RSS Feed

Tag Archives: versuri

Surâsul mării dintre lacrimi

Posted on
Surâsul mării dintre lacrimi

marea

Să plângă marea deodată cu strigarea mea,
și să adune stelele din străfunduri,
căzute acolo ca niște dorinți,
din lacrimi pictate de dor și fierbinți…
Era una care se plimba prin nisipul umed,
cu sufletu-i purtat de-a valma prin timpul vieții. Read the rest of this entry

Anunțuri

ÎMBRĂȚIȘAREA LACRIMILOR – de Adrian Melicovici

ÎMBRĂȚIȘAREA LACRIMILOR – de Adrian Melicovici

2368370319_3155226c33_b

Să mă scald
în primăvara ultimului cuvânt
Ar fi ca și cum m-aș despărți
de cea mai frumoasă ploaie.
Ăsta da legământ: să nu uiți
Ultimele cuvinte de mamă grijulie,
sub răsuflări târzii și tot mai rare.
Și-aș mai sta,
cât ai respira,
și-aș mai ști,
vremuri de nevinovăție,
când ne creșteai obraznici și copii. Read the rest of this entry

Prizonierii neuitării (de Adrian Melicovici)

Prizonierii neuitării (de Adrian Melicovici)

Cele mai frumoase lucruri pe care ti le ofera viata, Gratis-imbratisarea-

Prizonierii neuitării

Din aurul clipelor născute ca dar
În muzica lină de şoapte altar,
E timpul oprit.
Ce surâs mai destin mi-aş dori,
să pot cuprinde întregul tablou
la ceas de iubire şi gând regăsit?
Să ceri mai mult decât nu aveai
nu-i oare greşit?
Primeşte neprevăzutul vieţii tale
ca pe o speranţă neştiută!
Nu forţa minutele ceasornicului.
Mai bine sparge oglinda îndoielii,
lasă cioburile în pulberea pierderii
şi spune zâmbind a fericire:
Te iubesc, libertate! Read the rest of this entry

Valsul trăirilor frumoase și eterne

Posted on

1506642_723097034407527_914309389_n

M-am trezit clipă sub arșița de dor
Mă arde amintirea frumuseții de-atunci,
Din seri dezmierdate și dimineți prag,
Ori poate cine știe, chiar din viitor.
Era așa un desen cam neclar așezat în inima mea,
Care tot se schimba deodată cu anii grăbiți.
Prima oară a fost schița unei dorințe
Și-apoi s-a făcut suflet-contur în mine.
Când mi-amintesc, mi-e atât de bine…
Căci a rămas acolo, îmbrățișând tot ce sunt,
Iar stele-sclipiri, visuri toate au devenit
Și-ntre ele, cu acea obrăznicie-mângâiere,
Tremurându-mi suspinul ce-am fost și-am rămas,
Frumoasă și-acolo fiind deja, mi te-ai ivit…
De atunci, în fiecare viață nou începută,
Am iubit adevărul de azi: Că te-am dorit. Read the rest of this entry

Pentru un vis şi-o inimă de aur- de Adrian Melicovici

Posted on
Pentru un vis şi-o inimă de aur- de Adrian Melicovici

 

sy100761rd

Cât e un prea banal şi nestatornic ceas?
Ah…dar ia te uită, e zi în plină noapte
Şi tu eşti vis trezit cu timpul ce-a rămas.
Sau poate mi te-arăţi desen închipuit
Ce stai cu schiţa în alb-negru la cerşit.
În plus mai şi vorbeşti cumva…
Eşti o senzaţie de şoapte.
Cine-a mai pomenit ca-n secolul de-acum
Să cerni cenuşa ultimului gând,
Prin sita vieţii ce-a trecut?

Sunt vorbăreţ de fel dar azi sunt mut,
Şi fericit şi trist şi optimist
Într-o splendoare de simţire omenească
Te caut inimă de aur, în strigătul care-a rămas tăcut.
Mai preţios e timpul care-i pe sfârşite
Decât trăiri din amintiri nici astăzi desluşite.
Mai în zadar e aurul din munţii răscoliţi
Decât comoara dinăuntrul tău, chip necioplit,
Zici c-am ajuns civilizaţii de neînţeleşi şi adormiţi,
În cel mai omenesc şi regretabil asfinţit.
Am săpat groapă menajeră, cum nu vroiam vreodată,
Şi-n ea, în acest secol de nemulţumiţi,
S-a rătăcit iubirea, cât colo, aruncată.
Aşa păţesc când scriu de-a valma şi în diferite vise,
Mi-e dor de dragoste şi off-uri-suflet,
Globalizarea mondială a setat şi sentimentele
Pe secţiunea fără noimă, adică „interzise”?

Câţi oameni mai visează un romantism fără reţea de internet?
S-a transformat timiditatea primei întâlniri,
Într-un curaj adus de tastatură.
S-au alungat prea ruşinoase şi totuşi splendide priviri
Nu mai suntem noi, nick-name ne e noul nume,
În cea mai dezorientată şi neregăsită lume.
Şi ceasul nici nu mai are ace să se-alerge acolo,
Analogia e desuetă şi-n mediul virtual
Orice persoană se-arată frumoasă şi cochetă.

Şi totuşi…în progresul existenţei deseori nebănuite,
Mai bat şi inimi care nu-s de gheaţă
Oricât ai dispera tu, suflete, în noua ta direcţie,
Iubirea a fost cea mai frumoasă regulă dar şi excepţie.
Nu avem nevoie de alt aşa zis analfabetism,
În dragoste ori şi mai simplu spus, în romantism.

Cât de sărac e acest vers în epitete, ce mai literatură,
Am devenit un criminal de poezie
Dar ce e dincolo de mine, iarăşi mă repet: Nimeni nu ştie
Doar inima care m-aşteaptă la ceasul acela, analogic,
Pentru un vis în doi, de-acum şi pururea, antologic!

Autor poem: Adrian Melicovici

DREPTURILE DE AUTOR SUNT REZERVATE

copyright@2015

%d blogeri au apreciat asta: