RSS Feed

Tag Archives: viata

Valsul trăirilor frumoase și eterne

Posted on

1506642_723097034407527_914309389_n

M-am trezit clipă sub arșița de dor
Mă arde amintirea frumuseții de-atunci,
Din seri dezmierdate și dimineți prag,
Ori poate cine știe, chiar din viitor.
Era așa un desen cam neclar așezat în inima mea,
Care tot se schimba deodată cu anii grăbiți.
Prima oară a fost schița unei dorințe
Și-apoi s-a făcut suflet-contur în mine.
Când mi-amintesc, mi-e atât de bine…
Căci a rămas acolo, îmbrățișând tot ce sunt,
Iar stele-sclipiri, visuri toate au devenit
Și-ntre ele, cu acea obrăznicie-mângâiere,
Tremurându-mi suspinul ce-am fost și-am rămas,
Frumoasă și-acolo fiind deja, mi te-ai ivit…
De atunci, în fiecare viață nou începută,
Am iubit adevărul de azi: Că te-am dorit. Read the rest of this entry

Reclame

Cel mai frumos anotimp, de Adrian Melicovici, Italia.

1618530_599779670115244_1241125769_n

CEL MAI FRUMOS ANOTIMP

E-n fiecare suflet câte-o adiere,
drept dar al frumuseții din tine.
Și ți-e bine.
Cea mai frumoasă mângâiere,
dar numai dacă din păcate,
ai prin suflet vreo durere,
am dreptate?

Hai să fim melancolici, doar puțin,
în astenia unui timp care-a sosit.
Mai bine-n inima ta, puțin senin,
Decât să crezi că totul s-a sfârșit.

Iar zăpăcesc literatura,
cu simplități ironizate de criticii perfecți.
Așa or fi ei?
Mă-ndoiesc. Numai în fața speranței nesfârșite,
dintotdeauna pierdute și-apoi regăsite,
eu stau drepți.

Mă uit în ochii tăi și văd poezie.
Mă uit în privirea ta și văd prietene,
un întreg poem de simțăminte.
Ia aminte:
Ce-i cu adevărat în tine,
NIMENI NU ȘTIE.

Nimeni nu știe că-ți repet ceva,
și-acum și-n vremi ce vor urma:
Citește, recită-ți dorințele,
Fă-ți clipe bucurii, mai lasă suferințele.

Hai să-ți zic iar ceva cu rimă,
Tu hai, surâde, precis o să-ți convină:

Să crezi mereu, în steaua ta,
să crezi în fericire,
și al tău timp va exista,
mereu, drept nemurire.

Din al tău suflet să alungi,
tristețea tinereții,
de vrei departe să ajungi,
și-n frumusețea vieții.

Hei… nu pierde tot ce poți face
în al tău timp,
încrede-te în tine,
Fii propriul tău și cel mai frumos anotimp.

Adrian Melicovici
DREPTURILE REZERVATE @2015

Plouă cu rouă

Plouă cu rouă

images

Te invit să citești noul meu poem aici și să îmi devii fan și pe ADRIAN MELICOVICI scriitor-BLOG DE SUFLET

BINE AI VENIT!

PLOUĂ CU ROUĂ

Ai simțit vreodată

ce frumos plouă

când pășești pe drumul viselor,

iar peste tine, aievea,

curg dinspre cerurile gândurilor tale,

stropii de rouă?

Ai zâmbit spre depărtările

unde alergi desculță,

prin iarba despicată de tălpile neobosite,

curioase… și de viață mereu, ademenite?

Ți-ai luat haină nouă,

pentru fericirea ta,

îți spun eu,

Te-acoperi cu veșmântul de sub nori,

acoperământ în mii de culori…

Un curcubeu!

Câte trăiri,

și-ademeniri,

și regăsiri,

te-așteaptă la ceasul care a sosit,

la ceasul care va sosi,

totul e umed peste frumosul pământ,

în prospețimea evoluției tale,

Nu te grăbi! Calcă ușor printre

și nu peste petale…

Ridică-ți privirea spre tine din tine,

Ascultă ploaia..

...ascultă lacrimile care-ți zâmbesc,

a existență.

Așa-i că ți-e bine?

Repetă-ți mereu: TRĂIESC! TRĂIESC!

Ce se-aude, așa, deodată,

în inima ta, rostind Mă tem!” ?

Cine tot cântă de pretutindeni,

tu, cu veșmântul nuanțelor,

tu, cu pașii rostogoliți peste spini,

ascunși între firele ierbii mai verzi ca niciodată?

Da, tu cânți. Iubești tot ce cade peste tine,

vrei să te uzi, arunci umbrela,

nu te mai temi,

dansezi cu mâinile întinse,

te învârți în dansuri,

pe câmpuri-șoapte necuprinse…

Hai, răspunde-ne și nouă,

nu-i așa că îți place,

să te plouă cu rouă?

autor Adrian Melicovici

DREPTURILE REZERVATE @2015

Semnul de carte din sufletul tău- poem

10967061_797242373702305_251685482_n

Mereu e adiere de azi,

fiecare ieri, fiecare acum,

fiecare mâine,

tu știi că n-ai să cazi…

Toată viața ta, e un nesfârșit drum.

Se rostogolesc muguri de gând,

pe crengile pământului.

Se aud îndrăznelile strigătelor- păsări.

Nu-i așa că ți-ar plăcea să ai aripi?

Nu-i așa că ți-e dor de zborul fericirii tale?

Uite cum saltă capul din rădăcini nemuritoare,

ici, colo, bucuroasă de dorurile ce le ai…

una câte una, câte o floare.

Întârzierile așteptărilor tale,

sunt sosiri din viitorul bucuriilor,

secret al trăirilor.

Miroase a rouă cu amestec de zăpadă.

Răsuflările cerului țin sfadă:

să mai lase fulgii, încă puțin, să cadă?

Se luptă anotimpurile între ele.

Vezi, până și pământul e indecis.

D-apoi tu, omule drag,

în speranțe mereu năvală,

cu închipuiri de nedescris?

Nicicând în acest timp,

n-a fost vreodată tragedie,

să rătăcești prin astenie.

Bucură-ți sufletul că vei trăi o nouă primăvară.

Tresaltă-ți inima, când vrei și știi,

prin lumi de vise și dorințe:

melancolii.

M-ai putea întreba,

ce vreau să spun cu aceste cuvinte,

pretenții de vers?

Ce încerc să spun, vreo luare aminte,

sau am vreo durere lăuntrică de șters?

Uite, hai să-ți dau o veste.

Sau nu, mai bine îți scriu o simplă poveste:

A fost odată, un anotimp de argint.

Sărbători, bucurii, seri de alint,

în fața focului și muzicii lemnelor,

ce trosneau parcă peste cana ta de ceai.

Până și asta e o amintire, de azi:

ce mai tușeai!

Poate ai o mâță ce torcea fericită,

poate ai un cățel ce stă lângă ușă.

Poate așa e tabloul existenței tale,

an de an, iarna prin seară.

Și se făcea că răsfoiești o carte.

Nu, nu un computer ci viața adevărată:

pagini îngălbenite de timp,

mirosind a hârtie de gânduri așternute,

de acum și din alte ierni,

trecute.

Deodată, toate vietățile lumii au prins glas,

făcând cel mai frumos popas:

viața ta, capitol din aceeași poveste,

deseori tulburătoare

dar măcar pentru tine,

întotdeauna, nemuritoare.

Aceasta a fost.

Așa-i că ți se pare banală?

Nici măcar nu ți-am spus vreo mare scofală.

Dar în volumul ce-l ții între palme,

e o morală:

niciodată să nu pui semn de carte,

în istoria vieții tale.

Niciodată să nu pui semn de carte iubirii,

niciodată să nu pui semn de carte speranțelor,

niciodată să nu pui semn de carte timpului,

care a fost, care este

și mai ales care va sosi.

Firescul existenței și al lucrurilor,

peste vremuri și locuri,

se împarte.

Hai recunoaște că ți-ar plăcea să fii și tu,

măcar câteva secunde, o carte.

Hai recunoaște că în paginile tale,

am citi un roman despre tine.

Nu ți-am dat însă o mică veste:

și nu, nu e poveste.

Te anunț că în tine se ascunde,

ca un mugur ce vrea să-nflorească,

lacrima bucuriei,

surâsul noii zile care a sosit,

suflet frumos, care-mi ești,

rătăcit prin atâtea mii de povești.

De fapt, vroiam să te rog,

privește afară!

Privește mereu înainte, pe cer, împrejur,

cu putere, cu încredere, bunăoară,

hai, ridică-te din vechiul anotimp:

E primăvară!

Vă aștept să-mi deveniți fani și pe ADRIAN MELICOVICI BLOG OFICIAL

Autor, Adrian Melicovici

DREPTURILE REZERVATE @2015

Vizualizați și VISAȚI ȘI TREZIȚI VIAȚA LA VIAȚĂ

 

 

Numele meu este viață, fragment de Adrian Melicovici

 

20150121_105559

Citeşte, prietene, oricine ai fi, această postare ca şi cum ai fi scris-o tu. Dacă îţi place şi simţi nevoia vreodată, întoarce-te din nou aici şi mai citeşte o dată. Tot ce am scris mai jos e pentru mine şi pentru tine. Fii VIAŢĂ!

Numele meu este VIAŢĂ. Aceste rânduri nu sunt scrise de mine ci de conştiinţa mea. Am primit-o de la Dumnezeu şi în mine există o nemărginită fericire pentru că există. Am o putere interioară care emană spre tot ce mă reprezintă şi îmi face bine. Sunt EU. În fiecare secundă, mă încred în răsăritul a tot ce poate fi mai bun pentru viaţa mea, pentru mine. Cu fiecare apus, visez în nopţi de taină că sunt chiar eu un nou început. Cred în acest început. Cred în reuşita a tot ce doresc să mi se întâmple. Toate sunt trecătoare, fiecare clipă este adunată în timpul fericirii mele. Oricât mi-ar fi de greu, nu mă mai tem de nimic şi ştiu că mereu voi învinge îndoiala, teama pentru că da, am strâns în altarul sufletului meu tot ce e bun şi vine spre mine şi am respins tot ce mă poate dezechilibra, ca om, pe tărâmul visului real pe care îl trăiesc. Sunt o sclipire a universului şi ştiu că propria mea strălucire va duce lumina existenţei mele spre desăvârşirea vieţii, când voi învăţa să plâng de fericire şi voi râde cu înţelepciune de inutila mea tristeţe. Vreau să mă bucur mereu de fiecare lucru, oricât ar fi de simplu. Vreau să cânt şi să alerg în cea mai frumoasă libertate, vreau să mă învârt cu ochii spre cer, vreau să număr norii şi să-i văd cum aleargă sus, deasupra, de unde vine spre mine încrederea, curajul, siguranţa că voi reuşi să fac tot ce îmi propun. Vreau să mă iubesc pe mine înainte să iubesc ce nu am învăţat cum şi când să mă caute, vreau să zbor aievea spre infinitul universului şi să îmi spun în gând ” de astăzi îmi va fi numai bine. De astăzi am cel mai bun prieten: pe mine. De mâine, voi ierta şi înţelege, dar mă voi gândi la mine, pentru că numai aşa voi putea să atrag încrederea şi iubirea tuturor”.

Din această clipă, fiecare minut care soseşte este un alt început, de mai frumos şi mai bine. Fiecare dimineaţă este farmecul regăsit al unei noi zile, fiecare noapte este prilejul de a continua să visez iar fiecare timp al meu, al vieţii mele, mi-l acord mie înainte de toate, mă ocup de mine, pentru că totul e trecător şi nu vreau să gândesc vreodată că mi-am îndreptat atenţia prea mult în afara propriei mele împliniri.

Eu sunt totul pentru mine. Tu eşti totul pentru tine. Voi sunteţi totul pentru voi. Din acest tot, renasc speranţele noastre. Ele nu au niciodată sfârşit. Nu uit ce nu trebuie să uit. Uit ce trebuie să uit şi îmi poate face rău. Mă bucur de amintirile mele frumoase şi de prezentul permanent al noului început, mă bucur de zilele şi anii care vor veni pentru că voi sorbi din roua timpului tot ce poate fi mai frumos şi mai bun pentru mine.

E uşor să fii fericit ( ă) când ai în tine conştiinţa propriei tale valori. Eu am cea mai mare valoare. Eu sunt OMUL sau FEMEIA acestui pământ, din ţărână născut, pentru a-mi împrăştia în toate zările lumii orice umbră de tristeţe şi pentru a da de ştire că în mine, de azi, de acum, de mâine şi mereu, doar bucuria este darul sufletului meu. Mă voi bucura de mirosul copacilor plouaţi în anotimpurile universului, mă voi bucura de fiecare chip zâmbitor, mă voi bucura de tot ce îmi place să văd şi să ascult, mă voi bucura de mine, pentru că eu sunt cel mai frumos dar al vieţii mele.

Bucură-te şi tu, prietene pentru ceea ce sunt. Nu alunga nimic din ce m-a creat şi vezi azi la mine. Nu alunga nimic din ce te-a creat şi eşti. Haide, dă-mi îmbrăţişarea gândurilor tale, zâmbeşte în cel mai frumos curaj împreună cu mine. Strigă-ţi dorinţele, ştii că şi eu, şi tu, şi noi toţi ni le putem îndeplini. Trăieşte doar imaginile care te reprezintă, aminteşte-ţi doar ce te-a împins mai departe, către reuşită, către succes, aminteşte-ţi că eşti unul dintre luptătorii vieţii şi ai spiritului. Ai probleme? Vor trece. Au trecut. Ai speranţe? Nu s-au terminat, Dumnezeu ni le-a dăruit ca să putem renaşte din noi înşine, pentru noi.

De azi, va fi în fiecare zi un nou timp, un nou început. De mâine, va exista ieri şi ce va fi doar la timpul prezent. În acest prezent, mă iubesc pe mine. El este infinit. Voi mai reuşi să fac multe. Pentru că uite, simplul fapt că am scris şi mi-am spus toate astea, tot ce am citit, tot ce a-ţi citit,
mă duce spre fericire, spre extazul împlinirii mele, care este, care va fi, tot ce s-a aşternut aici, prin mine, este dovada că totul e posibil.
( Fragment din PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR,  autor eu. Cine dorește cartea în România comanda online AICI: WWW.BIBLIOTHECA.RO  și cine locuiește în Italia mă poate contacta în privat pe Facebook sau amelicovici@gmail.com și i-o trimit cu autograf în română sau după preferință, tradusă în italiană. )

%d blogeri au apreciat asta: