RSS Feed

Tag Archives: super

Minunile dintre noi- fascinanta lume a pictorului scriitor CONSTANTIN P. POPESCU

550435_3720167782338_1858397646_n

Căldura imaginii te cuprinde lin şi frumos după ce o priveşti preţ de numai câteva secunde. Întâi vrei să vezi primul tablou, apoi al doilea apoi cât mai mult… Frumuseţea acestor lucrări se îmbină armonios cu un caracter aparte din al cărui interior străbate direct către inima ta sufletul celui despre care scriu aici: pictorul Constantin P. Popescu de la Târgovişte ( foto). Modest şi cu bun simţ, el nu cere prea multe acestei lumi. Doar puţină atenţie pentru rândurile ce parcă le scrie aievea printre culorile halucinant de frumos amestecate în amalgamul unui rai de imagini cum numai o mână talentată ca a sa le poate crea.

Sosit de vreo doi ani la Târgovişte din Bucureşti, OMUL Constantin P Popescu, ( Costache) cum îi spun apropiaţii), aşteaptă fără să mai caute să fie mereu descoperit de către cei care înţeleg valoarea şi eforturile sale în a ne încânta prin talentul său. Ştirile şi articolele cu şi despre Constantin P. Popescu nu încep şi nu relevă niciodată nimic despre el. Unele mijloace media ori egoiştii , falşi oameni de cultură, aruncă doar printr-o tacită invidie firimiturile privirilor către aceste imagini neasemuite. Din fericire nu toţi. Din fericire mai există bun simţ, e adevărat, puţin, care să priceapă cât de mult frumos aduce în dar opera pictorului despre care vorbim. Între orele care trec, izolat în propria-i lume, în locuinţa sa unde creează, păşeşti cu privirea nu numai către tablourile sale dar şi peste ” Marmura neagră” sau ” Marmura albă”, cărţi publicate în ultimele luni de Editura Bibliotheca de la Târgovişte. Între filele acestor cărţi, descoperi aproape obsesiv de clar sufletul şi cugetările interioare ale maestrului Popescu, observi tristeţea unei neîmpliniri nemeritate dar şi bucuria unei tristeţi unde mândria că a rămas EL ÎNSUŞI ne determină să înţelegem câte comori poate ascunde un suflet de creator pământean prin ceea ce spune şi ce face. Poate că lumea ar trebui să se hrănească mai mult spiritual după ce îi vede picturile şi îi citeşte povestirile din profunda sa lirică nu doar contemporană dar mai ales nemuritoare. Căci principiile OMULUI – OM şi legile omeneşti sunt mereu aceleaşi, de la Facerea acestei lumi şi a acestui pământ.

Pictorul aşteaptă. Lumea uită. Lipsurile apar. Ziarele nu au timp. Televiziunile sunt prea ocupate să ne intoxice cu mereu aceleaşi mutre de ” guru” ai vremurilor, care niciodată nu fac nimic pentru cei ce creează dar plătesc cash şi bine pentru ca oameni minune să rămână în plan secund… şi tot aceştia, comandă tablouri şi le uită valoarea, profitând de modestia creaţiei şi sensibilitatea sufletului…

Dar nu-i nimic. În istoria adevărului, pictorul scriitor Constantin P. Popescu izbuteşte să ne arate cât de frumoase sunt cele uitate… Dacă vrei să-ţi comanzi o clipă eternă de mulţumire, atunci ori citeşti, ori ceri un tablou de la cel care mi-e prieten drag, acum şi pentru totdeauna. Priveşte aceste imagini, cititorule… priveşte-ţi apoi sufletul şi nu ezita să iei un tablou de la maestrul Popescu, tablou ce cu siguranţă îţi va încânta şi umple casa cu strălucirea, frumuseţea şi profunzimea lui. Să ai în casă un tablou al pictorului Popescu, e ca şi cum ai avea o înţelepciune a culorilor şi un gând frumos permanent aproape de tine.

P.S. Mai puteti vedea multe şi frumoase pe blogul pictorului la adresa http:// cppopescu.blogspot.ro

 

4 PODUL PĂMÂNTULUI
5 PODUL SOSIRII

Reclame

Pasiune si dorinta

Posted on

Un soare superb apunea şi Miron se hotărî: trebuia să meargă la han şi să profite de faptul că are la dispoziţie mai mult timp liber ca oricând. Iar imaginea lui Sarah îl atrăgea tot mai mult. Trebuia neapărat să o vadă, măcar cum îşi ţine mâinile pricepute puţin deasupra tejghelei şi turnându-i dintr-o sticlă mereu la îndemână, un pahar de wisky. Aşa că porni pe jos, agale spre locul cu pricina. Ai fi zis că şi acum visează căci deodată fu nevoit să se ferească de un autovehicul, al cărui huruit îngozitor îl avertiză neaşteptat că omenirea totuşi evoluase iar el rămăsese aproape singurul care aproape cu nostalgie mai călărea câte un armăsar mândru pe cărările Oklahomei. De această dată însă, fiind aproape de han, preferase să-şi lase credinciosul animal acasă. Vehiculul motorizat îl depăşi acoperindu-l într-un nor de praf după ce se feri din calea sa.
-Hei, Miron, vrei să mori într-un fel aşa stupid? îi strigă un bărbat cu capul ieşit pe geamul maşinii. Tu eşti un erou, ai uitat? mai adăugă.
Nu, nu vroia să moară stupid, cum fusese întrebat. Şi nici măcar nu se considera un erou. Era doar un tip cu chef de un păhărel şi o aprigă dorinţă de a privi măcar în această seară în ochii tinerei şi fermecătoarei Sarah. La urma urmei, avea dreptate şi Jim: prea era timid ca un puşti deşi abia intrase într-a treizecea primăvară. Ce-ar fi să îşi facă mai mult curaj, gândea el. Adică se arunca nebuneşte între flăcările nimicitoare, îşi risca viaţa în locuri şi momente cumplite iar în faţa unei femei ce făcea? Era un nimeni, timid şi înroşindu-se precum amurgul. Hotărât lucru, trebuia să distrugă acest „ mit” al lipsei sale de curaj în faţa frumoasei Sarah. Să dea pe gât un pahar de wisky, să aştepte un moment prielnic şi să-i spună direct şi bărbăteşte cât de mult o place.Va bea şi al doilea pahar de wisky, dacă acesta era preţul curajului său inexistent până în seara aceea. În plus, tot mergând şi apropiindu-se de han, îşi mai zise că în fond şi la urma urmei, nu va fi prea greu, mai ales că ea va fi cea care-i va turna în pahar şi deci va avea timp să-i observe reacţia feminină. Aşa că iuţi pasul şi ajungând în faţa hanului, îşi suflecă mânecile, apoi intră brusc şi hotărât printre portiţele de lemn care parcă şi ele „ uimite” de acest aşa zis curaj, încă mai continuau să se bălăngăne de o parte şi de cealaltă a pragului. Aproape toate mesele erau ocupate iar vacarmul dinăuntru încetă deodată, toate privirile aţintindu-se asupra lui, inclusiv a lui Sarah, care rămase cu un pahar în aer, privindu-l cu ochii întredeschişi, de parcă ar fi ghicit ce bătălii se dăduseră mai înainte în sufletul său de bărbat îndrăgostit.
– Buna seara tuturor, spuse Miron scoţânduşi totodată pălăria în faţa tinerei. Dar o scoase atât de larg încât în secunda când depărtă mâna dreaptă mai mult, se auzi o împuşcătură care îl provocă să reacţioneze, trăgând şi el la rându-i într-o direcţie neştiută. Cineva îi găurise pălăria iar el, nefiind un cowboy şi pistolar de meserie nici atât, nimerise tavanul cârciumii de unde o pisică miaună îndelung, speriată de acest nou venit. Hohote de râs izbucniră în jurul său iar Sarah râdea la rându-i. Miron se încruntă şi bătu ca un copil în podea cu piciorul. Cineva îl potoli însă:
– Hai, omule, nu fi supărat, amicul tău Jim a făcut un pariu cu Sarah că îţi nimereşte pălăria drept în mijloc. Ia vezi, unde e găurită? Alte hohote de râs se auziră dar el tot nu pricepea. Îşi culese pălăria de pe podea şi privi: adevărat, Jim nimerise bine.
– E împuşcată în mijloc, spuse el, mirat.
Din nou toţi cei prezenţi izbucniră în râs şi hohotele nu mai conteneau. Apoi se făcu brusc linişte când o voce spuse:
– Sarah a pierdut pariul, acum trebuie să se ţină de cuvânt.
– Pariul? îtrebă Miron. Dar nu îl mai auzea nimeni. Toţi cei prezenţi strigau de acum la unison:
– Sarah, Sarah, Sarah!
– Hai Sarah, de mult nu am mai văzut o aşa minunăţie, să te vedem, zise unul.
– Da, da, să se ţină de pariu Sarah şi să o vedem la treabă, spuse altul.
– Ai promis că va dura cel puţin două minute, Sarah! Se mai auzi.
– Aşa este, să nu trişezi, Sarah!
Sarah se apropie de Miron încet şi privindu-l cu un zâmbet năucitor, în aplauzele celor prezenţi.
– Nu uita că numărăm Sarah, imediat cum începi.
– Şi să fie cum ai promis, Sarah: cu pasiune şi dorinţă, spuse şi năzdrăvanul Jim.
Miron era singurul care nu înţelegea nimic. Nu mai ştia dacă să fie furios sau nu, aproape că uitase şi pentru ce anume venise el acolo. Iar în clipele următoare, uită de tot: Sarah îl cuprinsese cu mâinile pe după gât şi privindu-l fix îl întrebă:
– Hei, eroule, dai un sărut de două minute pentru un pariu?
Miron nu mai apucă să rostească nicio vorbuliţă. Tânăra îl cuprinse cu buzele şi în aplauzele tuturor, îl sărută prelung, făcându-l să viseze de-a binelea.
– Au trecut deja patruzeci de secunde…
– O sută douăzeci, pariul a fost respectat de Sarah.
– Trei minute…. spuse unul îngândurat…
– Sarah, nu e nevoie să te sacrifici atât, zise cineva, pariul a fost pentru două minute.
– Patru minute…. măiculiţă, ce mai „ pupătură”…
– Sarah, noi credem tu îl placi de-a binelea pe tipul ăsta. E un tip de treabă.
– Cinci minute…cinci minute oameni buni, nu credeam că Sarah ne poate arăta aşa „ performanţă”, mai spuse unul făcând cu ochiul…
– Dau un rând la toată lumea pentru încă 5 minute, se trezi unul strigând. Dar nu apucă să mai spună nimic: primi o lovitură direct între picioare.
– Dăi şi acum, poftim, spuse Sarah, care râse apoi, împingându-l pe scaun.
– Ben, îi strigă unul, mai bine stai cuminte că te lasă blonda în pagubă şi apoi o să te pârască şi lui Mary, care te va părăsi fiindcă nu vei mai reuşi să-i mai faci un băiat.
În vreme ce Miron se dezmeticea începând să înţeleagă ce se întâmplă, toţi râseră de păţania lui Ben, lovit crunt de Sarah. În acea seară, veselia era la ea acasă iar fiecare îşi văzu de ale lui în vreme ce Sarah, profitând de un scurt răgaz, îl trase pe Miron de mână, aproape poruncindu-i să se aşeze cuminte acolo, în faţa ei, ca să se privească reciproc. Apoi îl întrebă galeş, dând impresia că mai nimic nu s-a întâmplat cu puţin înainte:
– Un wisky, d-le Kinley?
– Un…
– E în ordine, d-le Kinley. Poftiţi, îi întinse tânăra paharul.
– Dar adineauri…
– Adineauri nu s-a întâmplat nimic, d-le Kinley, am mai destins şi noi puţin atmosfera. Am pierdut un pariu şi a trebuit să îl respect. Trebuia să te sărut două minute fără oprire, domnule Kinley.
– Şi câte au fost? A fost unul doar, aşa-i?
„ Prostule, atât de mult ţi-a plăcut?”, gândi fata, după care îi mai trânti un pahar în faţă:
– Mai ia un pahar, domnule Kinley, poate te prinzi până la urmă ce şi cum şi cât a durat…
Amicul său Jim se apropie şi întrebă direct:
– Sarah, spune-mi, pentru ce a durat cinci minute sărutul şi nu două?
– Ei bine Jim, răspunse fata zâmbind într-un fel aparte, a strigat unul că trebuie să fie ceva cu…pasiune şi dorinţă. Dar tu ştii deja asta.
– Ei şi? Nu înţeleg, se scărpină Jim nedumerit în creştetul capului.
– Păi… Jim, două minute a fost pasiunea şi celelalte trei, dorinţa. Nu-i aşa, domnule Kinley? „

Aţi citit un fragment din viitorul meu roman, SECRETUL FOCULUI ( aşa se va numi în final şi nu Secretul lui Miron, după o atentă meditare). Este vorba despre un erou care a venit in Romania incercand sa stinga uriasul 160, sonda cu un foc de câteva sute de metri înălţime. Roman inspirat dintr-un fapt real.

Compozitori de 24 karate: HANS ZIMMER

Muzica creata de el a fost implementata si in coloana sonora a peliculei Da Vinci Code. Pelicula extrem de reusita cu un succes rasunator, pe masura criticilor sosite din nenumarate directii. Critici care vizau scenariul filmului, unde Isus nu mai e parca Isus, dupa opinia unora.

Dincolo de aceasta introducere, pot spune ca Zimmer este unul dintre cei mai buni muzicieni ai mapamondului iar valoare creatiilor sale este de multa vreme recunoscuta. Urmarim mai jos un videoclip cu una dintre piesele sale superbe: CHEVALIERS DE SANGREAL. O preluare Youtube.com

Videoclipul de weekend: QUEEN

Inca de la inceputul anilor ’70, Freddie Mercury, John Deacon, Brian May si Roger Taylor propagau in lumea rockului aproape perfect albumul ” Mincinosul”. Din acel moment, vreme de peste peste 36 de ani, in toate colturile lumii au rasunat acordurile deseori nonconformiste ale unui rock nu neaparat gen heavy ci mai degraba indreptat catre auzul ritmurilor „usor digerabile”, din cand in cand. Insa formatia britanica, in frunte cu Freddie Mercury, englezul- indian de origine, Ibrahim spun unii pe numele sau real, a demonstrat un timbru vocal absolut fabulos, vocea sa rasunand pana astazi in strafundurile preferintelor noastre.

Au fost intr-adevar campionii rockului si asa vor ramane de-a pururi. Urmarim acum un videoclip Youtube, la fel de incitant despre…omul invizibil. Vizualizare placuta.

Super videoclipul de weekend- Jean Michel Jarre

Va ofer dragi prieteni acum partea intai din albumul lansat pe „orbita” minunilor muzicale la jumatatea anilor ’70. Compozitorul si marele muzician Jean Michel Jarre e inca tanar as spune si continua sa faca ocolul lumii cu minunatele sale creatii in ale muzicii electronice. Vizualizare placuta. O preluare Youtube.

%d blogeri au apreciat asta: