RSS Feed

Tag Archives: senzational

A apărut SECRETUL URIAȘULUI 160, noul meu roman

5_Prohibition_Disposal(9)

Bine v-am regăsit, dragii mei cititori. Absentez de pe blogul meu mai mult pentru că iată, în această postare, vă voi anunța ceva care pe mine mă determină să fiu mulțumit. După o muncă de imaginație amplă dar și  de documentare, mi-a apărut aici, în Italia unde locuiesc, a șaptea mea carte din 6 titluri pe care le-am publicat până acum. În câteva ore urmează să ajungă o parte din cărți și la mine. Se numește SECRETUL URIAȘULUI 160 și așa cum v-am obișnuit pe cei care deja mă cunoașteți, povestea noului meu roman este inspirată dintr-un fapt real. Câteva dintre personaje, în fapt eroii principali ai cărții, sunt la fel de reali: Miron Kinley, Costică Lupa, Graddy Chupp. Noua mea apariție editorială a apărut prin bunăvoința atât financiară cât și ca interes, prin editura italiană Espressioni di Marca Aperta. Read the rest of this entry

Reclame

Doar imagini video. Dar continui să fiu cu ochii pe ce e la Târgovişte.

Posted on

577292_499408856818993_1866007613_n
TURN CU ZIDINFORMARE: TEXTUL INIŢIAL A FOST ŞTERS DAR  SALVAT. Principalul motiv pentru care am şters aproape tot textul de la această postare era contradicţia ei cu profilul mai mult creativ sau travel al blogului. Mai multe cu altă ocazie.

Târgoviştea NU E CASA MEA CI A NOASTRĂ!




page

Cum am scris a 5-a carte, e bine de aflat că mi-am riscat sănătatea

 

1465028_550727508353794_577138462_n

Pentru mine, scrierea celei de a cincea cărți a însemnat sacrificiu, determinare și puțină izbândă. Toate personajele sunt reale, cum aproape toate sunt și astăzi în relații foarte frumoase, ne sunăm, socializăm, vorbim, ne știm. Pe aproape toți îi regăsiți atât în carte cât și în listele mele de prieteni de pe Facebook. Bineînțeles, faptele, întâmplările, sunt de asemenea reale. Ați ghicit, vorbesc despre romanul document PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR tradus și în varianta italiană,  ERRANTE SUL CAMMINO DEI SOGNI.  Mă mândresc totuși că în aproape o sută de orașe italiene dar și în câteva din țară sau Europa, ba chiar și Canada, cartea a fost solicitată și citită.

Pe genunchi am scris-o uneori…de la fața locului, uneori în momente dramatice, alteori în scurtele pauze. Am mers și pe întuneric, prin locuri periculoase, ba chiar le-am fotografiat, tot ca mărturie a incursiunii mele.  Sunt MII… Regăsiți în ea ( în carte, n.a ) descărcare comentariile, afirmațiile și susținerea conaționalilor. Sunt personaje reale români simpli, jurnaliști, scriitori, vreo 3 primari ori români ori italieni, ambasadori, consuli.

Este adevărat că nu e o capodoperă literară, nu se compară cu ce am scris sau cu ce scriu în aceste momente. Este o povestire simplă unde tu, cititorule, dacă ești interesat și știi să citești dincolo de rânduri, mă vei înțelege.

Să scrii o carte în timpul unei expediții pe jos de peste 2000 de kilometri sau după, nu e lucru simplu. Te încearcă într-una emoțiile, amintirile, imaginile, totul e inserat în psihic căci într-o aventură a vieții se naște o poveste de neuitat măcar pentru cel care a trăit-o.

În carte mi-am spus pe șleau mulțumirile și nemulțumirile, mi-am lăudat românii în gura mare pe parcursul a patru țări, mi-am amintit și am creat clipe unice. Am redat simplu, tot ce s-a întâmplat în expediția Speranța Unui Vis prin care am mers pe jos la Roma în 2012. A fost ceva oficial, într-un proiect intercultural care continuă și astăzi. De aceea am făcut expediția asta, ca să mă dau mare cu orașul meu, cu românii mei și ca să văd cum se chinuie sau se realizează cei din Diaspora, să văr eu la fața locului realitatea.

La un moment dat m-am simțit abandonat, de autorități, de lume, de mulți…dar solidaritatea românească m-a făcut să visez cu încredere din nou că voi izbuti.

Să vă mai spun în ce condiții am scris cartea: în condițiile unui om care nu e sportiv de performanță, nici măcar globe trotter. În condițiile în care am avut de câteva ori în tinerețe probleme cu ficatul, accidente vasculare, probleme cu ulcerul, paralizii faciale periferice, etc etc.

Cam în condițiile astea am scris cartea, ca să nu mai vorbesc de doi-trei proști ai momentelor, evident de la Târgoviște ( jurnaliști la apelul bocancilor de partid :D, doar doi, sau trei ) ,  care au spus fără să verifice la fața locului numai minciuni, numai să mă dea înapoi. Dar să vină să mă verifice ce fac, cum sunt, să mă vadă cum merg cu steagul tricolor mândru nu au venit. Pentru că aceia nu reprezintă presa ci aflarea-n treabă a unor șmenari care nu au făcut nimic în viața lor. Și nu mă refer la Columna TV, Gazeta Dâmboviței, Incomod- media, E-Târgoviște.ro, etc care au mediatizat din greu pas pas expediția.

Am scris această carte fotografiind în timpul mersului locurile prin care am trecut pe jos, într-un album unicat, de mii și mii de fotografii, mărturii audio-video.

Adevărata glorie am obținut-o atunci când m-am învins pe mine însumi, depășindu-mi limitele.

Am reușit. Am reușit să duc mesajul Speranței Unui Vis în sute de locuri, în jurnale, fie și regionale, italiene, la câteva televiziuni dar mai ales în inima românilor. Am făcut ca numele Târgoviștei să fie rostit în multe locuri, am transmis mesajul de salut al autorităților, chiar dacă cele județene au ignorat demersul meu.

Nu mai contează, ideea e că am câștigat o bătălie cu mine însumi. Pot orice. Putem fiecare din noi orice, oricând.

Și da, până la urmă sună nu doar potrivit dar și frumos, real, pentru mine măcar, titlul cărții: PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR.  Un pribeag fericit, care vă salută pe toți.

Citeşte şi  A APĂRUT SECRETUL URIAŞULUI 160,  NOUL MEU ROMAN

P.S. CINE DOREȘTE ROMANUL ÎN LIMBA ROMÂNĂ, DIN ROMÂNIA, POATE CONTACTA PRIN EMAL  Editura Bibliotheca, la mail biblioth@gmail.com. CINE LOCUIEȘTE ÎN ITALIA, UNDE LOCUIESC ȘI EU, O POATE GĂSI DIRECT LA MINE, I-O DAU ( TRIMIT ) CU AUTOGRAFUL MEU,  sau contact aici pe pagina mea de pe FB, ADRIAN MELICOVICI BLOG OFICIAL.

FILM DE VĂZUT ÎN LINIȘTE DE CĂTRE CONSILIERII JUDEȚENI CĂRORA LE TRANSMIT GÂNDURILE MELE BUNE:

 

8741_373223306104216_1595111227_n549153_365019776924569_1145311809_nDSCF2940261455_373231769436703_1125477802_n543699_408982259194987_1478284744_n945097_455351031224776_1859190602_n

Speranța Unui Vis, unicul proiect-expediție intercultural real din diaspora pentru toți românii

602314_361617117264835_257902543_n

DSCF1948Când în seara zilei de 4 noiembrie 2012 am luat decizia vieții, să traversez evident, tot PE JOS distanța rămasă de parcurs până la Roma am conștientizat totodată că nu îmi va fi deloc ușor. Fata de la Hotel Elizabeta din Lendava, frumoasă, sufletistă și bună vorbitoare de engleză, înțelegea discret tot ce urma să se întâmple. Urma să iau o hotărâre forțat de împrejurări dar mai ales de ambiția de a duce mai departe mesajul Speranței Unui Vis. El a ajuns, așa cum numele Târgoviștei ori al românilor în general a ajuns să fie rostit în sute de locuri cu admirație, inclusiv de către italieni.

De a doua zi, rămas singur, cu doar câteva zeci de euro în buzunar, am înaintat cu dârzenie prin micuța Slovenie. Mă autosugestionam continuu, știind că am de traversat cam 300 de kilometri până în Italia. Știam că în Italia sunt români mulți și nu mă luam după jurnalele rasiste, sau după ce îmi spuneau unii, că românii sunt răi. Nu e chiar așa. Am cunoscut atâția oameni frumoși români că nu mi-ar ajunge un secol nici să le mulțumesc nici să îi reamintesc mereu cu inima strânsă și mereu cu drag.

Dar să revin la Slovenia. O altă amintire o am de la o benzinărie cu minihotel, de mâna a doua, unde fata de la micuțul restaurant stătea la un calculator pe google translate și eu pe laptop. Așa ne înțelegeam. Ea a înțeles iute. Mi-a pus în mână ditamai sandvișurile și m-a îmbrățișat spunându-mi în engleză cu lacrimi în ochi: „go, go…”

Și dus am fost, printre dealurile și munții sloveni, pe cărări neștiute, acompaniat de un râu aproape două zile, pe partea stângă și uitând de greutatea rucsacului, datorită priveliștii. Nu lăsam nici să mă bați aparatul de fotografiat de la gât, făceam continuu fotografii-dovezi ale expediției, din poziții imposibile și pauze tot mai dese, ca să îmi pot doza efortul. Doamne cu ce viteză am parcurs distanța Murska- Sobota, apoi orașul Ljutomer, apoi în final, frumosul Ptuj. Am ajuns seara, pe la ora 21, după un marș de peste 50 de kilometri. Nici nu îmi mai simțeam picioarele. Umerii erau amorțiți definitiv și când am dat să las jos rucsacul, am avut surpriza să văd că nu pot…corzile sale mi se implementaseră în umeri…urme adânci se vedeau și m-am masat cum am putut după un duș fierbinte….

Slovenia a fost nu doar o piatră de încercare dar și o țară pe care am îndrăgit-o definitiv. Oameni frumoși, sufletiști, tineri sau persoane mature, cu toții îmi zâmbeau și ce fericire pe mine să fac poze cu un grup de copii în vârful munților…

Mergeam cu telefonul meu vechi Nokia în mâna stângă ca să aud cânt sunt sunat eventual mai bine, cu steagul României agățat de rucsac și cel al Uniunii Europene pe după gât. Am și scris în cartea mea PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR că într-una din zile, am făcut o pauză pe iarbă apoi am plecat repede. După vreo 4 kilometri, am realizat că am uitat steagul României în poieniță. Cum să merg fără steag? Era ca și cum aș fi pierdut o bătălie, cea cu mine însumi. M-am întors. L-am recuperat și iar am plecat. Seara, mi-am dat seama că uitasem și steagul UE dar nu am mai avut ce să fac, era suficient că steagul țării rămăsese la mine, recuperat.

542645_367301740029706_73460796_n

Căram rucsacul ăla în spinare cu o încăpățânare asiduă, îndesam în el laptopul, proviziile, alea care erau și privind mereu superbele locuri ale Sloveniei, înaintam tot mai puternic, decis, optimist. Trebuia să ajung la Roma, ținta finală.

Ce de flash-uri am în memorie, mi se arată ziua-noaptea imagini peste imagini dintr-o aventură reală, de fapt, expediția oficială Târgoviște- Roma, SPERANȚA UNUI VIS. Înainte, râdeam de bătrânii care trăiesc printre amintiri, aceia care pomensc mereu de pățaniile lor prin războaie, pe fronturi sau cine mai știe ce…astăzi nu mai râd…sunt ca ei pentru că-i înțeleg…

Seara mă uitam pe aplicația google map și stabileam traseul de a doua zi, notam cu pixul pe o hârtie străzile pe unde trebuia să merg, localitățile și așa nu mă rătăceam. Nici acum nu realizez cum de mereu, seară de seară, obosit, frânt de drum, mai izbuteam să postez pe Facebook unde eram, fotografii, ce se întâmpla, ce vedeam…țineam cu mijloacele posibile la curent pe cei interesați…

Mă sunau tot timpul primarul Târgoviștei, Gabriel Boriga, Oana Antonescu, pe atunci europarlamentar, Corina de la Bologna, fratele ei chiar, Mihai Dumitrescu țin minte că m-a sunat, un amic Valentin Dragomir…eram uluit de cum mă salută slovenii, fără să aibă habar cine sunt la început și cum îmi strângeau mâna când înțelegeau câte ceva…ce popor frumos…ce țară…

Dacă îmi doresc ceva pe lumea asta atunci este să mă întorc măcar puțin prin Slovenia și o voi face în viitorul nu îndepărtat. Va fi o emoție maximă, o altă strângere de inimă. Slovenia, țara cu oameni deosebiți, țara cu peisaje splendide, țara cu pârâuri pline de păstrăvi ai spune că până și aceia veseli de bucuria naturii…Nu numai românii din străinătate sau slovenii dar și cei de ACASĂ mă susțineau și încurajau, avocat Gabriel Angheluș, Mihai Alecu, Ștefania Enache, Cristi Iordache, Irimia Marian Guzi, Ion Obăgilă, Adriana Răceanu, Mihaela Petcu, Lavinia Georgescu, Oana Soare, Cristina Dinu, Andreea Stoica, Dan Ciobanu, Gabriel Cioacă, Ciprian Prisăcaru etc etc etc…292824_363624330397447_1581567741_naniversare

Slovenia am fotografiat-o mereu, aparatul ăsta e un erou, și azi mai fac poze cu el dar cele de atunci, rămân ca o poveste în imagini, niciodată scrisă pe de-a-ntregul.

Slovenia, țara cu nici 3 milioane de locuitori. Slovenia, o lumină europeană, cu suflete frumoase…Slovenia, țara unde am rămas cu adevărat un PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR și da, în aceste locuri minunate am plâns de două ori, când am rămas singur, fără monitorizare și când am ieșit din ea, la intrarea în Italia. Ai fi spus că până și vremea e tristă, căci în ultima mea noapte petrecută pe teritoriul sloven, a bătut la Divaca vântul cu o viteză nemaiîntâlnită. Mă aflam la nici 10 kilometri de Italia și la doar două ore de părăsirea Sloveniei, unde abia aștept să revin!

Despre tot ce ați citit aici am scris și în a 5-a mea carte, romanul PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR. Cel mai bun contact ca să o aveți e AICI ca prim pas, dacă sunteți în Italia e și mai simplu, că pe aici locuiesc eu. Acum vă las să vedeți mărturii aici mai jos foto din Slovenia și imagini video, dintr-un album de amintiri unice într-o viață de om.

DSCF1839DSCF2067DSCF1913DSCF178446233_363625877063959_554273996_n292811_363626523730561_2101843575_n21330_363624237064123_1934473825_n (1)536752_363624887064058_1862305669_n558935_363628000397080_2126835787_n

 

 



Plouă cu rouă

Plouă cu rouă

images

Te invit să citești noul meu poem aici și să îmi devii fan și pe ADRIAN MELICOVICI scriitor-BLOG DE SUFLET

BINE AI VENIT!

PLOUĂ CU ROUĂ

Ai simțit vreodată

ce frumos plouă

când pășești pe drumul viselor,

iar peste tine, aievea,

curg dinspre cerurile gândurilor tale,

stropii de rouă?

Ai zâmbit spre depărtările

unde alergi desculță,

prin iarba despicată de tălpile neobosite,

curioase… și de viață mereu, ademenite?

Ți-ai luat haină nouă,

pentru fericirea ta,

îți spun eu,

Te-acoperi cu veșmântul de sub nori,

acoperământ în mii de culori…

Un curcubeu!

Câte trăiri,

și-ademeniri,

și regăsiri,

te-așteaptă la ceasul care a sosit,

la ceasul care va sosi,

totul e umed peste frumosul pământ,

în prospețimea evoluției tale,

Nu te grăbi! Calcă ușor printre

și nu peste petale…

Ridică-ți privirea spre tine din tine,

Ascultă ploaia..

...ascultă lacrimile care-ți zâmbesc,

a existență.

Așa-i că ți-e bine?

Repetă-ți mereu: TRĂIESC! TRĂIESC!

Ce se-aude, așa, deodată,

în inima ta, rostind Mă tem!” ?

Cine tot cântă de pretutindeni,

tu, cu veșmântul nuanțelor,

tu, cu pașii rostogoliți peste spini,

ascunși între firele ierbii mai verzi ca niciodată?

Da, tu cânți. Iubești tot ce cade peste tine,

vrei să te uzi, arunci umbrela,

nu te mai temi,

dansezi cu mâinile întinse,

te învârți în dansuri,

pe câmpuri-șoapte necuprinse…

Hai, răspunde-ne și nouă,

nu-i așa că îți place,

să te plouă cu rouă?

autor Adrian Melicovici

DREPTURILE REZERVATE @2015

%d blogeri au apreciat asta: