RSS Feed

Tag Archives: stiri

EXPEDITIA „SPERANTA UNUI VIS”- FINAL SI EPILOGUL IMPLINIRII

184574_379800755446471_1261379487_n
Expeditia romaneasca targovisteana SPERANTA UNUI VIS s-a terminat in data de 12 decembrie 2012, in fata Columnei lui Traian din Piata Venetia, Roma, Italia. Am plecat in data de 9 octombrie din Targoviste si am parcurs 4 tari, respectiv o mare parte din Romania, apoi Ungaria, Slovenia, Italia. La intrarea in Slovenia am renuntat la masina de monitorizare, defectata si am inaintat la risc cu numai 90 de euro in buzunar. Diaspora si suflete de aur romanesti din tara m-au sprijinit. Startul sprijinului romanesc masiv neasteptat a fost dat de Mihaela Gradinaru alias Marie Rose, apoi Corina Cerasela Dumitrescu, a carei interventie a fost decisiva din Bologna, pe parcursul a peste 800 km. Apoi Iancu Samson, Franta, Diandra Dia, Giulia Chicla, Cati Florea, Eliana Dogaru, asociatiile culturale romanesti George Enescu din zona FRIULI si DACII din Arezzo, culminand cu interventiile mediatice ale Mirunei de la Gazeta Romaneasca si Elenei Postelnicu de la Radio Romania Actualitati. Sprijinul a venit din multe directii, prin ajutorul lui Ovidiu Burdusa, om de afaceri roman care m-a gazduit la Roma si la al carui hotel Spagna va invit sa va duceti ptr ca are preturi accesibile, in buricul Cetatii Eterne.

Am traversat peste 1000 localitati dintre care aproape 100 orase de marime medie si mare, am avut intalniri cu consulii generali ai Romaniei la Szeged, Monica Radu, Cosmin Dumitrescu, consul general la Trieste, Italia, ambasadorul Romaniei la Ljubliana, Slovenia, Cosmin Boiangiu si Ovidiu Puf, diplomat al ambasadei Romaniei la Roma. Am realizat un album fotografic doveditor si relevant al expeditiei, cu mii de locuri prin care am trecut, inregistrari video, etc. Am tinut permanent legatura cu Municipalitatea din Targoviste, cu primarul Boriga care a stiut mai mereu unde ma aflu si pe ce traseu ca si cei ce mi-au urmarit activitatea pe site-urile de socializare ori aici pe blog.

In Italia, a fost o asa zisa explozie mediatica in Arezzo, de unde peste 14-15 mijloace media italiene locale sau regionale au preluat informatii despre expeditiei, si unde am declarat ca e nevoie de investitori la Targoviste, in Romania in general. Am purtat steagul Romaniei cu mandrie pana la Roma. Presa romaneasca centrala a dat informatii scurte despre expeditie fiind cu mult sub ceea ce se numeste profesionalism in parte, posturile de stiri romanesti, in general, preferand stiri politice sau depasite in locul unui eveniment intercultural ce poate fi oricand dovedit, adica parcurgerea de catre mine a peste 2200 km pe jos. Am parcurs aceasta distranta ca sa pot scrie relevant un super roman beletristic, viitoarea mea carte, ZBOR SPRE STEAUA CARE NU SE STINGE, un roman care este o continuare a proiectului intercultural SPERANTA UNUI VIS.

A fost la inaltime presa locala prin Kiss Fm Targoviste, Gazeta Dambovitei, Incomod media, COLUMNA TV mai ales, Adevarul.ro, etargoviste.ro, etc. Am dat la Roma un prim interviu pentru Radio Romania de 12 minute si un altul pentru postul tv Casa Mia, din Italia. Un alt interviu, premiera, l-am dat in timp ce ma deplasam pentru Maratonul de Seara, realizat de merituosul Vlad Ionescu. Am devenit membru al celei mai vechi institutii culturale din Italia, de la Firenze, CAMERATA DEI POETI, datorita scriitoarei superbe rezidenta in Italia, Manuela Pana, despre care voi mai scrie in scurt timp, pentru ca merita.

Mi-am implinit un vis, in care multi nu au crezut, altii m-au jignit, incercand zadarnic sa ma descurajeze sau sa spuna minciuni ordinare despre mine si adevarul unei expeditii in care am murit si am inviat de zeci de ori. Multe secrete si dovezi vor fi deslusite in cartea despre toate acestea, romanul ZBOR SPRE STEAUA CARE NU SE STINGE, la care lucrez, si pe care il voi publica in 3 tari din 2 continente si cateva orase, respectiv Targoviste si Italia- Roma, Arezzo, Sacile, Toronto ( Canada)

Ma simt excelent si sunt fericit ca am izbutit sa imi duc la indeplinire o expeditie oficiala, aprobata de Consiliul Local Municipal din Targoviste, sustinuta cu 16 000 ron, partial adica si unde primarul Gabriel Boriga ori cei ce au votat s-au dovedit a fi romani adevarati. Primarul Targovistei m-a incurajat permanent, m-a intrebat cum ma simt, m-a sustinut, ca si europarlamentara Oana Antonescu, ca si Lavinia Sandru, o alta sufletista a expeditiei.

Cam acestea pot spune ca de final si trebuie sa adaug faptul ca nu am mai postat in timpul expeditiei ptr ca am laptopul stricat, a fost transportat in conditii vitrege. Am scris acum asa ca de final ca sa va spun sa fiti increzatori in voi, ptr ca daca eu am reusit ceva greu de crezut, atunci si voi puteti orice. Am mers pe jos si am vazut lumea adevarata, cu o mentalitate sanatoasa pe jumatate de continent. Cand am revenit in tara, mi-am adus aminte ca inca mai sunt multe de facut aici…
Ne recitim curand, va pup.

PARCURSUL SUMAR AL EXPEDITIEI, POZELE SUNT REALIZATE DE MINE IN TIMPUL DEPLASARII PE JOS.

Anunțuri

Anamaria Nicoara, un ecou de inger in Cetate

Posted on


scris de Adi Melicovici

Nu e prima oară când Anamaria susţine un concert în Cetatea Chindiei. Îi place oraşul, îi plac oamenii şi mai ales îi place să cânte pentru ei. Are o voce superbă şi mângâie sufletele prin interpretările ei, ca un balsam de frumos.

Aseară, la Arsenal, în centrul Târgoviştei, artista a încântat din nou auditoriul prin evoluţia ei pe cât de discretă pe atât de încântătoare. Fani de toate vârstele s-au adunat în juru-i să o asculte şi solista a fost aplaudată la scenă deschisă. Vremea a ţinut şi ea cu evenimentul în sine şi cu Anamaria, ori publicul totodată, într-o seară de vară-toamnă splendidă, cum numai în Cetate se poate întâlni.

Anamaria a interpretat mai multe piese, ori ale ei ori din repretoriul unor trupe celebre iar cântecele nemuritoare oferite celor prezenţi cu generozitate au adus bucuria multor suflete, dornice de muzică bună, în cea mai profundă relaxare a unei seri de joi de neuitat. Să mai vii Anamaria la noi, târgoviştenii te aşteaptă cu drag!

ADRIAN APOSTOL, UN FOTOGRAF CARE ADUCE TRECUTUL IN VIITOR

Posted on

Cuvintele se transformă deseori în…necuvinte…ochiul nostru, al oamenilor, observă uşor frumuseţile care ne înconjoară. Dar aici, între noi, descoperim de-a gata cum se spune talente care ştiu cum să scoată minunile în relief. Lucrurile simple. Banalitatea se transformă în artă. Arta se transformă în minune. Doi ochi formaţi şi două mâini îndemânatice, aşează în faţa noastră imagini a căror frumuseţe nu are seamăn. Priveşti, trăieşti, îţi imaginezi, simţi, înţelegi. Acesta este de fapt fotograful Adrian Apostol din Târgovişte.

Adrian Apostol este un foarte tânăr talentat din Cetatea Chindiei. Poate că oraşul nostru secular nici nu ştie încă despre nenumăratele imagini superbe, alcătuite prin arta fotografică de către Adrian. Îl vezi oricând şi pretutindeni ca om simplu, printre prieteni la fel de simpli, care au deja datorită lui amintiri de neuitat. Toţi am vrea să ne fotografieze Adi Apostol. Este un talent remarcabil. Şi a cam sosit vremea să îl remarce şi alţii.
Adi nu este un om bogat. Trăieşte ca atâţia alţii dintr-o muncă ocazională, atunci când la anumite evenimente este chemat să creeze amintiri de neuitat, din seri, nopţi, sau chiar dimineţi de orice anotimp. Adi ştie într-adevăr să dea frumuseţe anotimpurilor. Cele patru pe care toţi le cunoaştem, devin parcă mai multe, căci în feeria imaginilor şi a culorilor Adrian înţelege prin propria-i tinereţe şi talent cum să dea viaţă copacilor, oraşelor, oamenilor care zâmbesc parcă şi mai frumos când aparatul său este bine mânuit.

Adi trăieşte ca noi toţi între aceleaşi griji şi probleme cotidiene. Dar mă gândesc cumva că acest talent cu adevărat remarcabil, ar trebui sprijinit. Oricine îi solicită serviciile, nu va regreta. Poate foarte bine să facă imagini pentru reviste de specialitate, ziare, evenimente diverse…Dar acestea sunt încă puţine…iar fiecare om are dreptul să trăiască din ceva. Dintr-un venit stabil. E drept că fotografiile sale au apărut în vreo două reviste locale însă nu aceasta este limita pe care trebuie să o atingă. Orice publicaţie prstigioasă, orice fotomodel sau orice casă de modă, ca să nu mai spun orice ziar, şi-ar dori să aibă între paginile sale fotografiile lui Adi. Îmi doresc acum ca rândurile mele să aibă ecou pentru cine doreşte să îl caute şi mai apoi să descopere aşa cum am descoperit eu şi alţi prieteni de ai mei, că aici, în acest colţ de lume, în Târgoviştea străveche şi totuşi mereu tânără, Adrian Apostol crează prin el însuşi şi prin fotografiile sale o lume din care ai putea spune că până şi trecutul este adus în viitor. Până şi în alb-negru lumea pare mai frumoasă.

Şi pentru că mărturile stau temelie a spuselor mele, vă invit să vizitaţi un blog de excepţie.Ce vedeţi aici e nimic pe lângă ceea ce veţi vedea pe blog. O pagină unde veţi rămâne, garantat, încântaţi de fotografiile semnate de Adrian. CLIC AICI


O personalitate marcanta prefateaza volumul meu de versuri COLT DE CER

Posted on

Unul dintre cei mai vârstnici jurnaliști dar și oameni de cultură din Târgoviște va prefața volumul meu de versuri COLȚ DE CER. Despre personalitatea marcantă care va scrie despre mine citiți mai multe aici. George Coandă ( foto alăturat) este un istoric reputat din Târgoviște, cetățean de onoare al acestui municipiu, a scris nenumărate lucrări despre geocivilizație, istoria Cetății Chindiei, poezii, articole, cărți și a fost premiat cu numeroase distincții în țară și în străinătate, inclusiv în Statele Unite ale Americii.  Istoricul este totodată și unul dintre consultanții de specialitate al filmului documentar produs de mine anul trecut, TÂRGOVIȘTE, CETATEA MISTERELOR, alături de scriitorul Vasile Lupașc, cercetător științific Gabriela Nițulescu, prof.dr. Neagu Djuvara. Bătrânul istoric și om de cultură a realizat numeroase emisiuni televizate iar acum asigură cu largă apreciere și deschidere volumul meu de versuri COLȚ DE CER, un volum dedicat unei prietene dragi. Îi mulțumesc din suflet mult mai experimentatului meu confrate care mereu mi-a fost alături și în acest moment am deosebita onoarea să mă bucur de o prefațare semnată de domnia-sa. Și acum, citiți mai multe despre o adevărată legendă a locurilor sosită cândva tocmai de pe meleaguri transilvane. George Coandă nu s-a mai putut rupe de Târgoviște așa cum nici alți poeți și scriitori nu au putut să părăsească minunata Cetatea a Chindiei.
„Dublu licentiat in istorie si in geografie, George Coanda este „Doctor cum laudae” in geografie/geopolitica la Universitatea din Bucuresti, expert ABI (SUA) in jurnalism si literatura. Fondator al Universitatii „Valahia” din Tirgoviste si al specializarii „Stiintele comunicarii”, initiator al unor festivaluri nationale si internationale culturale si al unor ziare si reviste, creator al stiintei umaniste „Geocivilizatia” si al primului dictionar al acestei stiinte, dar si a noi genuri poetice, respectiv: cosmo-poezia, poemul comentariu si liriruna, autor a numeroase volume de literatura beletristica si stiintifica, membru al unor academii, societati si asociatii profesionale, stiintifice si de creatie, internationale si nationale lui George Coanda i s-au decernat premii nationale literare si de presa, cit si numeroase diplome de onoare, excelenta, de merit si de recunostinta.
I s-au conferit, de asemenea, Ordinul Ziaristilor clasa I, Ordinul „Meritul cultural” in grad de cavaler, Ordinul „Crucea Memoriei” si titlul de „Cetatean de onoare” al Targovistei. „American Biographical Institute” l-a proclamat, la nivel international, „Man of the Year”, 2005, incluzindu-l in marile dictionare enciclopedice, „Who`s Who”, oferindu-i un loc de onoare in al sau Research Board of Advisors, inclus de asemenea in celebrul „International Biographical Centre de la Cambridge, Marea Britanie, printre iluminatii planetei, „Illuminated Testi-mondial – Portofoliul Regalia”.
La rindu-i, The World Academy of Letters (SUA) l-a nominalizat la „Master Diploma for literature”, Honoris Causa”. George Coanda figureaza in dictionare si monografii culturale din Romania, iata numai o parte a biografiei „de plumb” al unuia dintre capetele luminate ale spiritualitatii contemporane, a unui roman de exceptie, despre care, cu buna stiinta, se vorbeste mai putin in tara si mai mult in strainatate. George Coanda este mai presus de toate poet. Neindoios, poemele din „Mic tratat de politologie reflexiva” (Editura Biblioteca, 2006, o placheta riguros alcatuita, trei capitole, dar un singur registru ca unitate stilistica), reprezinta si ele cartea de vizita, prin care Coanda, poetul, priveste creatia ca pe o activitate solidara cu celelalte manifestari ale constiintei sale. Sa fie titlul acesta, oare, o superba metafora, o noua definitie a unei poezii care vine cu putere din urma sa defineasca in termeni noi, superiori, si cu alte mijloace, poezia romaneasca de miine?! Sint convinsa ca da!
Imi este greu sa citez un poem sau altul, ele sint autentice prin incarcatura semantica si expresiva, au finalitate justificativa, au dozajul emotional bine socotit si reusesc sa ne dezvaluie un univers care-i apartine si pe care ni-l daruieste cu tisnirile sobre, dar si cu revolta: „Zilele nu trec,/ci se petrec in viitorul prezent,/se-ndeasa unele-ntraltele/pana se fac un/ nesfarsit calup de Spatiu-Timp/in care zac, intr-Unul,/chipurile care au fost sa fie.” Expresiv este si in alegerea titlurilor.
Oricit de inarmate par la prima citire, ele tradeaza un poet de o tandrete ironica, un melancolic ginditor la „rotundul unei clipe de extaz, la impacarea universala, la scoica aceea de purpura egiptiana, la feliile planetei Pamant, la patimile Mantuitorului, la indoiala si iluzie, la tobele razboaielor pierdute, la caii cruciati in aripile de inger, dar si la suveicile istoriei contemporane”. Rafinamentul versurilor ne spune ca ne aflam in fata unui poet original, interesant, care mizeaza pe suprapunerea savanta de limbaje poetice, de aluzii livresti, de alchimii intertextuale: „Si a ne deveni/ in sangele lui Iisus, ACUM/ intru Mileniul/ care ne incepe”.
Revolta individuala serpuieste in micul tratat, poetul uziteaza abil, dar masurat de gravitate si de ironie: „Pamantul s-a cutremurat deodata,/ la piramide Cezar si-a lansat cohortele/ in ultima ofensiva de la/ sfarsitul mileniului…/ si cum nu mai aveau nici o alternativa/ au hotarit sa negocieze ABSOLUTUL,/ adica Eternitatea/ si asa au mai amanat/ sfarsitul lumii/ cu inca o vesnicie./ Iar Cezar a scris/drept razbunare,/ DE BELLO AETERNITAS. George Coanda practica poezia ca arta, dar si ca pe o activitate necesara unei personalitati culturale complete, preocupate de explicarea optiunilor poetice proprii si de punerea in relatie a conceptelor cu care opereaza.
Trecind in celalalt registru, contributiile sale stiintifice au fost aplaudate/recunoscute la scara mondilaa, George Coanda este pionierul conceptului de „Geocivilizatie”, acceptat ca parinte al acestuia, determinismul sau istoric si social fiind derivat din conceperea unitara a personalitatii umane, din circumstantele istorice, geografice si culturale.
(Maria-Diana Popescu, pentru Agero Stuttgart)
(Romanien Global News)”

„A lucrat 46 de ani la Ziarul Dâmboviţa

De-a lungul carierei sale, a publicat reportaje, anchete şi comentarii în zeci de publicaţii locale şi centrale. „Am scris pentru prima dată la „Uzina şi Ogorul”. Au urmat apoi Scânteia, Scânteia tineretului şi ziarele regionale, iar poeziile mi-au fost publicate în gazetele literare”, îşi aminteşte George Coandă. A lucrat la Ziarul „Dâmboviţa” timp de 46 de ani, perioadă în care s-a implicat profund în viaţa culturală a judeţului. Este cel care a înfiinţat pentru prima dată în România cercurile etnofolclorice. A creat un festival de literatură şi cultură – „Primăvara Albastră” – reluat de câţiva ani şi care se desfăşoară la Pucioasa. A scris 32 de cărţi. Poezie, proză şi literatură ştiinţifică. Lucrările sale au fost premiate la diferite concursuri naţionale. A primit Ordinul Ziariştilor clasa I, iar în 2002, preşedintele Ion Iliescu i-a oferit Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler. George Coandă se mândreşte cel mai mult cu faptul că a reuşit să scrie istoria Târgoviştei, o lucrare la care a muncit foarte mult şi să înfiinţeze Universitatea Valahia din Târgovişte. A făcut parte din echipa de iniţiativă.

L-a cunoscut pe generalul Charles de Gaulle

George Coandă îşi aminteşte cu plăcere de perioada de tinereţe, când lucra ca jurnalist şi a avut şansa să se afle în preajma marelui om de stat francez, generalul Charles de Gaulle, care, în 1969, la invitaţia lui Nicolae Ceauşescu, a întreprins o vizită în România, iar între obiectivele incluse în traseu s-a aflat şi Curtea Domnească de la Târgovişte. „Am fost în acea zi cuprins de o puternică emoţie. Nu am crezut niciodată că preşedintele Franţei va veni în vechea cetate de scaun a Ţării Româneşti. De Gaulle era impresionat de istoria noastră. Parcă mângâia cu privirea zidurile Curţii Domneşti. A fost un moment senzaţional, comentat pe larg de toată presa internaţională.” ( Adevarul.ro- Ion Obăgilă)

Si uite asa, volumul meu de versuri COLT DE CER va avea parte de o prefata neasteptata.

The Economist in postura de Nostradamus: Basescu premier

 O publicaţie prestigioasă, The Economist, cu impact internaţional pe măsură, scrie într-un articol,  vorbind despre ” Dezamăgitoarea Românie”  scrie că după expirarea mandatului de preşedinte, actualul locatar de la Cotroceni, Traian Băsescu, va reveni în forţă ca premier al României. Şi asta în stil Vladimir Putin. Totuşi, cred că autorii materialului sunt cumva pe altă lume, prin această previziune, dincolo de adevărurile din restul afirmaţiilor, pe care le regăsim lecturând articolul. În primul rând că a vorbi despre 2014 e ca şi cum am putea spune că mai e mult până departe.

În 2012 sunt alegeri locale/ legislative şi nu sunt aşa de sigur că actuala coaliţie aflată la putere va mai exista în formula pe care o cunoaştem. În al doilea rând, e greu să ştim cum va arăta configuraţia politică a ţării în 2014, nici măcar nu ne putem hazarda să spunem că în acel an Băsescu va mai fi în intenţiile de vot ale majorităţii, chiar dacă nu va mai avea dreptul la un alt mandat. Nu ştim cum va arăta PDL nici în 2012 darămite în 2014. Cert este că The Economist exagerează cu acest scenariu, pentru unii inacceptabil.

În România, interesele politice aduc noi schimbări sau coaliţii, dintre cele mai neaşteptate, cum a fost coaliţia PSD- PDL, până nu demult. De aceea, cred că autorii de la The Economist sunt cumva rupţi de realitatea politică românească, dar deloc rupţi de drama socială a cetăţeanului de rând, aflat  într-o austeritate cruntă şi în niciun caz datorită lui.
Foto THE ECONOMIST

%d blogeri au apreciat asta: