Uite ce mai fac eu, mulțumesc de interes unora

 

Bine v-am regăsit în 2018! Dacă să zicem prin 2006 când m-am apucat de scris pe  bloguri era o situație, în ce mă privește, prin 2010 ea s-a mai schimbat.

Reclame

12 decembrie 2012: Ultimii pași parcurși de mine către împlinire

Mereu am ochii umezi când e 12 decembrie. Pentru că e povestea MEA. Însă şi a diasporei care ştia într-o oarecare măsură despre ce fac şi prin ce trec.

Cum am petrecut 1 decembrie acum 5 ani, pribeag pe drumuri italiene

Italia, Florența. Sau Firenze. Oraș frumos, toscan, unde pătrunsesem cu o seară înainte aproape pe întuneric. Fără niciun ban în buzunar.

Și scriitorii se „împușcă”, nu-i așa? Mesaj personal din Italia

Ok, AI CÂȘTIGAT! Nu, nu ai câștigat un război deși seamănă puțin. Nu ai câștigat o bătălie și nici măcar vreun pont pentru liniștea cotidiană.

Ultimii pași ai iubirilor de lut

Chestiunile pe care le scriu acum, aici ar trebui citite ori mai pe seară așa ori în nopți de insomnii sau când ai vrea să strângi pe cineva la figurat de gât, să dai cu acea persoană de toți pereții scrâșnind din dinți, să îl împrăștii din toată frustrarea adunată de așteptări prelungi și deja banale la momentul ăla când în sfârșit, ai întâlnit ce nu ai căutat niciodată. Cam lungă fraza, ha? Știu. Însă și așteptările noastre sunt lungi de-a lungul existenței și nici măcar nu așteaptă al naibii timp să se așeze virgulele cum trebuie în istoria vieții multora dintre noi.
Nostalgii, melancolii, bucurii, tristeți, nepăsări, speranțe, dezamăgiri și muuuulte himere care de fapt chiar nu meritau să fie așa. Ajungi cumva să mergi cu ochii spre nicăieri pe stradă, gata să dea vreun pieton din sens opus peste tine, el firesc neștiind că tu încă visezi. Și poate că în clipa aia îți scrii memoriile deși aoleu măi maică, mai ai destui ani de trăit!