ziua-noaptea imagini peste imagini dintr-o aventură reală, de fapt, expediția oficială Târgoviște- Roma, SPERANȚA UNUI VIS. Înainte, râdeam de bătrânii care trăiesc printre amintiri, aceia care pomensc mereu de pățaniile lor prin războaie, pe fronturi sau cine mai știe ce…astăzi nu mai râd…sunt ca ei pentru că-i înțeleg…

Seara mă uitam pe aplicația google map și stabileam traseul de a doua zi, notam cu pixul pe o hârtie străzile pe unde trebuia să merg, localitățile și așa nu mă rătăceam. Nici acum nu realizez cum de mereu, seară de seară, obosit, frânt de drum, mai izbuteam să postez pe Facebook unde eram, fotografii, ce se întâmpla, ce vedeam…țineam cu mijloacele posibile la curent pe cei interesați…

Mă sunau tot timpul primarul Târgoviștei, Gabriel Boriga, Oana Antonescu, pe atunci europarlamentar, Corina de la Bologna, fratele ei chiar, Mihai Dumitrescu țin minte că m-a sunat, un amic Valentin Dragomir…eram uluit de cum mă salută slovenii, fără să aibă habar cine sunt la început și cum îmi strângeau mâna când înțelegeau câte ceva…ce popor frumos…ce țară…

Dacă îmi doresc ceva pe lumea asta atunci este să mă întorc măcar puțin prin Slovenia și o voi face în viitorul nu îndepărtat. Va fi o emoție maximă, o altă strângere de inimă. Slovenia, țara cu oameni deosebiți, țara cu peisaje splendide, țara cu pârâuri pline de păstrăvi ai spune că până și aceia veseli de bucuria naturii…Nu numai românii din străinătate sau slovenii dar și cei de ACASĂ mă susțineau și încurajau, avocat Gabriel Angheluș, Mihai Alecu, Ștefania Enache, Cristi Iordache, Irimia Marian Guzi, Ion Obăgilă, Adriana Răceanu, Mihaela Petcu, Lavinia Georgescu, Oana Soare, Cristina Dinu, Andreea Stoica, Dan Ciobanu, Gabriel Cioacă, Ciprian Prisăcaru etc etc etc…292824_363624330397447_1581567741_naniversare

Slovenia am fotografiat-o mereu, aparatul ăsta e un erou, și azi mai fac poze cu el dar cele de atunci, rămân ca o poveste în imagini, niciodată scrisă pe de-a-ntregul.

Slovenia, țara cu nici 3 milioane de locuitori. Slovenia, o lumină europeană, cu suflete frumoase…Slovenia, țara unde am rămas cu adevărat un PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR și da, în aceste locuri minunate am plâns de două ori, când am rămas singur, fără monitorizare și când am ieșit din ea, la intrarea în Italia. Ai fi spus că până și vremea e tristă, căci în ultima mea noapte petrecută pe teritoriul sloven, a bătut la Divaca vântul cu o viteză nemaiîntâlnită. Mă aflam la nici 10 kilometri de Italia și la doar două ore de părăsirea Sloveniei, unde abia aștept să revin!

Despre tot ce ați citit aici am scris și în a 5-a mea carte, romanul PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR. Cel mai bun contact ca să o aveți e AICI ca prim pas, dacă sunteți în Italia e și mai simplu, că pe aici locuiesc eu. Acum vă las să vedeți mărturii aici mai jos foto din Slovenia și imagini video, dintr-un album de amintiri unice într-o viață de om.

DSCF1839DSCF2067DSCF1913DSCF178446233_363625877063959_554273996_n292811_363626523730561_2101843575_n21330_363624237064123_1934473825_n (1)536752_363624887064058_1862305669_n558935_363628000397080_2126835787_n

 

 



Si-am fost si in Romania. Munti, foto, impresii.

1533972_792245907521210_6416579082619069300_n Și-am fost și ACASĂ, în țara mea de care mi-era dor, România. Lucrurile merg spre bine, în ce privește impresia mea per total dar mai e de muncă la multe capitole. Mi-am revăzut fata, pe Andreea, familia, m-am plimbat împreună cu consoarta mea pe Valea Prahovei în Sinaia, Bușteni, Gura Diham, Cota 1400, Castelul Peleș, prin Târgoviște, Pucioasa, Fieni și am revăzut multe chipuri dragi. Inclusiv colegi din presa dâmbovițeană, pe care i-am invitat la o mică cinste joia trecută, într-o locație simpatică preferată de mulți târgovișteni. 10945938_778448332232849_1891673994_n Plimbarea pe Valea Prahovei mi-a adus nostalgii și totodată bucurii, imaginile de aici sau de mai jos, din finalul articolului meu de față, cred că spun totul. Bucegii sunt superbi, cu al lor Caraiman, Crucea Eroilor, Cota 1400 și popasul de asemenea, m-au fascinat și am respirat aer curat de munte românesc dar am și mâncat cu o poftă nemaiîntâlnită.

2015-01-21 14.14.262015-01-21 11.33.31 20150121_105559 20150121_12320320150121_10571820150121_14535320150121_11530320150121_103720 Bineînțeles că nu puteau lipsi vizitele la giganticele mall-uri din Ploiești, imense și costelive dar în general, am redescoperit România frumoasă. Trebuie să fiu corect și să spun și că avem însă multe lacune legate de infrastructură dar despre asta cu altă ocazie. Eu vă invit să vizualizați câteva fotografii de pe unde am fost și ne recitim curând.  Desigur, am făcut vreo 400 de fotografii dar cred că pentru o postare de blog e suficient 🙂 O să revin. Vă îmbrățișez. 20150121_14540620150121_14515320150121_12345320150121_10540720150121_12332320150121_11410620150121_14520120150121_1113272015-01-21 17.08.10

%d blogeri au apreciat asta: